Curtea Constitutionala sustine ca doar presedintele este cel care are dreptul de a fixa obiectul si data unui referedum.

In motivatia la decizia de miercuri prin care Curtea Constitutionala a respins contestatia PRM privind decretul prezidential privind organizarea refendumului pentru introducerea votului uninominal, se precizeaza ca dreptul de a stabili care sint problemele de interes national revine exclusiv presedintelui.

Curtea Constitutionala a examinat argumentele prin care PRM si-a sustinut contestatia, potrivit carora decretul presedintelui era neconstitutional intrucit obiectul referendumului ar diferi de cel cu privire la care a fost consultat Parlamentul si pentru ca nu fixa o data, si a decis ca acestea sint neintemeiate.

„Chiar daca unele formulari din Hotararea Parlamentului au fost redate, in Decretul nr.909/2007, intr-o forma explicita sub aspect tehnic - 'scrutin majoritar in doua tururi' -, iar redactarea lor a fost pusa de acord cu normele de tehnica legislativa, aceasta operatiune, in ansamblul sau, nu se indeparteaza de la ideea centrala - 'votul uninominal' - si nu se poate constitui intr-un

impediment in calea desfasurarii referendumului. Nu se poate retine ca este vorba de un 'alt referendum' si ca, in acest caz, ar fi necesara consultarea din nou a Parlamentului', se precizeaza in motivarea Curtii Constitutionale.

Curtea mai observa ca legea fundamentala nu cuprinde nicio dispozitie cu privire la „obligatia stabilirii de catre presedintele Romaniei a datei referendumului, problema, de ordin tehnic, fiind reglementata prin lege”.

Potrivit judecatorilor, Curtea Constitutionala a stabilit deja, print-o alta decizie din acest an, ca referendumul se poate desfasura oricand in cursul anului, daca Parlamentul a fost consultat

„Asadar, potrivit Constitutiei, nu exista nicio alta conditie care sa interzica organizarea si desfasurarea referendumului simultan cu alegerile prezidentiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European, ori intr-un anumit interval de timp, anterior sau posterior alegerilor mentionate”, concluzioneaza judecatorii Curtii Constitutionale.