Presa despre revolta anticomunista din noiembrie 1987

de     HotNews.ro
Joi, 15 noiembrie 2007, 0:00



Astazi se aniverseaza 20 de ani de la revolta de la Brasov.

Gandul retraseaza firul evenimentelor care au scos in strada 15.000 de oameni Trei studenti brasoveni au fost arestati si trimisi in domiciliu fortat pentru ca s-au aratat solidari cu manifestantii de la 15 noiembrie, povestea lor poate fi citita in
EvZ. Altii mai putin norocosi au ajuns sa platesca cu viata opozitia fata de regimul comunist, reaminteste Romania Libera.

„Jos comunismul!”

Totul inceput in noaptea de 14/15 noiembrie la Sectia 440 a uzinei „Steagul Rosu“, cand muncitorii de la schimbul III afla ca lefurile, si asa intarziate cu o saptamana, le fusesera injumatatite. Incearca sa ceara explicatii sefilor, dar primesc doar injuraturi si amenintari, fapt care incinge si mai tare spiritele.

Li se latura cei din celelalte sectii si dimineata aproape 2000 de oameni se incoloneaza. Cu strigate de „Hotii! Hotii!”, pornesc spre cladirea administratiei, unde intalnesc alti peste o mie de colegi, veniti la schimbul I.

Dupa un sfert de ora de steptare, muncitorii intra in cladire si constata ca e pustie. Nici picior de director. „Hai la Judeteana de partid!”, striga unul dintre ei. Indemnul isca imediat controverse, cei mai multi se tem, bat in retragere si se intorc in sectii.

Raman totusi vreo 400 de indarjiti, cre ies pe poarta uzinei si pornesc pe Calea Bucuresti spre centrul orasului, scandand intr-una: „Hotii! Hotii!”, „Veniti cu noi!”, „Vrem mancare la copii!”,”Nu stati in balcoane, ca muriti de foame!”, „Vrem lumina si caldura!”.

L Spitalul Judetean, coloana, care numara deja peste 3000 de oameni, se opreste brusc cand cineva da tonul la „Desteapta-te, romane!” si, instantaneu, cantecul interzis izbucneste navalnic, din mii de piepturi.

poi, o voce prinde sa strige „Jos Ceausescu!”, „Jos comunismul!” si, dupa o clipa de uluiala, coloana se talazuieste mai departe, in vuietul sacadat al scandarilor! Aproape de ora amiezei, sediul Judetenei PCR e inconjurat de peste 15000 de protestatari, care nu mai contenesc: „Jos Ceausescu!”, „Jos comunismul!”

Livizi de spima, sefii si activistii care n-au apucat sa fuga dau ordin sa se baricadeze intrarile si se pitesc pe unde pot, dar sunt scosi in suturi de prin ascunzatori de multimea furioasa care navaleste in cladire. Dezlantuiti, oamenii fac zob si arunca pe ferestre tot ce intalnesc in cale, mobilier, tablouri, televizoare, radiouri, telefoane, masini de scris si teancuri de dosare.

Unul dintre protestatari se urca pe turla cladirii, desprinde tabloul lui Ceausescu si steagul PCR si le arunca in strada, unde oamenii se reped imediat sa le calce in picioare, iar apoi le dau foc.

Altii patrund in cantina partidului, de unde ies cu bratele pline de tot felul de bunatati carora le uitasera gustul de ani de zile - cascaval, sunca de Praga, salam de Sibiu, portocale, lamai, banane, Pepsi - pe care le impart imediat celor din jur.

Putini apuca insa sa le duca acasa, la copii: pe neasteptate, in vuiet de sirene, multimea e inconjurata de zeci de masini blindate si sute de scutieri si militieni cu caini dresati, care ataca fara mila.

Represiunea

Dupa cateva minute, protestatarii sunt pusi pe fuga, iar aproape 20 dintre ei sunt arestati pe loc, varati in dube si dusi la militie, unde incep interogatoriile. In trei zile, ii urmeaza alti vreo 300 de oameni, denuntati de sefii din uzina, sau identificati dupa fotografiile facute de militieni si securisti in timpul revoltei.

Aproape toti sunt dusi apoi la Bucuresti, unde, timp de doua saptamani, fac cunostinta cu toate metodele de tortura din arsenalul Securitatii.

In paralel, in uzina se tin lant sedintele de partid, la care activistii cer pedeapsa cu moartea pentru cei arestati! In final, Ceausescu decide sa fie trimisi in judecata, pentru huliganism, doar 61 de „stegari”, carora le stabileste personal si pedepsele: intre 6 luni si trei ani de inchisoare, cu executarea la locul de munca, in intreprinderile din toata tara in care sunt deportati chiar a doua zi.

