Antrenamentele de performanta in matematica, eforturile facute de copii ani de zile ca sa invete rationamente deloc usoare “te fac apoi in viata sa poti invata mai repede decat altii altceva”. “Olimpicii sunt diferiti, pentru ca sunt obisnuiti sa faca efort”, a explicat intr-un interviu acordat HotNews.ro profesorul Radu Gologan. Aflat de 12 ani in juriul Olimpiadei Internationale de Matematica, coordonator al lotului olimpic national si presedinte al Societatii de Stiinte Matematice din Romania, Radu Gologan a vorbit despre ce inseamna un blocaj in timpul concursului, cum a ratat medalia de aur la Olimpiada internationala din 1970 unde a scris pe ciorna formula care ar fi rezolvat problema si cum s-a schimbat in ultimii 20 de ani modul de invatare al olimpicilor.
- Anul acesta, se implinesc 55 de ani de la prima olimpiada internationala de matematica din istorie, organizata la Brasov
- HotNews.ro si The Group au lansat cu aceasta ocazie sectiunea Prima Olimpiada Internationala de Matematica, Romania, 1959, cu sprijinul Societatii de Stiinte Matematice din Romania
Profesorul Radu Gologan a obtinut argint la Olimpiadele Internationale de Matematica din 1970 si 1971. Nascut in 1952 la Brasov, Radu Gologan a urmat liceul la Sibiu si Barsov, a absolvit Facultatea de Matematica in 1976 si a obtinut doctoratul in 1981 sub indrumarea acad. Marius Iosifescu.
A fost profesor de liceu 1976-1979, cercetator la INCREST si ICSITMUA pana in 1990, dupa care cercetator la Institutul de Matematica. Din 1991 a fost profesor asociat la Universitatea Politehnica din Bucuresti, iar din 2000 este profesor titular.
A participat inca de la absolvirea facultatii la pregatirea olimpicilor. Din 2001 este presedintele comisiei nationale a olimpiadei de Matematica. Este presedintele Societatii de Stiinte Matematice din Romania din 2008. Este autor a peste 40 de articole de cercetare, peste 30 didactice, carti de specialitate si de matematica elementara. A fost profesor invitat la cateva universitati din SUA in 1992, 1993, 1997, 2007 si a fost invitat in conferinte de cercetare sustinute la universitati importante din Rusia, Franta, SUA si Germania. Vezi aici mai multe despre profesorul Radu Gologan
Citeste interviul integral acordat HotNews.ro de catre profesorul Radu Gologan, la implinirea a 55 de ani de la prima Olimpiada Internationala de Matematica
Rep: Sunteti profesorul coordonator al lotului olimpic national de matematica. Lucrati in fiecare an cu cei mai talentati tineri din Romania. Cum v-ati descoperit dvs. pasiunea pentru matematica?
Radu Gologan: Intrebarile cu continut aritmetic pe care ni le punea mie si fratelui meu tatal meu. Cred ca era la 3-4 ani. Stiam cand am intrat in scoala ce e o problema de matematica. Tatal meu era inginer, culmea, mama era profesoara de matematica, dar intrebarile le punea tata. Imi placea. Fratelui meu cred ca nu-i placeau, la inceput, dar pe urma a intrat si el in jocul asta, cand a vazut ca uneori poate sa raspunda chiar mai repede decat mine.
Rep: Ne puteti da un exemplu de problema?
Radu Gologan: Intrebarile erau de tipul asta: mergeam cu masina de la Sibiu la Brasov, sa zicem. Pe vremea aceea nici nu era asfaltat drumul si masina era vai de capul ei. Faceam 6 ore pe un drum care acum se face sub 2 ore. Ne intreba: mergem cu 60 la ora sau 40 de kilometri la ora - la 4 sau 5 ani - in cat timp ajungem daca dublam viteza de la jumatatea distantei? Imi aduc si acum aminte, era povestea: cum adica sa mergem cu 120 de kilometri la ora, asa ceva nu se poate?
Cred ca si lui ii placea chestia asta. Tata sigur nu a vrut sa ma faca matematician, ci inginer. La un moment dat, i-am spus: tata eu ma duc la matematica. Mi-a zis: ce, asta e meserie? Mentalitatea tanarului crescut intre cele doua razboaie, in care principalul lucru care trebuia facut era matematica si fizica, pentru ca sa te faci inginer constructor. Si tata a ales constructiile pentru ca era schior si inginerii constructori iarna nu lucrau. Mama nu a vrut matematica, mama a vrut sa faca arhitectura sau conservator, dar tatal ei care era in varsta a descoperit ca la matematica se ajunge profesor in 3 ani de zile si a trimis-o la matematica. A fost o profesoara buna si i-a placut matematica.
