Romanii pot scapa maine de televizorul cu lampi transformat in etajera, frigiderul „Fram” care nu mai ingheata din tineretea posesorului sau casetofonul care a amutit de mult. Asta fara a fi nevoiti sa caute un centru de reciclare pentru electrocasnice.

Campania de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice de la populatie, demarata de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), face apel la cetatenii care au astfel de obiecte sa le scoata maine in fata blocului. Obiectele vor fi ridicate de firmele de salubritate.

Timisoara a luat-o inaintea Capitalei

Proiectul este un parteneriat intre MMGA, primariile oraselor cu peste 100.000 de locuitori, cele sase sectoare ale Capitalei, firmele de salubritate si Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile. Pana acum, „provocarii” ministerului i-au raspuns afirmativ 110 primarii din toata tara.

„Ce se va intampla sambata, daca se vor mobiliza si vor strange de pe strada ce vor da oamenii, depinde numai de primarii.

Azi (n.r. - ieri) mai asteptam inca o data o confirmare din partea lor, pentru ca am primit mai multe telefoane de la oameni din tara care ne-au spus ca primariile lor nu au capacitatea sa recicleze”, a aratat Teodora Belciu, consilierul ministrului mediului.

Unele orase au luat-o inaintea initiativei nationale, demarand astfel de actiuni in urma cu o luna. La Timisoara, pe 6 octombrie, au fost stranse 11 tone de produse electrice si electronice, printr-o campanie similara.

Un articol de Andrei Udisteanu

Integral in Evz