Ooof, fir-ar ea de viata! Ne canta omul ceva de jale si de dor. Stam in camaruta asta din pustiu si il ascultam. Pe urma se acompaniaza cu doua linguri pe care le loveste sacadat de genunchi.

Recunoaste ca n-are decat doua clase, dar se "scoate" cu "scoala vietii", unde e "licentiat". Ne compune pe loc o poezie, "sa planga si pietrele". Asa l-am cunoscut pe Tamango.

Ne atrage atentia sa-i zicem tigan, ca el nu e rrom. Canta muzica "din popor", uraste manelele, iar pe deasupra mai e si consilier onorific al premierului Tariceanu, de doua luni incoace. Le zice la tigani, pe unde se duce cu masina guvernamentala, sa intre in randul lumii si sa nu le fie rusine cu originea lor.

Soseaua care te scoate din Bucuresti spre Alexandria ajunge pana in locul care, pe vremuri, se numea Balarii. E cunoscut azi drept satul Valea Plopilor, din comuna giurgiuveana Ghimpati. Am vorbit initial la telefon cu cel la care am vrut sa ajungem.

Bucuros de oaspeti, ne-a asteptat in fata unei carciumi, la o intersectie, sa ne conduca pe ulitele de pamant, pierdute in praful anonimilor, departe de forfota drumului mare. Rade gazda si zice ca nu are automobile, in schimb se lauda cu un cal care "atinge 80 la ora".

Bogat la suflet Cu cizme ca de leopard, acoperit de blugi si scos in evidenta de o palarie cu boruri largi, parca e texan, asa ne invita intr-una dintre cele trei incaperi pe care le are, intr-o casa modesta, care nu se faleste cu nimic fata de celelalte cosmelii din jurul ei.

"Anul asta mi-a mers mai bine ca niciodata, am strans un ban, am pus acoperis nou, am facut niste imbunatatiri", e multumit de gospodaria lui. Ca de facut avere, nici vorba, a dat pana acum totul la copii.

"Cum veneam acasa cu ceva malai, da si mie, da si mie. Si eu dadeam, ca sunt ai mei", il vad pe stapanul salasului cu zambetul pe buze. In camera stramta, cu doua paturi batranesti, o soba si un televizor, ne punem pe vorba, la adapostul peretilor imbracati cu poze de familie si covoare viu colorate.

Fan Louis Armstrong Versurile sunt ale lui, multe ii vin in minte pe loc, la inspiratie. Cum noi suntem baieti "de comitet", i-am creat atmosfera propice, asa ca avem parte de o constructie literara ad hoc.

"De unde vantul ma bate, tot ma frige si ma arde de intreaga strainatate. Nu bate vantule tare, ca ma dobori din picioare. Si nu bate furtunos, ca ma dai gramada jos".

Inchide ochii si se incrunta, ca viata grea a dus si parca il fulgera amintirile.

I-a murit mama cand avea trei ani. Apoi, drumurile nesfarsite in caruta, dormind nopti la rand sub cerul liber. "Asa iti vine sa canti, sa scoti necazul din tine", aud eu. Dar sufletul i-a fost inundat de bucurie, intr-o zi, pe cand avea vreo 12 ani.

"Am auzit dintr-o curte, de la un aparat de radio, ceva care a intrat definitiv in inima mea. Mai tarziu am aflat ca era Louis Armstrong". Asa s-a nascut un boem in neamul ursarilor.

Un articol de Dan Gheorghe

Integral in Adevarul