• Comisia Europeana avertizeaza Romania ca ar putea fi amendata cu cateva milioane de euro pentru incalcarea tratatului comunitar, a declarat pentru HotNews.ro Martin Selmayr, purtatorul de cuvant al comisarului european pentru telecomunicatii, Viviane Reding. Motivul? Lipsa de independenta politica a Autoritatii de Reglementare in Comunicatii (ANRCTI).
  • Oficialii europeni au transmis ministrului comunicatiilor, Iuliu Winkler, o scrisoare de atentionare inca de acum doua saptamani. Autoritatile romane vorbesc insa doar de o simpla “solicitare de informatii fireasca din partea Comisiei”.
  • Miza este controlul unei piete care in 2008 ar putea ajunge la sase miliarde euro.
  • Seful statului a intors marti in Parlament legea de functionare a ANRCTI. Potrivit unor surse, Traian Basescu ar fi nemultumit ca jandarmul pietei de telecomunicatii se va afla la mana Camerei Deputatilor, fieful PNL.

    Comisia Europeana cere ca in tarile membre UE, unde statul este actionar la anumiti operatori telecom, sa fie asigurata independenta politica a autoritatii de reglementare.

    In prezent, statul roman prin Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) detine 45,99% din actiunile Romtelecom (restul fiind detinute de grupul elen OTE) si 100% din actiunile Societatii Nationala de Radiocomunicatii(SNR RadioCom).

    “Toate cele 27 de State Membre, inclusiv Romania, trebuie sa se asigure ca autoritatea nationala de reglementare a sectorului telecom este separata si independenta fata de orice operator reglementat.
    In particular, in tarile unde statul are interese prin detinerea de actiuni in cadrul unor operatori telecom, trebuie asigurata in mod clar separarea intre masurile de reglementare si functiile de actionariat si control ale statului, pentru a garanta impartialitatea deciziilor autoritatii nationale de reglementare.

    Autoritatile romane trebuie, prin urmare, sa se asigure ca principiile mentionate sunt respectate in privinta ANRCTI”, a declarat pentru HotNews.ro Martin Selmayr, purtatorul de cuvant al Comisarului european pentru Telecomunicatii.

    Comisia Europeana: “avem serioase motive de ingrijorare”

    In momentul de fata, Comisia Europeana analizeaza gradul de independenta politica a “arbitrului” pietei telecom, a atentionat Guvernul Romaniei, iar “problema este examinata de serviciile specializate ale Comisiei”.

    “Totusi, in prezent, avem serioase motive de ingrijorare in privinta faptului ca, prin proiectul de lege pentru aprobarea ordonantei OUG 134/2006 privind infiintarea ANRCTI (adoptat de Camera Deputatilor pe 9 octombrie 2007), ANRCTI va primi instructiuni obligatorii de la Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei despre cum sa implementeze strategia nationala, cu toate ca, in

    acelasi timp, statul roman ramane un important actionar la Romtelecom si detine pachetul integral de actiuni in cadrul companiei RadioCom.
    Comisarul european al pietei telecom, Viviane Reding a adresat o scrisoare in acest sens Guvernului, in urma cu doua saptamani, in care isi exprima ingrijorarea fata de noua lege”, precizeaza Martin Selmayr.

    Comisia transmite ca este multumita de activitatea ANRCTI pana in prezent, dar ca “este foarte ingrijorata de schimbarile survenite in statutul legal al institutiei si in privinta gradului sau de independenta, schimbari vizate de Guvernul Romaniei. In urma transmiterii scrisorii mentionate de catre Comisarul Reding, problema este examinata de serviciile specializate ale Comisiei”.

