La pauza meciului dintre Unirea Urziceni si Dinamo, managerul general al ialomitenilor, Mihai Stoica a intrat in loja actionarilor dinamovisti unde a avut o cearta cu doi dintre acestia, Cristi Borcea si Florian Walter.

Surse oficiale au declarat ca MM a iesit putin "sifonat" din acest incident. Conform martorilor care au asistat la acest eveniment, agentul FIFA Victor Becali a sarit la propriu pe fostul oficial al Stelei. Incurajati de gestul impresarului, mai multi oficiali ai ros-albilor, printre care se pare ca s-a aflat si Cristi Borcea, s-au grabit apoi sa transeze lupta in favoarea echipei lor.

Actionarul dinamovist Vasile Turcu are o versiune diferita a celor intamplate in loja: "Stoica a incercat sa-l loveasca pe Borcea. E incredibil! Ii multumesc lui Victor Becali ca a aplanat conflictul. Mihai Stoica e un om nebun. Daca nu intervenea Victor Becali, il omora Borcea, dar noi suntem oameni cu bun simt. E inadmisibil sa vii si sa incepi sa injuri in loja oaspetilor.

Am respect fata de domnul Bucsaru, dar nu merita sa aiba asemenea oameni langa el. Nu mi s-a intamplat asa ceva de cand sunt in fotbal, pe niciun stadion din Romania. A fost mai rau decat tiganie."

In schimb, Mihai Stoica a negat acest conflict: "Nu s-a intamplat nimic. A fost un schimb de replici si atata tot. Stati linistiti, a fost doar un schimb de replici. Nu am apucat sa vorbesc dupa aia cu Borcea, dar din punctul meu de vedere eu nu am resentimente."

Totul a pornit de la faza din minutul 41 cand arbitrul Istvan Kovacs l-a eliminat corect pe jucatorul Unirii, Ricardo Gomes care a avut o intrare criminala asupra lui Bostina, lovindu-l cu piciorul in piept. Brazilianul a primit direct cartonasul rosu, iar antrenorul Unirii, Dan Petrescu a vrut sa retraga echipa din teren, plecand in cele din urma singur la vestiare. Peste cateva momente, el a fost urmat de Mihai Stoica, la fel de nervos.

Dupa joc, oficialul ialomitean si-a cerut scuze pentru iesirea nervoasa: "Tin sa imi cer scuze pentru ca decizia arbitrului a fost corecta. Am crezut ca a fost mai mult galben decat rosu. Din pacate, in acest sezon, au fost mai multe faze de genul asta in care jucatorii nu au fost eliminati. Decizia arbitrului a fost justificata. Am avut chiar si impresia ca Bostina a simulat.

In orice caz a fost ultimul episod de acest gen cu mine, pentru ca nu voi mai sta pe banca, deoarece nu pot sa-mi cenzurez emotiile. A fost un meci special pentru mine, pentru ca dupa ce am castigat impotriva Stelei, mi-as fi dat ani din viata sa castigam cu Dinamo si luni ca sa nu pierdem."

  • Unirea Urziceni - Dinamo 0-0. Derbi anost si tensionat