Care sunt sansele reale ca votul uninominal sa fie impus totusi la viitoarele alegeri? Daca judecam dupa ceea ce se intampla cu mai putin de doua saptamani inaintea referendumului, lucrurile au o doza semnificativa de incertitudine. Doua sunt marile necunoscute: prezenta la vot, de care depinde validarea referendumului, si atitudinea Guvernului si a Parlamentului.

In functie de acestea se poate analiza care sunt solutiile pe care presedintele Basescu si clasa politica le au la dispozitie pentru a introduce sau bloca uninominalul.

Varianta nevalidarii referendumului

Boicotul fatis al posturilor publice de radio si televiziune, lipsa dezbaterilor si neimplicarea activa in campanie a principalului partid declarat sustinator al referendumului pentru votul majoritar in doua tururi de scrutin - PD - prefigureaza absenteismul. Emisiunile de dezbateri pentru europarlamentare sunt moartea pasiunii, iar cele pentru referendum aproape inexistente.

Rezultatul: o campanie ca o ciorba sleita. Cele mai optimiste sondaje de opinie anunta o cota de participare intre 35 si 40%, determinata in principal de faptul ca europarlamentarele si referendumul se potenteaza reciproc. In schimb, asa cum spunea vicepresedintele PSE, Wiersma, datele lor arata o prezenta de doar 15%.

In aceste conditii, invalidarea referendumului nu ar fi o surpriza nici chiar pentru presedintele Basescu. Siguranta unor anunturi de tipul "stiu ce am de facut" arata pesimismul si faptul ca la Cotroceni se fac scenarii si se cauta solutii. Care ar fi insa acestea?

Termenul-limita pana la care seful statului poate promulga legea pentru care Executivul si-a asumat raspunderea expira pe 26 noiembrie, la doar o zi dupa referendum. Din cate lasa Basescu sa se inteleaga, are un as in maneca numit Curtea Constitutionala. Nu stim care ar fi motivatia unei contestari, dar ea nu va face altceva decat sa-i acorde un timp de respiro, lucru admis chiar de Basescu. Dupa care promulgarea s-ar impune.

Anumite surse din PD acrediteaza ideea unei retrimiteri a legii in Parlament pe motiv ca aceasta este incompleta si nefunctionala, mai precis nu are stabilite clar colegiile electorale.

Intr-adevar, articolul 12 nu precizeaza limpede daca Guvernul este obligat ca in termen de 90 de zile sa emita hotararea prin care sunt delimitate si formate Colegiile (pe baza proiectului facut de o comisie speciala) sau daca acea comisie se formeaza in respectivul interval.

Chestiunea retrimiterii in Parlament a unei legi pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea va genera controverse juridice aprinse, in care tot Curtea Constitutionala si pe mai departe Parlamentul vor avea ultimul cuvant. Altfel spus, presedintele va fi obligat sa promulge intr-un final legea.

Acest lucru nu inseamna insa ca Parlamentul o va face operabila pentru viitoarele alegeri, putandu-se folosi de neclaritatile si complicatiile referitoare la colegii pentru a iesi din calendar. In tot cazul, va fi un esec al reformei radicale a clasei politice propuse de presedinte.

Varianta validarii referendumului

Dupa cum a spus clar Traian Basescu, va solicita Legislativului sa elaboreze o lege a votului uninominal in doua tururi de scrutin.

Cel mai probabil, initiativa legislativa va apartine PD, dar ea va trebui sa includa si delimitarea colegiilor, ceea ce presupune negocieri politice de durata, mai ales ca in acest caz este nevoie de un numar mai mare de colegii decat pentru varianta uninominalului proportional.

In situatia in care Parlamentul va refuza sa voteze legea, exista posibilitatea arbitrajului Curtii Constitutionale, care poate fi sesizata in legatura cu un conflict intre puterile statului. Juristii sustin ca in acest caz castig de cauza va avea presedintele.

Desigur, mai exista si posibilitatea, foarte plauzibila, ca parlamentarii sa aplice tactica taraganarii si sa nu voteze legea in timp util pentru a putea fi aplicata in 2008, mai ales ca din punct de vedere constitutional nu exista un imperativ in acest sens.

Basescu mizeaza pe faptul ca politicienii nu-si vor asuma un asemenea risc, de teama ca "vor fi spulberati" in alegeri de electoratul furios. Risc major, intr-adevar, dar si un esec al uninominalului. Accentul pus de presedinte pe acest aspect poate fi interpretat si in alta grila decat cea a avertismentului, pentru ca partidul avantajat va fi cu certitudine PD-ul.

Varianta unui "DA" hotarat, dar nevalidat

Presupunand ca din cei care se prezinta la referendum o majoritate covarsitoare se pronunta in favoarea formulei de vot propuse de presedinte, de-abia atunci situatia devine cu adevarat incalcita si este probabil sa asistam la o reescaladare a razboiului Basescu-Parlament. Solutiile nu sunt multe.

Fie seful statului forteaza si refuza sa promulge legea Guvernului, ceea ce in final l-ar putea plasa intr-o pozitie de neconstitutionalitate. Fie PD elaboreaza o lege a votului uninominal in doua tururi, in concordanta cu optiunea majoritara, dar nevalidata a electoratului, si cu ajutorul PSD incearca s-o promulge in Parlament.

Fie pur si simplu mai organizeaza un referendum dupa alegerile din 2008. Aceasta bineinteles daca are o majoritate parlamentara care sa sustina un asemenea demers. Dar cel mai probabil seful statului va folosi voturile favorabile ca arma in campania din 2008.

Asa cum se vede, cu exceptia situatiei in care referendumul este validat, desi nici atunci nu exista o certitudine, introducerea votului uninominal la urmatoarele alegeri ramane in continuare la mana Parlamentului si a Guvernului. Pe de alta parte, nici presedintele nu poate fi banuit de inocenta.

Desigur, va fi primul sau mare esec, dar tocmai din acest motiv va fi o tema cu mare potential electoral.