Premierul italian Romano Prodi a lansat un apel concetatenilor sai, carora le cere sa evite "devierile xenofobe" impotriva romanilor, afirma publicatia Il Messaggero.

Romano Prodi considera ca decretul privind expulzarile este un act necesar si just, dar atrage atentia ca mii de romani muncesc cinstit in Italia, iar Romania este o tara "prietena".

Premierul italian a adresat cotidianulul Il Messaggero o scrisoare pe care acesta a publicat-o integral in editia de luni, in care se arata ca nu este cazul sa fie incriminat un intreg popor din vina unei singure persoane sau a unei minoritati.

"Trebuie sa se evite riscul de devieri xenofobe. Aceasta pentru ca xenofobia si intoleranta nu apartin valorilor si culturii noastre. Continui sa cred ca a fost bine ca Romania a fost primita in Europa.

O dovedeste in fiecare zi munca cinstita a miilor de lucratori romani din Italia si din restul continentului. Faptul ca romanii sunt comunitatea straina cea mai numeroasa din Italia nu este intamplator: si in Romania exista o foarte puternica concentrare de intreprinderi si de lucratori italieni", sustine seful guvernului de la Roma.

Romano Prodi a aparat, insa, decretul privind expulzarile ca fiind un act necesar si just si a sustinut necesitatea unei mai bune cooperari cu autoritatile romane pentru gestionarea de urgenta a criminalitatii si, in general, a fluxurilor migratoare.

Seful guvernului italian a evocat intarirea structurilor de legatura ale Ministerului italian de Interne la Bucuresti si intelegerea dintre politiile de frontiera italiana si romana pentru a controla mai bine punctele nevralgice ale granitei vestice romanesti si ale frontierei italiene nord-estice.

Seful guvernului italian a recunoscut ca fluxurile migratorii nu pot fi oprite si a lansat apelul de a considera imigratia legala drept o resursa pentru sistemele economic si social.