    Comisia Europeana ar putea declansa procedura de infrigement asupra Romaniei. Consecinte: amenda de cateva milioane de euro si nerecunoasterea deciziilor ANRCTI in alte tari europene

    Daca Executivul de la Bruxelles va considera ca exista carente in conformarea cu principiile mentionate, “ar putea declansa procedura de infringement (incalcarea tratatului Comunitati Europene - n.r.), pe baza articolelor 226-228 ale Tratatului, pentru a asigura independenta autoritatii nationale de reglementare.
    Comisarul pentru Telecomunicatii considera ca independenta institutiei este o conditie cheie pentru o reglementare corecta si eficienta. Asadar, respectarea independentei unei autoritati nationale de reglementare trebuie sa fie o prioritate politica si legislativa”.

    Martin Selmayr a mentionat printre consecintele imediate ale declansarii acestei proceduri, plata unei amenzi de “mai multe milioane de euro” si “nerecunoasterea deciziilor ANRCTI in alte state europene”.

    “Romania va fi adusa in fata Curtii Europene de Justitie, iar la sfarsitul procedurii i s-ar putea impune o amenda de mai multe milioane de euro. De asemenea, toate deciziile organismului national de reglementare vor fi considerate ilegale si ar putea sa nu fie recunoscute in alte state membre UE”, a precizat purtatorul de cuvant al comisarului european pentru telecomunicatii.

    Ministerul Comunicatiilor mimimalizeaza insa avertismentul Comisiei Europene, afirmand ca este o simpla informare fireasca.

    “Datele solicitate de comisarul Viviane Reding sunt motivate de evolutiile recente din cadrul legislativ roman in domeniul comunicatiilor electronice, fiind vorba doar de o solicitare de informatii din partea Comisiei, solicitare fireasca tinand cont de rolul Comisiei Europene de a superviza corecta implementare a legislatiei comunitare”, au concluzionat reprezentantii Ministerului.

    In Romania - Basescu respinge proiectul care trece ANRCTI in subordinea Parlamentului pe motiv ca este impotriva Constitutiei

    In Romania, problema independentei politice a Autoritatii de Reglementare este veche de cativa ani. Surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro ca problema exista inca de pe timpul guvernarii PSD si ca felul in care este condusa in prezent aceasta institutie a fost acceptata de Comisia Europeana doar la nivel temporar.

    In prezent, ANRCTI se numara printre cele 22 de agentii aflate in subordinea Guvernului.

    Recent, pe 9 octombrie 2007, Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege care prevede ca autoritatea de reglementare a pietei telecom va fi condusa de un consiliu format din sapte membri si se va afla sub control parlamentar. Ca sa intre in vigoare legea mai trebuia promulgata de catre seful statului.

    Problema a aparut marti, 6 noiembrie 2007, cand Traian Basescu a cerut reexaminarea acestei legi pe motiv ca incalca legea fundamentala. Motivele invocate: Camera Deputatilor nu trebuia sa fie camera decizionala pentru aceasta lege, iar controlul institutiei trebuia sa fie bicameral.

    Basescu, nemultumit ca liberalii ar vrea sa controleze piata telecomunicatiilor

    Surse prezidentiale au declarat insa pentru HotNews.ro ca Basescu este nemultumit ca ANRCTI va fi subordonata Camerei Deputatilor, condusa de liberalul Bogdan Olteanu, PNL fiind suspectat ca are un interes politic in ce priveste controlul pietei telecomunicatiilor.

    Oficial, Basescu spune intr-un comunicat ca „in forma Legii transmise spre promulgare, ANRCTI devine o autoritate publica autonoma aflata sub controlul unic al Camerei Deputatilor si nu sub controlul ambelor Camere ale Parlamentului, cum sunt celelalte autoritati publice autonome, precum Consiliul National al Audiovizualului, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare etc”.”

    Presedintia mai spune ca a intors legea in Parlament din cauza unor erori de tehnica legislativa.
    “Presedintele Romaniei precizeaza ca articolul 75 alin. (1) din Constitutia Romaniei prevede ca proiectele de legi si propunerile legislative prin care se infiinteaza autoritati administrative autonome (in baza art. 117 alin. (3) din Constitutie), se supun spre dezbatere si adoptare Camerei Deputatilor, ca prima camera sesizata.

