Serviciul de Telecomunicatii Speciale a atribuit, fara licitatie, contracte de zeci de milioane de euro firmei senior editorului de la ziarul "Gandul".

24 de milioane de euro. Atat cantareste legatura dintre serviciul special de securitate al comunicatiilor guvernamentale si un jurnalist influent, sef la „crucisatorul” presei romanesti.

Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) face parte din sistemul national de aparare, fiind o structura militara organizata dupa rigorile unui serviciu secret. STS coordoneaza telecomunicatiile speciale pentru autoritatile publice din Romania: guvern, parlament, presedintie, Curtea Constitutionala, autoritatea judecatoreasca, administratia publica locala si centrala etc.

Bogdan Chirieac a moderat emisiunea „Pro Vest”, difuzata de Pro TV. In paralel, a fost redactor-sef adjunct la cotidianul „Adevarul”, pana in primavara lui 2005, cand a fondat ziarul „Gandul” impreuna cu Cristian Tudor Popescu, presedintele Clubului Roman de Presa, si cu alti colegi. A fost redactor-sef la „Gandul”, iar in iulie a.c.

a devenit senior editor. In calitate de analist politic, Chirieac este invitat frecvent in emisiunile postului Realitatea TV.

Ziaristul Bogdan Chirieac face afaceri de anvergura cu STS. Tranzactiile se deruleaza prin firma Centrul pentru Servicii de Radiocomunicatii SRL (CSR), in care jurnalistul este asociat. CSR are sediul in Bucuresti (Piata Presei Libere, nr. 1) si este distribuitor autorizat in Romania al echipamentelor de radiocomunicatii produse de grupul american Motorola.

In 2006 si 2007, STS a incheiat opt contracte cu CSR in valoare totala de aproape 24 de milioane de euro. Cinci dintre aceste contracte s-au parafat dupa ce serviciul special a consultat doar o singura oferta: a firmei lui Chirieac.

Desi STS putea sa negocieze direct cu Motorola Israel Ltd (divizia regionala de vanzari a holdingului american), nu a facut-o, platind, astfel, din banii publici adaosul comercial cu care CSR furnizeaza aceleasi echipamente.

Din momentul intrarii lui Bogdan Chirieac in sereleul bucurestean, biznisurile cu statul au curs pe banda rulanta. In conturile societatii au intrat alte milioane de euro, bani proveniti din contracte cu Aeroportul „Henry Coanda” din Otopeni, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Regia Autonoma ROMATSA sau Compania Nationala a Huilei.

Drumul de la influenta la afaceri cu statul

Seria de contracte incheiate de STS in 2006 si 2007 a vizat achizitia de echipamente TETRA (Terrestrial Trunked Radio). Asa se numeste sistemul digital de comunicatii radio mobile si de date, eficient in regim de urgenta si introdus in Romania in 2000. In ultimii doi ani, infrastructura prin care STS asigura comunicatiile securizate ale institutiilor a inceput sa se dezvolte rapid.

De altfel, „extinderea retelelor TETRA in aria de competenta” este una dintre prioritatile serviciului special, sustine raportul de activitate al STS pe 2006.

In acest context, firma in care e bagat Bogdan Chirieac a stiut exact ce are de facut.

Contractele CSR cu serviciul special „sunt legate de dezvoltarea sistemului de radiocomunicatii digitale TETRA - STS, (...) parte integranta a platformei comune TETRA, care reprezinta o retea nationala de radiocomunicatii mobile conforma cu standardul european si a carei realizare a fost aprobata de Consiliul Superior de Aparare a Tarii (CSAT)”, a explicat STS pentru „Evenimentul zilei”.

Dintre cele opt contracte incredintate de STS catre CSR, trei se detaseaza prin sumele incasate de firma: 7,2 milioane euro (atribuit pe 29 august a.c.), 9,4 milioane de euro (atribuit pe 14 decembrie 2006) si 3,8 milioane euro (atribuit pe 31 august 2006). Acestea au fost semnate dupa ce serviciul special a analizat exclusiv oferta sereleului CSR.

Obiectul lor: livrarea echipamentelor de extindere a acoperirii radioelectrice „Dimetra”.

integral in EvZ