Rep: Spuneati undeva ca astazi copiii nu mai stiu sa invete. Cum invatati dumneavoastra in scoala?
Radu Gologan:Pe mine nu m-a invatat nimeni sa invat. Probabil ca am avut un dat. Fratele meu, in schimb, a avut probleme la inceput: venea bunicul si il verifica si il asculta. Eu am avut dorinta asta de a invata singur, dupa stilul vechi, fiecare materie, pana cand stiam. Faceam probleme la matematica, le scriam frumos, invatam la istorie, imi repetam lectia, imi scriam fisele, de foarte mic am facut chestia asta serios. Acum nu mai merge lucrul asta. Eu am crescut in epoca in care nu exista nici televizor. Ori copiii din ziua de astazi, de la 2-3 ani au primele informatii, e canal de televiziune pentru bebelusi. E clar ca se transmite ceva, se fac niste conexiuni si, mai tarziu, copiii nu mai pot sa invete in stilul clasic, sa zicem, conservator.
Olimpicii sunt diferiti, pentru ca sunt obisnuiti sa faca efort. Deci sunt obisnuiti sa stea pe scaun cu orele si sa lucreze, mare parte dintre ei. Aceeasi constiinciozitate, din pacate doar pentru matematica, la restul nu se ocupa. Dar uneori isi revin, fiind foarte isteti si fiind antrenati sa munceasca, o fac. De exemplu, doi dintre copiii nostri de anul asta care au dat bacalaureatul, inainte, acum o luna-doua aveau mari probleme ca sa poata sa ia o nota civilizata la bacalaureat, la romana si la fizica, de exemplu. Au reusit sa ia peste 9.50 pentru ca au invatat extrem de repede si extrem de serios.
Asta este avanatajul in general al matematicii, chiar daca faci dupa aceea altceva. Pentru ca efortul ala pe care il faci de-a lungul unor ani ca sa inveti niste rationamente care nu sunt usoare te fac apoi in viata sa poti invata mai repede decat altii altceva.
Rep: Ati avut momente de cadere in evolutia dumneavoastra?
Radu Gologan: Oho, multe. Primul mare eveniment de blocaj a fost in clasa a IX-a, la primul extemporal de matematica, in care nu am putut sa fac nimic. Chiar la matematica. Aia a fost prima mea nota la matematica in clasa a IX-a, dupa ce fusesem elev bun in gimnaziu. Am luat 4, dar mi-a iesit media 10. Si am mai avut un blocaj cand am terminat clasa a XII-a - erau foarte multe testari atunci ca sa se faca echipa, cred ca au fost vreo 12. Eram la distanta pe primul loc in echipa si la olimpiada, in prima zi, m-am blocat complet. N-am facut nimic. Noroc ca a doua zi mi-am revenit si am reusit sa iau ceea ce azi se numeste medalia de bronz. Undeva in subconstient exista dracusorul asta ca astazi nu o sa-ti mearga bine.
Rep: Cum ati invatat sa depasiti acest moment?
Radu Gologan: Prin autosugestie. Intervin momentele de panica, pe care trebuie sa ti-o controlezi si sa stii cand apare, sa ti-o iei dinainte. E ca la o boala, ca la un herpes unde daca pui repede alifie, nu mai iese herpesul.
Rep: Ati intalnit blocaje si la elevii din lot?
Radu Gologan: Da, adesea. Si povestesc si ei. Acum avem pe una dintre fetite care a avut o evolutie exceptionala de la olimpiada finala pana acum. Practic a facut toate problemele la testari, desi la olimpiada finala a ratat. Si-a revenit. Atunci a avut un blocaj. Anul trecut la fel: inainte de testul final, era in echipa. La testul final n-a facut nimic.
Rep: Ne spuneati intr-un interviu ca punctul slab al lotului nostru de matematica este taria psihica. Despre asta era vorba?