Fara nici o judecata, alte 27 de persone sunt obligate de Securitate la arest la domiciliu, sub supraveghere stricta, iar ceilalti sunt pusi in cele din urma in libertate, scapand doar cu sanctiuni disciplinare si financiare.
Gandul

Victime colaterale

Trei studenti brasoveni au fost arestati pe 22 noiembrie 1987, apoi exmatriculati si trimisi in domiciliu fortat pentru ca s-au aratat solidari cu manifestantii de la 15 noiembrie.

„Cam prin anul doi incepusem sa avem o oarecare atitudine impotriva comunismului. Eram mai multi colegi, eu, Sebastian Stroe, Horatiu Serban, Ion Florea. Comentam pe la orele de socialism stiintific, nu ne-am dus la referendumul pentru reducerea cheltuielilor militare cu 5a.

Era o atmosfera pregatitoare, intr-un fel”, povesteste Catalin Bia, cel care a iesit cu o pancarta in fata cantinei universitatii Transilvania, pe care scria „Muncitorii arestati nu trebuie sa moara”.

„Auzisem ca directorii de uzina trebuia sa ceara condamnarea la moarte a muncitorilor care iesisera in strada. Am protestat pentru ca, sufleteste, nu puteam sa fac altfel”, isi aminteste Bia.

„Se zvonea ca muncitorii care iesisera in strada urmau sa fie condamnati la moarte. Era duminica, ora 13.00, cand l-am vazut pe Catalin cu pancarta.

M-am asezat langa el. Dupa vreo cinci minute, ni s-a alaturat si Horia. Apoi a venit politia si ne-a arestat”, povesteste Lucian Silaghi. Alti studenti, aproape o suta de colegi de la Facultatea de Silvicultura si Exploatari Forestiere Brasov, au cerut eliberarea celor arestati. „In nici cinci minute, au aparut 7 Aro cu trupe USLA care i-au imprastiat”, spune Silaghi.

Cei trei au fost dusi in garajul de langa cantina. „Am fost dusi la sediul militiei si anchetati. Nu ne-au batut, dar auzeam din incaperile vecine gemete si tipete, cred ca erau muncitorii de la „Steagul”. In seara aceea am dormit la politie. A doua zi, am fost dusi la sediul facultatii, la sedinta senatului in care am fost exmatriculati”.

„Solidaritate prost inteleasa”

Conform deciziei de exmatriculare, studentii au dat dovada de „o solidaritate prost inteleasa cu huliganii care au produs actele de vandalism din 15 noiembrie (...), conduita incompatibila cu calitatea de student”.

„Nu stiam daca vom mai putea sa ne mai inscriem din nou la vreo facultate. Ne-au trimis pe toti acasa, la Oradea, la Cluj. Ni s-a pus in vedere sa ne gasim locuri de munca. Am lucrat ca necalificati: eu am fost gestionar, Catalin a lucrat ca zidar si la drumuri forestiere, iar Horia, ca lacatus si croitor.

N-aveam voie sa parasim orasul decat cu voie de la militie si eram urmariti constant”, spune Lucian Silaghi.
„Am fost urmarit in mod ostentativ. Familia mea a fost mai mult sub presiune. Dar nu mi-a parut rau, asta credeam atunci, asta cred si acum. Imi pare rau ca au trecut 20 de ani de la acele evenimente si eu inca le mai povestesc, si sunt unii care tot n-au inteles ce-a fost comunismul”, spune Bia.
EvZ

Aureliu Bejenariu: "La Bucuresti, fratele meu a fost batut in fiecare zi".

Aureliu Bejenariu, fratele unuia dintre deportatii din 1987, a rememorat momentul de acum 20 de ani. "Pe 14 noiembrie seara, pe la 22.30, am ajuns la lucru. In dulap era fluturasul de salariu. De la un timp se tot retinea din salariu.

La inceput mai putin, apoi din ce in ce mai mult. De data aceasta, retinerile erau aproape de 30% din salariu. Noi lucram foarte mult in perioada aceea. Nu stiu daca si eficient, dar lucram. Dupa ce ca ne descurcam ca vai de capul nostru, viata era grea, toti aveam datorii, ne mai luau si din bani.

Nemultumirea mocnea in fiecare. In aceste conditii n-am mai lucrat. Dialogul cu seful de sectie, Ghelase, n-a dus la nimic. Din contra, mai tare ne-a suparat. Au fost mai multe interventii ale lui Dan Ioan si serb Ion, care erau mai bine informati. Raspunsul lui Ghelase a fost: "Capul plecat sabia nu-l taie". I-am spus ca stim si noi proverbe. Toata noaptea n-am lucrat.

Dimineata am iesit in fata sectiei. A venit din nou acest Ghelase, impreuna cu alti activisti de partid, sa discutam. Stand in fata sectiei, ni s-au alipit oameni. Cand a venit secretarul de partid, Biraescu parca, multimea era deja infuriata. N-a mai putut avea loc nici un dialog.

