Reportaj HotNews.ro

Am fost pentru o zi Philippides

de Marian Chiriac     HotNews.ro
Joi, 8 noiembrie 2007, 0:00


Philippides modern
AP PHOTO

Herodot, in una din cartile sale, Razboaiele cu persii, pomeneste de un anume Phidippides (cunoscut mai tirziu mai ales sub numele de Philippides) care era de meserie herald (purtator de vesti).

In anul 490 i.d.Hr., generalii atenieni l-au trimis pe acest Philippides in cetatea Spartei pentru a cere sprijin in lupta lor cu persii.

Heraldul, adica un alergator profesionist al acelor timpuri, a alergat dus-intors circa 450 de km pentru a aduce atenienilor vestea ca spartanii le vor veni in ajutor doar dupa ce "luna va fi plina". Dar nu era vreme de asteptat.

Astfel ca Philippides s-a indreptat spre localitatea Marathon unde a luat parte la lupta ce a consfintit victoria micii armate, de doar 10.000 de atenieni si plateeni, aflata sub conducerea generalului Miltiade, contra unui numar cel putin dublu de soldati persi.

Dupa batalie, Philippides a alergat 42 de kilometri pina la Atena unde, ajuns in agora (piata centrala), a apucat sa rosteasca doar: Nenikikamen (Am invins) si s-a prabusit mort.

In onoarea lui, din 1896 incoace, se organizeaza curse de maraton (pe distanta de 42,195km), aceasta proba de alergare fiind considerata drept cea mai dura deoarece supune corpul si psihicul uman la un efort maxim.

Fapta lui Philippides mi-a inflacarat visele copilariei. El a fost eroul meu, asa dupa cum multe fetite viseaza sa fie zine, iar unii baieti sa zboare in cosmos sau sa fie Superman.

La Marathonas, in fine
Pe stadionul din mica localitate Marathonas, situata pe malul estic al Aticii, la poalele Muntelui Pentelicon, se afla mai bine de patru mii de oameni, veniti din toata lumea, barbati si femei, de diferite rase si culori, de virste felurite.

La start
AP Photo

E mare agitatie. Imbracati in echipament sportiv, viu colorat, se pregatesc de startul in cursa de maraton. Miscari febrile de incalzire, alergare usoara pe pista de atletism, ultimele inghitituri de apa sau bautura energizanta. Sprinturi, aplecari, miscari de stretching.

E 4 noiembrie si in curind se va da startul in a 25-a editie a clasicului maraton al Atenei. E clasic pentru ca este singura competitie care se desfasoara pe traseul originar, intre Marathonas (Maraton) si Atena. Adica exact pe unde a alergat si Philippides.

Nici macar nu aud pistolul de start. E prea mult zgomot, mai fiecare alergator in jurul meu aclamind - poate de emotie sau doar pentru incurajare - plecarea in cursa. E buluc de lume, nu altceva.

Pierd ceva timp pina intru in ritm si, pentru inceput, ma deranjeaza aglomeratia. "Pastreaza ritmul, nu te grabi", imi spun, in timp ce picioarele mele incep sa se miste in pas de metronom.

Cum corpul e setat, stie ce are de facut, nu mai ramine decit sa gasesc o ocupatie pentru minte. Timp de citeva ore bune trebuie - vrind, nevrind - sa ma gindesc la ceva.

Ocupatiile mele favorite in astfel de situatii sunt privitul in jur, cu coada ochiului, e drept, si conversatiile scurte cu unii colegi de "suferinta".

De data aceasta nu reusesc sa gasesc un alergator cu un ritm cit mai apropiat de al meu, asta si pentru ca fiind multa lume trebuie uneori sa astepti pina gasesti un spatiu ca sa depasesti. In fine.

[c:1:d]Se traverseaza centrul Marathonasului. E o localitate mica, cu case aproape lipite una de cealalta, cladiri fara acoperis si cu terase mari. Mult verde in jur, cu dafini si lamai salbatici (nerantzule) de jur imprejur.

Dupa primii patru kilometri strabatuti alert se coteste la stinga si se ajunge pe strada Marathonomachon, strajuita de un parc in care se afla un monument de 12 metri inaltime, ridicat in amintirea soldatilor atenieni care au cazut in vestita batalie. Nu vad insa monumentul:)

Spre Panathinaiko
Alerg, alerg continuu, cu pasi regulati. Schimb citeva vorbe de incurajare cu un grup de olandezi. Lumea e inca vesela, caci suntem abia pe la kilometrul zece si resursele sunt aproape complete.