Radu Gologan: Da. Are legatura cu antrenamentul pentru asa ceva, pe care noi in ultimii ani nu l-am mai prea facut. Pana in 2009, 2010 cred ca l-am facut. Acum l-am facut. Au facut o prima etapa de pregatire individuala [cu un psiholog al lotului - n.red.], cred ca fiecare cam 2-3 ore. Acum mai urmeaza zilele acestea una si mai urmeaza una in grup.
Trebuie sa se cunoasca foarte bine. Prin exercitiu, sa stie ce trebuie sa faca in fiecare moment, pentru ca sunt diverse moduri. Unii intra in panica datorita faptului ca se gandesc la alta persoana care ii urmareste sau care ar fi dezamagita de ei. Aceia ar trebui sa uite ca mai exista altcineva in afara de ei acolo. Altii sunt persoane care fac pentru ei lucrul asta, si atunci intra in panica: vai de mine, mi s-a mai intamplat o data, daca patesc si acum asa?
Parerea mea este ca in astfel de situatii trebuie sa nu se concentreze foarte tare pe un anumit subiect care le-ar crea panica, sa treaca la altceva, sa se gandeasca 5 minute la altceva - desi sunt intr-un examen, nu-ti merge, te uiti putin pe geam, te gandesti sa zicem la o chestiune frumoasa, ca esti la mare, si iti iesi din blocaj.
Rep: Ce se intampla mai departe cu olimpicii internationali in matematica? Daca ar fi sa facem un top 3, care sunt joburile catre care se indreapta cu precadere?
Radu Gologan: Matematician - profesor, cercetator in domeniul universitar, evident 60%. Dupa aceea se duc spre ceea ce numim acum matematica aplicata, aici sunt multe. Poate sa insemne economie, finante - asta e al doilea, cam 30%. IT mai putin, sa zicem urmatorii 10%.
Rep: Povestiti-ne despre cele doua editii ale olimpiadelor internationale la care ati participat.
Radu Gologan: Cand am fost in Ungaria, cred ca era a doua oara cand ieseam in Ungaria. Fusesem in excursie in 1967-1968 cu parintii. Va dati seama ca a fost o minunatie sa mergi cu trenul aproape trei sferturi de zi, sa ajungi la Budapesta. Culmea este ca am amintiri foarte amanuntite despre chestia asta, mi-aduc aminte exact cum a fost concursul, ce am stiut sa fac. A fost o discutie intreaga, in principiu trebuia sa iau medalia de aur atunci, dar a fost o discutie in care nu mi-au recunoscut o formula scrisa pe ciorna, care ar fi rezolvat problema si mi-ar mai fi dat doua puncte in plus cu care as fi luat medalia de aur si eram o mare surpriza atunci, eram abia venit.
Rep: Dumneavoastra astazi daca v-ati fi corectat lucrarea, v-ati fi dat punctele pentru formula de pe ciorna?
Radu Gologan:Acuma da, acum s-ar fi dat. Atunci era o discutie daca ceea ce ai scris pe ciorna… desi ciorna intra in dosar, nu scria ca e pagina x a unei probleme, ci scria pur si simplu formula care rezolva problema. Mi-aduc aminte dupa aceea premiera la Budapesta, unde ne-a dat diplomele ministrul adjunct al educatiei din Ungaria, in sediul Politehnicii, care este o cladire impunatoare in Budapesta, acolo au invatat foarte multi romani din Ardeal, au ajuns ingineri.
Mi-aduc aminte si povesti hazlii. In seara respectiva, dupa ce ne-au dus la o masa festiva, trebuia sa ne intoarcem cu tramvaiul la camin si unul dintre noi a ramas pe usa tramvaiului cu usa deschisa. Si bineinteles ca militia a oprit tramvaiul si ne-a luat la intrebari. Noi n-aveam pasapoarte. Singurul lucru pe care am reusit sa il explicam era ca avem un pasaport colectiv, care nu e la noi, in limba engleza, dar politistii era clar ca nu inteleg nimic. Pana la urma, ne-au lasat in pace.
