Preluarea companiei de distributie Electrica Muntenia Sud de catre grupul italian ENEL va avea loc numai dupa ce Comisia Europeana se va convinge ca autoritatile de la Bucuresti nu au pastrat un drept de veto, ceea ce ar incalca prevederile comunitare.

Dupa semnarea contractului, Comisia Europeana a fost notificata cu privire la privatizarea Electrica Muntenia Sud. In urma cu aproximativ o luna, oficialii europeni au solicitat clarificarea unor aspecte din contract, unul dintre ele fiind dreptul de veto al statului”, a declarat pentru MEDIAFAX Laszlo Gyerko, vicepresedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Oficialul AVAS, care este si presedinte al Comisiei de privatizare la Electrica Muntenia Sud, a aratat ca institutia va transmite CE, peste aproximativ doua saptamani, documentele solicitate, anterior fiind programata o intalnire cu reprezentantii grupului Enel si cei ai consultantului PricewaterhouseCoopers.

“Tranzactia va fi finalizata numai dupa ce vom obtine toate aprobarile din partea CE”, a spus Gyerko, care detine si functia de presedinte al Comisiei de privatizare a Electrica Muntenia Sud.

Transferul efectiv al proprietatii depinde de indeplinirea mai multor obligatii, printre care achitarea actiunilor si majorarea capitalului, interval in care grupul italian va aviza operatiunile financiare ale companiei.

Tranzactia este conditionata si de avizul Comisiei Europene, modificarea unor reglementari de ordin legislativ, inexistenta unui efect negativ substantial (intrarea companiei in faliment fara ca actiunea sa fie respinsa pana la data finalizarii, inregistrarea unei pierderi de peste 20 milioane de euro sau suspendarea licentei de distributie), precum si de alte conditii tehnice.

Electrica Muntenia Sud este a treia privatizare in care Comisia Europeana cere lamuriri suplimentare, dupa ce, in cazul privatizarilor Automobile Craiova si Tractorul, a ridicat suspiciuni privind acordarea de ajutoare de stat. Electrica Muntenia Sud este a cincea companie din electricitate privatizata de autoritatile de la Bucuresti si este cea mai scumpa privatizare din sectorul energetic.

Contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud a fost semnat in luna iunie si prevede obtinerea de catre grupul italian Enel a unui pachet de 67,5% din actiunile companiei, tranzactia, in suma totala de 820,09 milioane de euro, presupunand achizitia directa de titluri si majorarea capitalului social.

Enel, care mai detine in Romania companiile Enel Electrica Dobrogea si Enel Electrica Banat, dupa ce, in 2004, a preluat doua filiale Electrica, este cel mai mare distribuitor privat de pe piata electricitatii.

integral in Bussines Standard