Lichiditatea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat joi o scadere fata de sedinta din ziua anterioara, iar titlurile Societatilor de Investitii Financiare (SIF) s-au depreciat in medie cu 2%.

Lichiditatea a scazut cu aproape 42%, la 25,66 milioane de lei (7,7 milioane de euro), “desi ma asteptam la o valoarea mai ridicata, ca urmare a anuntului facut de Banca Nationala cu privire la marirea dobanzii si pentru ca guvernatorul a dat asigurari ca nu sunt motive de ingrijorare”, ne-a declarat directorul Vienna Investment Trust, Adrian Simionescu.

In sedinta de miercuri, valoarea schimburilor a fost de 43,98 milioane de lei (13,16 milioane de euro).

Pe fondul lipsei investitorilor straini din piata, care isi indreapta tot mai mult atentia spre piata monetara, “indicii au evoluat asemanator cu zilele din urma. De remarcat ca BET-FI s-a depreciat cu aproape 2%, din cauza indeciziei investitorilor de a intra la cumparare”, a mai precizat directorul Vienna Investment Trust.

Indicele BET-FI, indicele celor cinci societati financiare, a ajuns la 80.216,19 puncte.

Indicele compozit al Bursei, BET-C, a inregistrat o crestere de 0,02%, atingand 6.915,71 de puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a urcat la 9.962,99 de puncte, dupa o apreciere de 0,13%.

Tranzactiile cu actiunile celor cinci societati de investitii financiare au totalizat 7,86 milioane lei, ceea ce reprezinta 30,61% din rulajul total al pietei. Titlurile SIF Moldova (SIF2) au fost cele mai lichide dintre SIF-uri si au avut al?treilea rulaj din piata, de?2,34 milioane lei

Cele mai tranzactionate au fost titlurile Transelectrica, cu operatiuni de 8,28 milioane de lei, si Banca Transilvania, care au marcat transferuri de 2,62 milioane de lei.

Scaderi mai pronuntate au suferit actiunile Bermas Suceava (BRM), cu 12,29% pana la3,07 lei, dar valoarea schimburilor cu titlurile companiei a fost de numai 35.400 lei.