In Cehoslovacia, olimpiada a fost in partea slovaca. In prima zi ne-au dus intr-o excursie destul de lunga si de obositoare si am ramas cu totii foarte impresionati. Poate ca asta m-a marcat foarte mult, ca in prima zi n-am facut nimic: autocarul in care erau RDG si Rusia s-a rasturnat. N-au patit nimic, s-au julit cativa dintre ei. Dar am vazut autocarul cu rotile in sus si copiii iesind pe geam. Au participat, dar culmea e ca RDG care era o echipa foarte buna nu a facut nimic atunci. Accidentul a dat peste cap pe multi din olimpiada. Si-a fost o olimpiada foarte grea. Cred ca a fost prima olimpiada in care problemele au fost apropiate cu cele care sunt in ziua de astazi. Cu un nivel nu mai ridicat, dar altceva. Si Bogdan Enescu a spus la un moment dat care e diferenta. Deci atunci problemele erau ceva mai grele decat cele de la scoala, dar tot aveau acelasi aspect cu probleme care sunt in culegerile de probleme. Acolo erau probleme de matematica, de fapt, foarte apropiate cu ceea ce inseamna ceva nou.
Rep: Alexandru Zaharescu, astazi profesor de Matematica la University of Illinois, ne-a povestit intr-un interviu acordat HotNews.ro inclusiv despre mici sabotaje intre tari, la aceste olimpiade. Niste saratele oferite olimpicilor, fara apa, sau o banca cu un picior mai scurt. Vi s-a intamplat si dumneavoastra, ati mai auzit astfel de povesti?
Radu Gologan: Sunt povesti care pot fi interpretate asa. Stiu una care ar fi putut fi interpretata si stiu bine, pentru ca am fost implicat, ca nu a fost asa. Cand a fost olimpiada ultima oara in Romania, in 1999, eu tocmai revenisem in circul asta al olimpiadelor, pentru ca multe vreme nu am fost, fiind la INCREST, nu ne dadeau voie. Era tot in familia prezidentiala o disputa si atunci nu prea aveam voie sa interactionam cu organismele ministerului, de exemplu. Si atunci cercetatorii de la INCREST nu aveau voie sa mearga la olimpiada, intre 1983 si 1989. Si atunci am ramas departe, oarecum. Dar in 1989, fiind nevoie de cineva care sa aiba experienta, sa stie cum functioneaza lucrurile, am fost secretarul comitetului de organizare. Si asa am inceput sa invat si sa revin.
Una dintre primele discutii care au aparut in juriu a fost faptul ca reprezentantul Ungariei s-a aratat indignat ca echipa Ungariei nu are in translator de limba maghiara, fiindca a vazut in ziarul maghiar ca scria asa ceva, ceea ce era cu totul fals. Era o fetita care urma liceul maghiar, sigur ca avea nume romanesc pentru ca tatal era roman si mama era unguroaica si i-am spus chestia asta. A fost o oarecare tensiune permanenta cu neintelegerea asta, cum se intampla de obicei cand este vorba de ramasite de sentimente nationale sau nationaliste.
De multa vreme incepuse ideea asta cu copiatul subiectelor la xerox. Dar va dati seama, la 500 de copii, fiecare scrie cam 12 pagini pe subiecte, sa stai in Politehnica cu 3 masini de xerox, dar care pe vremea aia nu erau asa de performante ca acum sa le pui si sa le scoata automat. Stateau profesorii universitari si faceau treaba asta. Octavian Stanasila statea acolo si… la 3 dimineata am venit cu masina sa iau pachetele de materiale copiate pe care sa le dau celor care coordonau si originalul echipei respective. Si cand am ajuns la hotel unde erau toti, am descoperit ca subiectele maghiarilor nu existau. Erau originalele, dar nu erau copiile. Atunci am zis asa: ce facem, pentru ca vor veni la coordonare si vor descoperi ca juriul nostru, coordonatorii nostri, nu stiu subiectele, ce au facut ei. Si atunci un fost olimpic international, Gheorghe Eckestein, care e vorbitor nativ de limba maghiara, a zis: lasa-ma pe mine. Eu sunt la masa lor si ma descurc cu toate si o sa ii fac sa creada ca am citit tot. Si nici astazi nu stiu ei lucrul asta. A fost o intamplare, nimeni nu a facut vreun sabotaj, ci pur si simplu in nebunia aia probabil au ramas pe undeva. Mici probleme care pot fi transformate intr-un scandal.
Rep: Cat ati lucrat cel mai mult la o problema, pe care ati reusit sa o rezolvati in cele din urma?
Radu Gologan: Cam vreo 20 de ani, pana cand am descoperit intamplator ca Sandu Zaharescu si Florin Boca lucreaza la niste lucruri asemanatoare, pe care le-am folosit imediat si am rezolvat o prima parte din problema impreuna. In final, ei au reusit sa sparga de tot problema.
