Sarbu ar putea ajunge la castiguri anuale, incluzand bonusurile, de trei milioane de dolari (peste doua milioane de euro), devenind unul dintre cei mai scumpi angajati romani, dupa ce un top al celor mai mari salarii,

realizat pe veniturile din 2005 si facut public in primavara acestui an, indica cel mai mare salariu din Romania ca fiind de 110.700 euro lunar.

Potrivit unui raport al companiei semnat de directorul financiar, Wallace Macmillan, jumatate din salariul lui Sarbu va fi platit de CME, iar restul de catre PRO TV. Sarbu a fost promovat COO la jumatatea acestei luni, fiind in acest moment romanul cu cea mai inalta pozitie ierarhica intr-o companie internationala listata pe bursa.

“De la 1 ianuarie 2008, Adrian Sarbu va primi un bonus de performanta echivalent cu 100% din salariu, daca atinge tintele de performante cantitative stabilite pe baza EBITDA (profit operational, n.r.) de catre CME”, potrivit sursei citate.

Adrian Sarbu are un salariu egal cu cel al sefului sau

De asemenea, daca aceste tinte sunt depasite cu cel putin 5%, Sarbu primeste inca un bonus de 50% din salariul de baza.

CME, listata pe NASDAQ, are o valoare de piata de 4,6 miliarde dolari (3,2 miliarde euro) si opereaza in Romania posturile PRO TV, PRO TV International, Acasa TV, PRO Cinema si Sport.ro.

PRO TV SA, compania care opereaza liderul pietei de televiziune din Romania, are o valoare de piata de peste un miliard de dolari, daca luam in calcul tranzactia din iunie, cand CME a platit 51,6 milioane de dolari pentru un pachet de actiuni de 5% din PRO TV si Media Pro International.

Salariul anual al lui Sarbu se apropie de cel platit altor manageri de companii listate pe piata bursiera americana, asa cum este cazul lui David J. West, vicepresedinte al producatorului de ciocolata Hernsey Co, care primeste 1,33 milioane de dolari.

CME detine cate 95% din Media PRO, Media PRO International si Media Vision, dupa achizitia din iunie. Pentru pachetul de aproximativ cinci procente care i-a ramas lui Sarbu, CME are drept de preemptiune, pe care si-l poate exercita de pe 12 noiembrie 2009.

Pentru fiecare procent pe care acesta l-ar vinde, ar putea primi minimum 1,45 milioane de dolari, potrivit intelegerii.

Un articol de Simona Fartat

Integral in Business Standard