REZUMAT: Ce efecte ar putea sa aiba trasarea colegiilor electorale asupra desfasurarii alegerilor? Sistemul uninominal majoritar este vulnerabil la “gerrymandering”, manipularea acestor granite pentru a avantaja in mod artificial anumite partide in dauna altora.
Sistemul proportional mixt nu are aceasta problema; in schimb exista riscul ca partidele sa traseze de comun acord aceste colegii astfel incat fiecare sa aiba un numar de colegii sigure. Acestea ar fi echivalentul “locurilor eligibile” de pe listele de partid actuale, adica un mod oferit partidelor de a-si proteja clientela de votul alegatorilor.
In sistemele de vot care contin, eventual exclusiv, circumsciptii in care este ales un singur candidat (adica, uninominale) este important modul in care se delimiteaza aceste circumscriptii. Articolul de fata isi propune sa analizeze problemele care pot aparea din aceasta directie in fiecare din sistemele propuse spre dezbatere in tara noastra.
1. Sistemul mixt proportional cu compensare preferentia
“Sistemul APD”, cum e denumit informal.
Trebuie spus, pentru inceput, ca legea deja adoptata contine regulile de trasare, principiul fiind pastrarea integritatii electorale a localitatilor in dauna egalitatii colegiilor (asa sunt numite circumscriptiile uninominale) : localitatile mici intra in intregime intr-un colegiu iar localitatile mari contin doar colegii intregi, in schimb populatia colegiilor din aceeasi circumscriptie poate sa varieze cu pana la 33%.
Pentru a simplifica analiza sa ignoram aceste restrictii din lege si sa presupunem ca trasarea colegiilor se poate face liber, oricat de variat, in functie de interesele politice.
Sa consideram, tot de dragul claritatii, ca analizam trasarea colegiilor dintr-o singura circumscriptie care are alocate 6 mandate, si ca aici alegatorii voteaza in mod perfect predictibil doar pentru trei partide, fiecare avand un scor egal, 33% din voturi.
Chiar daca pot parea excesive, nici una din aceste simplificari nu afecteaza fondul problemei, concluziile analizei putand fi tranferate cazurilor reale, evident mai complexe.
Conform prevederilor acestui sistem, jumatate din mandate, 3, se aleg in colegii uninominale; celelalte sunt atribuite la nivelul circumscriptiei perdantilor din aceste competitii, pentru compensare proportionala. Haide sa vedem cum se pot trasa cele trei colegii in functie de suportul electoral al fiecarui partid. Avem doua cazuri extreme:
a) Perfect competitional: colegiile sunt trasate astfel incat alegatorii fiecarui partid sa se imparta egal intre ele. Vom avea trei colegii, in fiecare din ele fiecare din cele trei partide va avea suportul a 11% din alegatorii circumscriptiei.
b) Perfect necompetitional: colegiile sunt trasate astfel incat fiecare partid sa aiba alegatorii grupati in cate una din ele. Vom avea trei colegii, in fiecare din ele cate un partid isi va plasa toti cei 33% din alegatori, competitorii neavand in schimb nici unul.
Care e diferenta intre cele doua cazuri extreme? In ce priveste scorul partidelor, absolut nici una! Sistemul APD este proportional, asta inseamna ca daca au o treime din voturile circumscriptiei partidele obtin o treime din mandate. Adica fiecare cate doua, indiferent cum sunt trasate colegiile, indiferent care si cate dintre ele castiga fiecare.
“Gerrymandering” fiind un termen care desemneaza delimitarea colegiilor in dauna unor partide si in avantajul altora, se poate spune ca in acest sistem problema e inexistenta. Inseama oare ca in acest sistem nu are nici un fel de influenta modul in care sunt delimitate colegiile? Ma tem ca are, si inca una majora.
Diferenta intre cele doua cazuri este ca in cazul a) partidele, chiar daca au garantia ca doi dintre candidatii lor vor intra in parlament, nu au nici un fel de garantie care anume vor fi acestia si care va fi cel care va pierde mandatul. In schimb, in cazul b) au si garantia numarului de mandate obtinute, dar si o garantie in ce priveste unul dintre candidati, cel din colegiul asigurat.
Iar daca se ia in considerare un caz intermediar, partidele pot sa determine si pe cel de-al doilea candidat care castiga mandat, de data asta unul de compensare.
Atrag atentia ca toate cele trei partide au de castigat in cazul b) aceasta garantie suplimentara; si ca procentul lor, dincolo de acest exemplu ilustrativ, nu are importanta in privinta asta.
Asta inseamna ca toate partidele vor avea interesul ca trasarea sa semene cat mai mult cu ultimul caz, in masura in care legea le-o permite; adica fiecare sa aiba, daca se poate, cat mai multe colegii asigurate.
Cine are de pierdut in acest caz? Electoratul, desigur! Asta pentru ca in cazul a), in situatia in care in colegiile circumscriptiei competitia e stransa, alegatorilor li se ofera posibilitatea practica sa selecteze in mod efectiv intre candidatii aceluiasi partid, indepartandu-i pe cei indezirabili.
