Trei persoane au murit si alte 30 au fost ranite intr-o imbulzeala produsa intr-un supermarket din China. Incidentul a avut loc la o filiala a lantului francez de supermarketuri Carrefour in orasul Chongqing.

Magazinul oferea reduceri de preturi insemnate la ulei pentru gatit, iar multimea care asteptase mai multe ore pana la deschiderea magazinului s-a napustit sa intre, oamenii calcandu-se in picioare, transmite BBC, receptionat de Rador. Potrivit agentiei chineze de stiri Xinhua, cel putin sapte persoane dintre cele ranite sunt in stare grava.

Autoritatile locale au initiat o ancheta pentru a stabili cauzele producerii incidentului.