Rep: Ne puteti spune despre ce era vorba in acea problema, pe intelesul unei persoane cu putine cunostinte de matematica?
Radu Gologan: Avem pe masa niste bile care sunt puse ca pe o tabla cu patratele si o raza de lumina se reflecta printre ele. Care este lungimea medie a drumului intre 2 ciocniri? Raspunsul e complicat. Dar e un rezultat exact, ceea ce nu se prea intampla intr-o problema din asta care modeleaza ceva din fizica.
Rep: Problema cine a propus-o?
Radu Gologan: Problema a propus-o un matematician rus, Yakov Sinai, care tocmai a luat un mare premiu international, in momentul asta [premiul Abel - n.red.].
Rep: Care a fost mentorul dvs?
Radu Gologan: Multi. In primul rand profesoara din clasa a IX-a de Matematica, doamna Laura Constantinescu la Sibiu. Dupa aceea Horia Banea care este o somitate a Brasovului in ceea ce priveste matematica si metodica predarii matematice. Si in facultate, sigur, acolo probabil cel mai tare ne-a marcat pe toti Ciprian Foias, care este stalpul matematicii romanesti de dupa anii ’50. A avut mult mai mare influenta in matematica romaneasca [decat Grigore Moisil - n.red.], a creat o scoala, a creat zeci de mari matematicieni prin succesiunea asta de generatii si, evident, principalul lui student, Dan Voiculescu, de la Berkeley.
Rep: Sunteti coordonator al lotului national de matematica din 2001. S-a schimbat ceva fundamental in constructia elevilor care vin la lot?
Radu Gologan: Da, s-a schimbat. Poate ca cea mai mare schimbare ar fi daca m-as uita la anii ’90, cand si atunci i-am cunoscut destul de bine pe copii, le mai tineam lectii in perioada de pregatire. Ei faceau inca parte din generatia care stia sa invete si care statea la masa si care avea caiete de probleme scrise frumos. Acuma nu mai exista, internetul a distrus chestia asta. Intr-o tabara, anul trecut, am intrat in camera ca era putina dezordine, era si un mic scandal cu un baietel de acolo care noaptea nu prea fusese cuminte si am intrat in camera sa vad ce s-a intamplat. Erau caietele de matematica ale catorva pe pupitru. Te ingrozesti, scrise in diagonala, intr-o parte. Sigur ca sunt matematicieni care fac asta, dar inainte aveau copiii caiete ordonate si in care scriau problemele preferate, le scriau de 2 sau de 3 ori ca sa invete sa le faca. Ei, asta nu se mai poate face acum.
Sunt unii care fac, deci care au inteles. De exemplu, Omer, care avea aceasta dezordine probabil data de faptul ca gandindu-se la probleme, nu mai da importanta la ceea ce este scris. Sunt foarte multi matematicieni care nu publica, pentru ca zic: am rezolvat problema, ce ma intereseaza pe mine sa mai vada cineva ce am facut eu, eu pentru mine sunt fericit; cam asta este prima tentatie. Omer Cerrahoglu a invatat foarte repede sa faca asta. El scrie foarte ordonat, foarte civilizat, si mai sunt 1-2 care fac asa. Este indispensabil, pentru ca se pierde. Ajungi la un concurs in care romanii pierd 1, 2, 3 puncte de copil pentru ca scrisul e dezordonat si nu se vad argumentele. Nu se intelege ca au toate argumentele. Se cere, in paranteza, sa spui: am aplicat teorema cutare. Sau: solutia este asta si arati ca verifica chestia asta. Pentru asta se scade un punct. Si acolo unde distanta intre premii e un punct, e enorm. Un punct poate sa insemne distanta dintre medalia de aur si cea de argint.
Rep: Ce se intampla cu Omer Cerrahoglu, copilul minune ale matematicii, care anul acesta nu mai este in lotul national?
Radu Gologan:Omer a decis de anul trecut sa nu mai vina la olimpiada internationala de matematica, pentru ca a fost de 5 ori, a luat de 2 ori medalia de aur si de 2 ori a pierdut medalia de aur la un punct diferenta. Anul trecut mi-a spus: eu nu inteleg ce se mai intampla, chiar de doua ori la rand?
Rep: Nu intelegea ce s-a intamplat cu el sau ce s-a intamplat la corectare?