Din cerul plumburiu incep sa cada citiva stropi. O iau ca pe un semn bun, caci intotdeauna mi-a placut sa alerg mai mult pe vreme ploioasa. Sunt 20 de grade si destul de umed.

Ma simt bine, abia acum iau prima bucata de glucoza si doar o mica inghititura de apa. Continuu sa alerg si sunt in graficul de timp pe care mi l-am propus.

Pe la jumatatea cursei, cam din dreptul localitatii Pikermi, incepe sa se urce. Nu e o panta mare, dar tine vreo 5 km. Palcuri de oameni pe strazi aplauda cu incantare si ne incurajeaza. Copiii sunt cei mai bucurosi si multi tin sa dea palma cu alergatorii.

In timpul cursei
AP Photo

Toate bune si frumoase pina pe la kilometrul 30, cind ma apuca o pintecarita teribila. Dureri de stomac si o presiune constanta care ma fac sa incetinesc ritmul si sa am grimase vizibile pe fata. Am o nevoie urgenta de o toaleta. Dar urgent, urgent.

Imi aduc aminte de ce i s-a intamplat Paulei Radcliffe, detinatoarea recordului mondial la femei, care in timpul unei curse la Londra a trebuit sa isi rezolve nevoile in mijlocul strazii. A fost filmata continuu,
iar telespectatorii britanici au votat ulterior momentul drept unul dintre cele mai "inedite" din istoria TV.

In fine, eu sunt mai norocos pentru ca - aproape miraculos - gasesc libera cred ca ultima toaleta ecologica de pe traseu. Nu ma gindesc decit cum sa imi rezolv treburile mai repede, dar tot pierd vreo cinci minute.

Ma urnesc putin greoi, deja picioarele imi devenisera greoaie iar muschii frematau oarecum nervos. Mai am totusi putin, trag de mine, nu ma gindesc decit la faptul ca trebuie sa tin un ritm constant, ba chiar pe ultimii doi kilometri "bag" un sprint prelungit (nu va ginditi la cine ce stie viteza, dar important e ca am terminat cursa in plin avint).

Dupa 42,195 km am ajuns pe stadionul Panathinaiko, un adevarat templu al atletismului, unde se spune ca ar fi ingropat chiar Philippides. Un amfiteatru cu tribune din piatra, sub forma unui "U" prelung, o pista impecabila, urale in tribune, totul sub un cer albastru pur.

Trec linia de sosire, extrem de bucuros, dupa patru ore si cinci minute.

Gata, am invins!

Asta inseamna la vreo doua ore dupa kenyanul Benjamin Korir Kiprotich, care a cistigat cu un timp de 2h:14m, in timp ce la feminin rusoaica Svetlana Ponomarenko a terminat in 2h:33m.

Si pentru ca tot a venit vorba de Kiprotich, trebuie spus ca aproape invariabil competitiile masculine de maraton sunt cistigate de kenyeni. La incalzire, pe stadionul din Marathonas, am vazut grupul lor. Cu totii, vreo 4-5, erau mici de inaltime, dar longilini, numai si numai muschi, cu corpuri aparent firave. Cred ca de aia nu au nici splina, nici plamini, pentru ca au corpurile prea mici.

In schimb, chiar daca a fost bun la alergat, unul dintre kenyeni a picat la testul de atentie. In loc sa o coteasca pentru a intra pe stadion, el a continuat sa alerge si a fost lovit de un tramvai ce venea din fata. Incidentul a fost mai mediatizat chiar decit cistigatorul cursei.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


305 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Bravo... (Vineri, 9 noiembrie 2007, 18:55)

    Dragos [anonim]

    Bravo ...da-i inainte ! Jos Palaria!
  • 0 (0 voturi)    
    Ce frumos... (Sâmbătă, 10 noiembrie 2007, 12:14)

    tino [anonim]

    Ce bine ca mai exista pe lume si lucruri frumoase si naturale precum alergarea.
  • 0 (0 voturi)    
    Felicitari (Vineri, 16 noiembrie 2007, 8:56)

    Serban C [anonim]

    Bravo pentru performanta! La traseul alergat ai facut un timp super! Sper sa-ti urmeze cat mai multi exemplul si sa auzim din ce in ce mai mult de semeni care gusta bucuria miscarii si a depasirii propriilor limite. Respect !

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by