    Astfel, in cazul adoptarii acestei legi, care infiinteaza o autoritate publica autonoma, camera decizionala trebuia sa fie Senatul si nu Camera Deputatilor”, se arata in comunicatul oficial.

    Pambuccian: Il inteleg pe Basescu

    Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor a Camerei Deputatilor, a precizat pentru HotNews.ro ca nu este deranjat de decizia presedintelui Romaniei. Pambuccian spune ca initial OUG 134/2006 era o ordonanta prevedea o serie de atributii ale ANRCTI si nu infiintarea acestei institutii. Era firesc, spune Pambuccian, ca aceasta sa se duca mai intai la Senat.

    “Pentru ca Ordonanta nu se referea la infiintarea autoritatii de reglementare ci la o serie de atributii ale acesteia, ordonanta s-a dus in mod firesc la Senat si apoi la Camera Deputatilor, ca si camera decizionala, care i-a adus o serie de amendamente. Asa cum a fost elaborata de Guvern, Senatul era prima camera.

    Daca atunci cand a plecat spre Senat legea ar fi aratat cum arata in prezent, Senatul ar fi trebuit sa fie Camera decizionala.
    Constitutia insa nu prevede ce se face intr-un astfel de caz. Este normal gestul presedintelui. Eu il inteleg pe Basescu. In absenta unui text constitutional ferm mi se pare ca a luat decizia corecta. De asemenea, nu ma deranjeaza o formula bicamerala”, spune Pambuccian.

    De ce nu este pusa ANRCTI sub control bicameral ?

    Daca este asa, urmatoarea intrebare care se pune este de ce nu a fost pusa autoritatea sub controlul ambelor camere ale Parlamentului. Varujan Pambuccian precizeaza ca la baza deciziei de a fi numai sub controlul Camerei Deputatilor a stat faptul ca la nivelul Senatului nu era o Comisie de Specialitate. El a adaugat ca ar fi utila infiintarea unei Comisii de Specialitate si la Senat.

    “Ca este sub controlul Casmerei Deputatilor ori numai al Senatului, unde este problema? Nu sunt toti actorii politici implicati?. Poate ca aceasta respingere va insemna un castig si senatorii vor face o Comisie de specialitate”, a mai spus Pambuccian.

    “Avand in vedere faptul ca la Senat nu exista comisie de specialitate pentru comunicatii si tehnologia informatiilor, membrii Comisiei de IT & C de la Camera Deputatilor au hotarat, prin amendamentele depuse la proiectul de lege, ca ANRCTI sa fie sub control unic al Camerei Deputatilor, prin comisia de specialitate, singura in masura sa exercite un control eficient si adecvat asupra

    ANRCTI”, spun si oficialii Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI).

    Cum va reglementa ANRCTI piata comunicatiilor

    In forma adoptata Camera Deputatilor, proiectul de lege prevede ca “Ministerul Comunicatiilor va inainta catre ANRCTI cu doua luni inainte de sfarsitul anului calendaristic, o scrisoare referitoare la strategia de aplicare a politicii nationale in domeniu, pe care ANRCTI e obligat sa o respecte”.

    Motiv de ingrijorare pentru Comisia Europeana, scrisoarea care va stabili strategia in telecomunicatii pare un lucru cat se poate de firesc atat pentru presedintele Comisiei pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor a Camerei Deputatilor cat si pentru conducerea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI).

    “Scrisoarea are caracter obligatoriu, dar nu este de actiune, ci de strategie. Scrisoarea prezinta anumite directii, iar cum se face asta este treaba ANRCTI”, spune Pambuccian.

    "Ministrul inainteaza catre ANRCTI, cu cel putin doua luni inainte de sfarsitul anului calendaristic, o scrisoare referitoare la strategia de aplicare a politicii nationale in domeniu, strategie pe care ANRCTI e obligat sa o respecte.

    Totusi, mijloacele practice si masurile care se impun in vederea implementarii strategiei sunt decise in mod independent de ANRCTI", concluzioneaza oficialii din minister.