Radu Gologan:Nu intelegea ce s-a intamplat cu el, adica de ce se intampla sa fie la un punct de… Si mi-a spus: eu, la anul, ma duc la informatica. Si asa a facut. Acum, i-am spus ca in principiu cred ca se poate rezolva problema ta, sa poti sa participi in baraj fara sa vii la toate etapele olimpiadei. El, in schimb, a participat si la toate etapele, mai putin la cea finala, in care avea competitie la informatica. Si a venit la etapa finala. In momentul ala nimeni nu a mai vrut sa treaca peste un regulament care exista, e adevarat obtuz, facut la minister, in care se spunea foarte clar: cei care iau punctaj la olimpiada finala trec si proba de baraj. Cu ajutorul sponsorului si cu sprijinul ministrului, i-am oferit sansa de a participa cu lotul ca observator din partea Romaniei, ceea ce este o pozitie foarte importanta. Nu va fi concurent, el va fi profesor.
Rep: La informatica performeaza la fel ca la matematica?
Radu Gologan: La informatica a fost cred ca perfect la partea teoretica. Deci acolo a fost pe departe primul. Dar abilitatile de a scrie programe de calculator repede nu le are, copiii ceilalti le au de 10 ani. Si asta l-a facut sa fie cred ca pe locul 12.
Rep: Copiii rezolva probleme inclusiv pe laptop, pe calculator?
Radu Gologan: Nu, ei se uita pe internet, vad problemele acolo si dupa aceea, daca nu sunt seriosi si nu sunt impinsi din spate, mazgalesc ceva pe hartie sau se gandesc si pe urma discuta intre ei: am facut problema asta asa. Dar nu vezi nimic, un produs pe hartie. Trebuie sa ii impingi de la spate: sa vad maine ca toti aveti problemele rezolvate. Anul asta am facut lucrul asta: le-am cerut sa vina cu problemele scrise.
Rep: Cum este privita Romania de celelalte echipe?
Radu Gologan: Eu zic ca cu mare respect. Sunt multe situatii in care vedem asta. Suntem intrebati: ce parere ai de probleme, ce parere ai despre cutare, cum zici? Si nu e vorba numai de mine care sunt de 12 ani in juriu, dar si de ceilalti colegi, si de corespondenta pe care o avem si de faptul ca ne sprijina si de faptul ca la acea competitie pe care am inceput s-o organizam acum 7 ani cu Master of Mathematics la Liceul Vianu vin cele mai tari echipe din lume si anul asta intamplator, dintr-un anumit accident, nu s-a mai putut tine si toata lumea a fost mirata si revoltata: vrem sa venim, vrem sa facem, in Romania sunt cele mai tari probleme, cei mai buni.
Rep: Cine sunt cei care fac performanta mai rapid: copiii din familii modeste sau cei din familii instarite?
Radu Gologan: Nu majoritatea, dar cred ca 40% din copii provin din familii in care unul dintre parinti e legat de scoala, dascali. Cam asta e procentul. Foarte multi au mama invatatoare, de-a lungul generatiilor. Nu sunt instariti, acum chiar situatia a doi dintre copii este foarte modesta.
Rep: Care este sfatul dumneavoastra catre parintii care cauta modalitati prin care sa ii indrume spre implinirea potentialului pe copii?
Radu Gologan:Sa nu exagereze, sa il lase pe copil sa se canalizeze, sa gaseasca o modalitate prin care el sa fie in permanenta fericit de ceea ce face. Tatal meu, de exemplu, a reusit cu matematica, pentru ca la timp ne-a ajutat sa rezolvam probleme, nu ne-a impins de la spate, niciodata nu exista: fa probleme din Gazeta sau fa nu stiu ce. In schimb, cu mine a gresit in ceea ce priveste desenul. A vrut neaparat, stiind ca am talent, aveam talent la desen, m-a impins foarte mult din spate, pana in momentul in care am zis: nu mai vreau ca m-am saturat, nu mai vreau sa aud cuvantul: picteaza, deseneaza. Si n-am mai facut.
Rep: Astazi mai desenati?
Radu Gologan: Rar, asa, cand ma duc intr-un concediu linistit mai apuc sa mai pictez cate un peisaj.
Rep: Dumneavoastra cantati la chitara. Si profesorul Bogdan Enescu, ce preda de asemenea la lot, este pasionat de chitara. Ati cantat vreodata impreuna sau se intampla sa dati mini-concerte in cantonamente?