In cazul opus, daca colegiile si circumscriptiile sunt perfect necompetitionale, atunci partidele vor beneficia din nou de “locuri eligibile”. Or, asta e problema majora a sistemului actual pe liste de partid! In functie de procentul obtinut in circumscriptie, partidele au un numar de locuri asigurate in fruntea listelor.
Indiferent ce candidati pun pe aceste locuri eligibile, alegatorii nu au nici o posibilitate practica de a-i impiedica sa intre in parlament. Acum locurile eligibile nu vor mai fi pe liste, ci in colegii si circumscriptii eligibile, dar e vorba de acelasi lucru.
Doua observatii suplimentare. Una e de rau : trasarea colegiilor astfel incat sa fie necompetitionale nu e singura cale prin care se pot obtine locuri eligibile. Alta e reducerea dimensiunilor circumscriptiilor, astfel incat sa contina mai putine colegii, deci mai putini perdanti intrati in competitie.
Ceea ce deja s-a si intamplat : in cel legea asumata de guvern avem 43 de circumscriptii, in loc de 8 cate erau initial! O alta cale este blatul transpartinic. Pur si simplu partidele se pot intelege sa nu puna candidati buni in colegiile unde candideaza hahalerele partidelor adverse, obtinand la schimb protejarea hahalerelor proprii.
Situatia e similara cu cea pe care am explicat-o in episodul trecut in ce priveste “sistemul german”. Una e de bine : sistemul este diferit de cel german, iar diferenta pledeaza impotriva unui astfel de blat transpartinic, pentru ca scorul national al fiecarui partid, si deci si numarul total de mandate, e scorul insumat al candidatilor sai, nu un vot separat pe liste.
2. Sistemul uninominal majoritar cu doua tururi de scrutin
Adica, sistemul propus de presedinte pentru referendum. Intrebarea care se poate pune aici este, o asemenea trasare nu se poate face si in sistemul uninominal “pur”? Sigur ca se poate face! Inseamna ca fiecare partid isi grupeaza electoratul in cate doua colegii (in loc de unul, caci toate cele 6 mandate se obtin in colegii), si nu lasa nimic in celelalte.
Din nou avem locuri eligibile, caci fiecare partid castiga fara probleme (din partea electoratului) cele doua colegii sigure pe care si le-au trasat in circumscriptie. Toata lumea e multumita?...
Nu neaparat. Sa presupunem ca partidul B e mai ambitios, si ca-l convinge (sau obliga) pe C sa-si traseze colegiile lor la fel ca in cazul a), adica sa le faca foarte stranse; lasandu-i lui A colegiile lui sigure.
Sa presupunem ca partidul B propune candidati mai populari si face o campanie mai buna decat C; si reuseste astfel sa incline competitia in favoarea sa si sa castige toate colegiile puse in joc, in dauna lui C. Cu alte cuvinte, in aceeasi circumscriptie si cu aproximativ acelasi procent de sprijin, B obtine de doua ori mai multe mandate decat A.
Dar pentru castigul acesta pierde siguranta numarului de mandate si locurile eligibile, caci o competitie stransa nu poate fi castigata de oricine. Avantajul este pentru electorat, care va avea un cuvant mai greu de spus in ce priveste candidatii care intra in parlament, si va avea de ales oricum intre candidati mai buni.
Aici e diferenta esentiala intre cele doua sisteme. Caracterul proportional al sistemului propus de APD reduce pana aproape de zero importanta competitiei uninominale. Numarul total de mandate castigate de partid nu depinde absolut deloc de numarul de colegii castigate! Prin urmare, partidele se pot intelege sa-si cedeze reciproc anumite colegii pentru clientela fiecaruia.
In schimb, in sistemul uninominal majoritar toate mandatele se castiga in competitii uninominale, si fiecare colegiu cedat este de fapt un mandat pierdut; care altfel poate ca ar fi fost castigat.
Protejarea locurilor eligibile in colegii ale adversarilor poate fi o strategie fara impact asupra rezultatelor partidului in sistem mixt proportional; dar este inevitabil una perdanta in sistem uninominal majoritar.
Pe de alta parte, intr-un astfel de sistem apare problema gerrymandering-ului. In exemplul meu B si C aveau aceleasi procente, deci concurau de la acelasi nivel pentru colegiile competitionale. Daca insa C are sprijin ceva mai mic, se pot trasa colegiile astfel incat sa-i fie practic imposibil sa castige vreunul.
In sistemul APD, indiferent cum erau trasate granitele colegiilor, indiferent cat de mic era partidul, numarul lui de mandate era acelasi. In sistemul propus spre referendum, trasarea colegiilor poate sa avantajeze unele partide in dauna altora.
Acestea fiind spuse, fiecare dintre cele doua sisteme are un avantaj dat in schimbul unei probleme. Sistemul mixt face imposibil gerrymandering-ul, dar permite aparitia locurilor eligibile. Sistemul uninominal descurajeaza aparitia de locuri eligibile, dar e vulnerabil la gerrymandering. Ramane sa decidem care din probleme este mai grava si mai probabil sa apara.