A venit fratele meu, Cornel Vulpe, la mine si mi-a zis: "Du-te acasa, continuam noi greva". Fratele meu, impreuna cu altii, a luat steagurile tricolore de pe stalpi. Atunci a aparut Aurica Geneti, care avea pe cap o casca alba. Impreuna cu Cadar, am hotarat sa ne retragem. Am auzit de la niste vecini ca in urma manifestatiei sunt morti si raniti. Am inceput sa-mi fac complexe de vinovatie.

A doua zi, m-am hotarat sa ma duc sa donez sange. Marti dupa-amiaza m-au luat la interogatoriu la Militie. M-au retinut ofiterii Gotca Ioan si Bucsa. Cred ca cel care m-a anchetat era procuror.

N-am vrut sa scriu in declaratie numele colegilor care au facut greva. Mi-au dat drumul atunci. Joi am fost chemat din nou la Militie. Am fost luat in primire de capitanul Ionas Alexandru. Mi-a pus in fata vreo 80 de fotografii si mi-a cerut sa vad pe cine recunosc in ele. El a iesit din birou. Pe fratele meu l-au luat miercuri de-acasa.

Mama a incercat sa mearga la Militie, dar nu a reusit. Pana la proces n-am stiut nimic de el. Cand a fost deportat, mama a stat la el 3-4 luni ca sa-l ajute la treburile gospodaresti. In deportare a inceput sa fie nervos. Probabil ca diabetul, declansat in timpul anchetei de la Bucuresti, incepuse sa-si faca efectul.

La Bucuresti, Cornel a fost batut in fiecare zi. Il infasurau in cearceaf si il bateau. Dupa moartea mamei mele a inceput declinul fratelui. Sotia l-a parasit, nu a mai avut dorinta de viata. In plus, a mai facut si TBC uscat. Pe 19 august 1994 s-a stins. Avea 25 de ani."

Angelica Vieru: "Era in stare sa mearga oriunde numai sa se faca bine".

Angelica Vieru este sotia altui deportat dupa revolta din Brasov. "In sambata din 14 noiembrie, sotul meu a luat salariul. In duminica din 15 noiembrie 1987, dimineata pe la ora 6, am mers impreuna la sectia de votare de la scoala Generala nr. 23, lasandu-ne copiii in casa singuri. Trebuia sa votam! Obligatoriu! Trebuia sa primim apartament cu trei camere de la uzina.

Nu trebuia sa faci "figuri" cand erai chemat la lucru duminica, sau in timpul saptamanii peste program, trebuia sa faci ce-ti spuneau sefii, fara comentarii, pentru ca altfel se putea pierde totul. si noi trebuia sa primim apartament. Am votat si, dupa votare, ne-am intalnit cu un coleg de serviciu de la I.A.Bv, cu care sotul a plecat impreuna la munca.

Eu am venit acasa, la copii, de care trebuia sa am grija, Liliana - fetita mai mare - fiind internata in spital cu hepatita. Asteptam sosirea lui acasa, ca unul dintre noi sa mearga la fetita, la spital. Pe la ora 13.00 a venit Vasile acasa, speriat, si cum a intrat in casa, s-a uitat la mine si mi-a spus: "E dezastru in oras! Stegarii au dat foc la Consilul Popular".

Atat mi-a spus. Era nervos, foarte agitat. Nu-i trebuia sa manance, iesea si intra in casa de multe ori. Eu am plecat pe jos sa-mi vad fetita internata de cinci saptamani in spital, iar cand am venit acasa l-am gasit acasa tot in starea de nervi in care l-am lasat.

Seara, pe la ora 21.00, sotul meu a mers la vecinii nostri, la familia Moldovan, care tocmai sosise acasa, si a stat pana la 12.00 noaptea. Luni dimineata, pe 16 noiembrie, a plecat la serviciu, de unde s-a intors doar pe la ora 19.00.

L-am intrebat de ce a venit asa tarziu, si el mi-a spus ca a trecut pe la colegul Marchis, ca au avut sedinta de partid, ca l-a exclus din partid, ca i-a luat "carnetul" si ca o sa fie si el ridicat, dar ca va veni inapoi nu peste mult timp si sa nu fiu suparata. Ne-am culcat, dar mai tarziu m-am trezit si l-am vazut scriind cateva scrisori.

Parca l-am intrebat: "Ce faci?", si mi-a spus: "Nimic, nu mi-e somn!". Toate luminile erau aprinse in casa. Dimineata, am gasit un bilet in care scria catre colegii lui ca l-ar fi parat cineva c-ar fi fost si el acolo. Marti dimineata, in 17 noiembrie, deja pe la 5.30 el nu mai era acasa - plecase la serviciu. Am asteptat toata ziua sa vina, dar n-a venit.

