Dupa esecurile cu FC Sevilla, in Liga Campionilor, si Universitatea Cluj, in Liga Intai, patronul Stelei a decis sa faca schimbari la conducerea echipei. Astfel, finantatorul l-a contactat pe Marius Lacatus, liber de contract dupa demisia de la UTA, pe care il va aduce in locul italianului Massimo Pedrazzini, cel care va ramane in echipa tehnica pe postul de secund.

„Mi-am dorit dintotdeauna sa antrenez Steaua, echipa care a insemnat si inseamna totul pentru mine. Ma bucur pentru faptul ca mi s-a oferit aceasta ocazie si sper ca, impreuna cu echipa si staff-ul tehnic, sa readucem Steaua acolo unde ii este locul, in fruntea clasamentului”, a declarat Lacatus, in exclusivitate pentru site-ul oficial al Stelei.

Marius Lacatus a evoluat la Steaua in perioada 1983-2000, cu o pauza in intervalul 1990-1993, cand a fost legitimat in Italia la Fiorentina si in Spania, la Real Oviedo. La revenirea de la Real Oviedo, Lacatus a devenit capitan al Stelei, formatie cu care a castigat 10 titluri de campion al Romaniei si sapte Cupe ale Romaniei.

De asemenea, a castigat Cupa Campionilor Europeni, in 1986 si Supercupa Europei, in 1987.

Si-a incheiat cariera de fotbalist la FC National, formatie la care a si debutat ca antrenor principal. Ulterior, Lacatus a mai antrenat formatiile Otelul Galati, FC Brasov, Inter Gaz Bucuresti, Ceahlaul Piatra Neamt si UTA Arad.