Comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban, a afirmat ca romanii circula liber in spatiul european din 2002, cand au fost ridicate vizele, si nu din 2007, cand Bucurestiul a aderat la UE, relateaza NewsIn.

"Eu am fost unul dintre autorii integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, anul trecut, si stiu, desigur, foarte bine cum s-a intamplat acest lucru. Vizele au fost eliminate pentru romani inca din 2002, deci libera circulatie pentru romani in UE a inceput in mod semnificativ in 2002, nu la data aderarii Romaniei la UE, in 2007.

Multi romani au sosit in Italia inainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana", a declarat el intr-un interviu acordat agentiei ANSA.

Orban considera ca, in ceea ce priveste comunitatea tiganeasca din Italia, “exista o criza si este vorba de o criza care trebuie infruntata cat mai repede cu putinta".

De asemenea, Leonard Orban a cerut evitarea comportamentelor emotive si gasirea unor solutii pragmatice coerente cu principiile democratice ale UE, in criza imigrantilor romani din Italia.

"Trebuie sa evitam atitudinile bazate pe emotivitate si sa gasim solutii pragmatice, care pe de-o parte sa-i protejeze pe cetatenii italieni, iar pe de alta parte sa fie coerente cu principiile democratice ale Uniunii", a afirmat Comisarul european pentru Multilingvism.

Cat priveste propunerea privind reintroducerea controalelor la frontierele din cadrul UE pentru stavilirea valului de imigranti romani, Orban a afirmat, citat de ANSA, ca o astfel de masura ar contraveni unuia dintre principiile fundamentale ale constructiei europene: libera circulatie.

"Suntem in Uniunea Europeana, o uniune care este bazata pe unele principii cheie fundamentale, printre care si libera circulatie a persoanelor. Atunci cand vorbim despre acest lucru, apoi vorbim despre controale, contradictia este puternica. Exista o linie despartitoare subtire intre protejarea cetatenilor UE de crime - mici sau organizate - si libera circulatie a persoanelor.

Va trebuie sa lutam decizii in deplin acord cu principiile fondatoare ale Uniunii. Pe de o parte trebuie sa adoptam masuri pentru a le spune cetatenilor nostri ca sunt protejati in tarile lor, dar pe de alta parte trebuie sa respectam pe deplin principiile pe care este fondata Uniunea", a adaugat Orban.

Comisarul european a subliniat preocuparea cetatenilor romani cu privire la "posibila evolutie negativa" a acestui scandal si a declarat ca a fost surprins ca “desi in fiecare zi se intampla multe evenimente interesante pentru mass-media, aceasta tema este de zile intregi in atentia ziarelor, a posturilor de televiziune, a dezbaterilor publice.

Oamenii sunt ingrijorati de posibila evolutie negativa a acestui scandal, unii vorbesc despre posibilitatea ca deciziile Guvernului italian sa constituie un precedent pentru Europa".

El a precizat, de asemenea, ca "CE se opune categoric expulzarii unor grupuri de persoane" si ca nu poate fi vorba "decat de indivizi, cu garantarea drepturilor lor la aparare juridica si apel intr-o anumita perioada de timp".