Aplicarea clauzei de salvgardare in agricultura va scoate din buzunarele fiecaruia dintre noi cate 20 de euro. Daca verdictul din 27 noiembrie al Comisiei Europene va fi negativ, fiecare dintre cei 8,39 de milioane de romani, ce figureaza in statistica oficiala ca fiind angajati cu acte in regula, va fi nevoit sa isi refaca bugetul personal pe 2008.

Majorarilor de taxe, impozite si preturi de anul viitor ei le vor adauga un cost suplimentar, o pierdere - pretul incompetentei administratiei publice. Este vorba despre 20 de euro, atat va plati fiecare dintre noi in cazul aplicarii clauzei de salvgardare in agricultura.

Cele 100 de milioane de euro destinate platilor directe la hectar pentru agricultorii romani, bani pe care Uniunea Europeana ni i-ar putea taia din suma totala, ca penalizare pentru ca Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura nu este functionala, vor ajunge totusi la beneficiarii finali.

Acestia nu vor fi privati de ceea ce li se cuvine in calitate de cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv accesul la instrumentele Politicii Agricole Comune. Doar ca cele 100 de milioane de euro nu vor fi suportate de bugetul Uniunii Europene, ci de bugetul Romaniei.

Platile directe la hectar se acorda obligatoriu, iar daca banii primiti de la bugetul comunitar sunt mai putini decat suma initial prevazuta, diferenta o suporta statul membru.

Articolul integral