Blogul lui Mihai Morar

Parfumele nebunelor dorinti

de     Viata si acordeoane
Joi, 15 noiembrie 2007, 0:00



Habar n-avem cine suntem. Nici oglinzile nu ne mai suporta. Ne uitam, ca popor, in ele si ele reflecta mii de chipuri, niciunul al nostru. Natia asta nu are chip, ci doar masti imprumutate. Bucurestiul sufera si mai cumplit decat tara. Traim in Capitala fara identitate.

Moldoveni stramutati, ardeleni imprumutati, olteni parveniti - cu totii aglomerati intr-un oras in care nici bucurestenii sadea nu se simt acasa. Targul lui Bucur a ajuns orasul in care mandria de bucurestean e atat de rara pe cat de dese sunt calugaritele in Amsterdam.

Degeaba ne scremem sa luam fata de europeni, daca noi ne-am creat identitati de fantome. Comunismul ne-a depersonalizat pana la mutilare, a trecut peste chipurile noastre provocand arsuri grave. Si de parca nu era suficient, au venit anii astia indoielnici, de dupa ’90, care ne-au mai aruncat in ochi cisterne intregi de var nestins.

Avem nevoie urgent de o operatie de reconstructie a faciesului. E motivul pentru care, daca as fi primarele urbei, as da un decret de prezenta obligatorie la cantarea pe care Tudor Gheorghe a gatit-o pentru 16 noiembrie la Sala Palatului: ‘’Parfumele nebunelor dorinti’’.

Olteanul mandru, cu mustata rasucita pe la colturi, e chirurgul estetician trimis de providenta intru izbavirea identitatii noastre. Tudor Gheorghe va zice la Sala Palatului cantece din perioada interbelica. Moscopol, Cristian Vasile, Zavaidoc, Titi Botez - adunati intr-un buchet gras, frumos si colorat, asa cum numai florareasa de pe Eminescu mai e in stare sa faca in ziua de azi.

Recursul la anii ’40, transformat intr-un adevarat curent in ultima vreme, n-ar trebui sa va mire sau sa va provoace crampe. E singura epoca in care muzica creata si cantata in Bucuresti a avut o identitate.

Vocea cereasca a lui Cristian Vasile, unduindu-se pe notele Zarazei, ar trebui proclamata marca notorie a Bucurestiului. Sigur, o sa-mi ziceti ca Zaraza e o plagiatura ordinara dupa tangoul uruguayan al lui Benjamin Tagle Lara. Dar in cazul Zarazei, nu armoniile orchestratiei sunt ceresti, ci insasi vocea interpretului.

As fi dat orice sa-l ascult pe Zavaidoc, cu tot riscul de a ma blestema rivalul sau Cristian Vasile, cantand ‘’Din ochii care-au plans vreodata’’ la carciuma Marica Bortoasa din Giulesti. Sau pe vrajmasul regimului communist, Jean Moscopol, injurandu-l in vers de romanta pe atarnatul Sadoveanu.

‘’Grecul’’, nascut in Braila, este autorul unui cantec-emblema pentru Bucuresti: ‘’Vrei sa ne-ntalnim sambata seara?’’. Moscopol a reusit si performanta de a deveni artist exclusiv al casei londoneze de discuri ‘’His Master’s Voice’’.

Ne vedem la Tudor Gheorghe pentru redescoperire si reinventare. Gestul de a frecventa un astfel de spectacol e egal cu o intorcere in satul bunicilor. Cand intri pe poarta incremenita, care scartaie a uitare, calci pe buruienile crescute in curte, urci in pod si gasesti intr-o lada o poza din tineretea bunicului. Dai praful gros la o parte, te uiti la ea si afli cine esti tu de fapt. Pentru ca poza aia nu e poza. E oglinda.

Comenteaza pe Blogul lui Mihai Morar






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


166 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by