Seara am mers la vecinii mei si i-am intrebat daca stiu ceva despre Vasile, ca n-a venit acasa. Nu stiau nimic. Noaptea pe la 23.30-0.00, au venit cativa colegi, printre care Solcanu si altii, care m-au intrebat daca stiu ceva despre Vasile, dar nu stiam nimic. Am fost atunci, joi, la Militie, sa ma interesez de sotul meu si sa anunt ca a disparut.

Militienii erau de jur-imprejurul cladirii si nu mi-au dat voie spre poarta. M-au intrebat unde lucreaza si, cand le-am spus, mi-au raspuns: "Mergeti acasa ca o sa vina!". Dupa circa o saptamana, a venit acasa la noi un civil de la Militie, care a luat datele lui personale si mi-a spus: "Este la noi si peste cateva zile vine acasa".

L-am intrebat daca este la Brasov sau este dus la Bucuresti si mi-a spus ca este la Brasov, desi Vasile era deja la Bucuresti atunci. Vasile a venit acasa la inceputul lunii decembrie, intr-o miercuri seara, in ziua in care mi-am scos fetita din spital.

In tot acest timp eu am fost cu copiii acasa, nu am putut sa primesc banii de la uzina, descurcandu-ma destul de greu, ajutat de vecinii de pe scara, de colegii lui si ai mei de la serviciu. Sotul meu era insotit de un civil, care l-a avertizat sa nu anunte pe nimeni ca a venit acasa si sa nu uite ca a doua zi, de dimineata, il va astepta jos la scara, sa mearga impreuna la club.

Copiii au sarit toti pe el si l-au intrebat: "Asa murdar ai fost la spital?" - ca ei asa stiau, ca tatal lor este internat la spital. Imi zicea ca n-a fost batut, dar nu l-au lasat sa doarma.

Dupa procesul de la clubul uzinei, a venit acasa bucuros, spunandu-mi ca a fost condamnat la un an si 6 luni inchisoare fara executarea pedepsei si ca urmeaza sa fie repartizat cu locul de munca in localitatea Barlad. La doua-trei zile, cu o geanta in care avea haine de lucru - salopeta si bocanci - a plecat la Militie, de unde, insotit, a plecat cu o masina la Barlad.

A fost retinut o zi si-o noapte la Vaslui, dupa care a ajuns la Barlad. De-acolo a dat un telefon sa-si faca angajarea la "Prestari servicii". Ii era tare dor de mine si de copii. La inceputul lui ianuarie ‘88, mi-a scris ca se simte bolnav rau si ca-i trebuie toate actele noastre pentru mutatie definitiva in Barlad. Cum am ajuns la Barlad, la 2-3 ore m-am intalnit cu Vasile.

stia ca voi sosi. A fost fericit ca ne-a vazut, m-a ajutat sa merg pana acasa la socrii mei, el locuind la fratii si surorile lui din Barlad. Mi-a spus ca se simte rau, ca i se umfla picioarele, ca are ameteli, ca se simte slabit, ca nu are pofta de mancare, era slab de i se vedeau oasele.

La inceputul lui februarie a fost internat de urgenta la Spitalul Judetean Barlad, sectia medicala, sub ingrijirea medicului Barbulescu, care i-a spus surorii lui ca Vasile era in ultimul grad de boala. El i-a spus, stand in pat, neputandu-se misca: "S-ar putea sa am cancer". Cand a fost externat, situatia lui nu era cu nimic mai buna. I se umflase burta, il manca pielea, era umflat peste tot.

Cand venea sa-si vada copiii, de sambata pana luni, in prima ora se simtea bine, dupa aceea spunea ca iar se simte rau. si acasa, si la spital scuipa sange, nu putea sa vorbeasca mult si obosea repede. Nu stiam ce sa fac. Din februarie, Vasile nu a mai lucrat deloc, fiind tot timpul bolnav.

Doctorul i-a spus surorii lui sa se grabeasca cu dosarul pentru pensionare, ca sa nu ramana copiii fara bani, fara pensie. Era clar ca sotul meu va muri. Sotului incepuse sa-i cada parul, sa i se miste dantura, ochii ii erau in fundul orbitelor, era palid si nu mai auzea bine. In iulie si in august a fost din nou internat in Barlad.

In 15 august 1988, fiind la socrii mei, pe Vasile a inceput sa-l doara foarte rau mana dreapta. Durere atroce, pana la lacrimi. Apoi a plecat cu sora lui, Tinca, la Bucuresti, avand trimitere, la cererea lui, din partea doctorului Barbulescu. A fost internat la Spitalul Fundeni, unde doctorii nu i-au mai dat nici o speranta de vindecare.

La putin timp dupa internare starea sanatatii lui s-a inrautatit si mai mult. A murit in data de 5 septembrie."
Romania Libera






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


152 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by