Radu Gologan: Da, acompaniez la chitara, sa zicem. Da, imi place foarte mult. El, fata de mine, este un profesionist. Da [cant in cantonamente - n.red.], mai ales ca au mai fost copii care… si Omer are mici tangente cu chitara, Octav Dragoi canta binisor. Poate ca unii dintre ei au fost clar influentati. Totdeauna am chitara cu mine cand mergem, si acum cand mergem la Bran, chitara e acolo.
Rep: Si cum se petrece, care este programul unui astfel de cantonament?
Radu Gologan: Dimineata lectii si rezolvari de probleme, dupa-masa rezolvari de probleme, pauza de masa, si seara activitati de ping-pong, clatite, bulz.
Rep: Se mai fac pariuri pe internet cu cine vor fi castigatorii olimpiadelor internationale?
Radu Gologan: Da, se fac. Dar anul asta nu am vazut. Cam totdeauna eram dati intre primii 10. Dupa anul trecut, nu cred ca mai suntem. Dar cred ca totusi nu am pierdut faptul ca suntem in carti acolo si cred ca suntem cu copiii pe care ii avem anul asta si cu faptul ca invatamintele pe care le-am tras anul trecut cred ca i-au atentionat.
Rep: Ce s-a intamplat anul trecut?
Radu Gologan: Acolo cred ca cu totii am gresit. Am ales lotul foarte repede si nu ne-am mai ocupat de ei, decat intr-o mica tabara de cateva zile. Si ei s-au crezut pe cai mari. Au castigat la distanta Balcaniada de Matematica, unde erau turcii care sunt echipa de primii zece, iugoslavii la fel, sarbii la fel. Si cred ca n-au marsat cu seriozitate. In acelasi fel am fost si noi, ca si noi am gresit. Tot asa, din cauza ca olimpiada era undeva tarziu, dupa ce toate locurile erau rezolvate. Ei, acum este mult mai bine. Ei si-au dat seama, pentru ca doresc in continuare: dati-ne la doua zile o data subiecte de tip olimpiada ca sa le facem. Acum, de chestia asta raspunde Omer, care s-a oferit sa faca el aceasta alegere de subiecte de cate 3 probleme in fiecare zi pe care ei sa le rezolve in timp de olimpiada.
Rep: Vi se intampla sa vina la dumneavoastra parinti ai unor copii care nu au o inclinatie reala catre matematica, dar care vor neaparat sa faca matematica?
Radu Gologan: Da, da.
Rep: Ce se intampla cu acesti copii?
Radu Gologan: Ajung sa creada, multi dintre ei, la influenta familiei, ca procesul nu este corect, ca ei sunt buni si undeva sunt defavorizati. Asta e finalul: ca e vina sistemului si vina olimpiadei care e corupta samd. Cele mai multe scandaluri provin din astfel de familii.
Astept sa mai rezist macar pana cand organizam din nou olimpiada, in 2018. Orice spune lumea, fac ceea ce fac pentru ca mi-a placut totdeauna si asta a fost visul copilariei mele, sa fac asa ceva, sa ma ocup de olimpiade. Poate ca multe lucruri le-am facut bine. Sunt multe lucruri pe care probabil ca cei care vor veni le vor face si mai bine, sa invete din greselile mele. Si un lucru pe care il simt ca l-am facut este ca totusi s-a intinerit echipa de profesori care participa la astfel de competitii si stiu ce inseamna astfel de competitie. Nu inseamna neaparat sa fii un matematician deosebit, ci sa ai experienta si sa inveti ce inseamna olimpiada, ce inseamna o problema. Si avem cativa tineri care pot sa duca mai departe lucrul asta: profesorul Dinu Serbanescu de la Sava, conferentiarul Catalin Gherghe de la facultate, Andrei Eckstein de la Timisoara, baiatul olimpicului Eckstein, Marius Perianu de la Slatina, Marius Mainea de la Gaesti. Poate gresesc daca as spune prea mult si uit altii, dar sunt persoane care sunt aproape de noi si care invata. Probabil ca vor putea sa preia mai departe lucrurile si poate ca uneori e bine sa fie si cate o schimbare masiva, pentru ca eu imi aduc aminte entuziasmul pe care l-am avut la inceput era mult mai mare decat cel pe care il am acum. Acum fac foarte mult din datorie, pentru ca stiu ca trebuie sa faca cineva. Atunci inventam multe lucruri pe care le faceam, fara sa fie o datorie.
Citeste si:
0
0
