Pentru a ajunge la o universitate de top din Statele Unite ale Americii, o medalie la olimpiada internationala de matematica era o sansa sigura la admitere, in urma cu 10 ani. O spune Virgil Petrea, care in 2002 a reusit sa ia medalie de aur si cea mai mare nota din lotul Romaniei. A plecat apoi la MIT, iar acum lucreaza in Olanda in finante. Olimpicul avea sa descopere, insa, pe langa seriozitatea cu care este tratat de interlocutor atunci cand afla performantele sale, si tendinta de a fi pus de ceilalti “sub un glob de sticla”: “Cel putin acum 10-15 ani era vazuta Olimpiada ca o cale de a iesi din Romania, sa scapi de aici cumva. Era un fel de mentalitate de ghetou asa, ai prins trenul asta si gata, dispari de aici”.
- Anul acesta, se implinesc 55 de ani de la prima olimpiada internationala de matematica din istorie, organizata la Brasov
- HotNews.ro si The Group au lansat cu aceasta ocazie sectiunea Prima Olimpiada Internationala de Matematica, Romania, 1959, cu sprijinul Societatii de Stiinte Matematice din Romania
- Interviul a fost realizat cu echipament NIKON
Virgil Petrea a obtinut medalie de aur la Olimpiada Internationala de Matematica in 2002 si cel mai bun punctaj din lotul Romaniei. Absolvent al Colegiului National "Unirea" din Focsani, Virgil Petrea a castigat aur si la Olimpiada Internationala Pluridisciplinara Tuymaada din Yakutia, Rusia, in 2001, si a obtinut argint la Balcaniada de Matematica din 2002.
A urmat un an cursurile Facultatii de Matematica a Universitatii din Bucuresti, dupa care a plecat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), SUA, unde si-a obtinut diploma de licenta in Matematica in 2007. In acelasi an a revenit in tara, unde a fost Trader si Research Analyst la WBS Romania. In 2011 a facut un MBA in Franta la INSEAD, iar in prezent ocupa pozitia de Quantitative Analyst la compania de asigurari Atradius, in Olanda.
Citeste interviul acordat HotNews.ro de catre Virgil Petrea, la implinirea a 55 de ani de la prima Olimpiada Internationala de Matematica
Rep: Cum a inceput pasiunea pentru matematica?
Virgil Petrea: Eram la clasele de gimnaziu ale Liceului Unirea din Focsani si acolo era un fel de traditie sa fii interesat de matematica, sa te duci la concursuri chiar dintr-a V-a, dintr-a VI-a. Eram un grup de elevi si ne concuram unul pe celalalt, dupa care, cu timpul, treaba a devenit mai serioasa.
Rep: Erai constient de inclinatia pe care o aveau pentru matematica sau ea ti-a fost descoperita de profesori in scoala?
Virgil Petrea: Cred ca eram constient. Sigur, exista practic un fel de politica din partea profesorilor sa isi indrume elevii catre matematica, catre a trata subiectul mai serios.
Rep: Care a fost atmosfera la Olimpiada Internationala de Matematica (OIM) din 2002, fata de toate celelalte balcaniade si concursuri internationale la care ai participat?
Virgil Petrea: Am avut foarte mari emotii atunci. Mi-am dorit tot liceul sa ajung la internationala si intr-a XII-a in sfarsit am reusit. Eram foarte incantat, in acelasi timp aveam emotii, dar a fost o experienta superba.
Rep: Ai simtit vreo diferenta intre OIM si celelalte concursuri internationale la care ai fost?
Virgil Petrea: Da, de anvergura. Era mult mai mare. Erau 500 de elevi, daca mai tin bine minte, din 80 de tari. Era la cu totul alt nivel decat orice concurs la care fusesem inainte.
Eram foarte concentrat sa fac cat mai bine la concurs. Dupa prima zi, stiam ca a iesit destul de bine. Sunt doua zile de concurs, fiecare cu cate 3 probleme, 4 ore jumate pe zi. Stiam ca am facut destul de bine si in a doua zi am zis sa raman la fel de concentrat sa am un rezultat bun.
Rep: Ai avut timp sa iti faci prieteni dintre participantii din alte tari la OIM?
Virgil Petrea: Da, timpul a fost destul de scurt. A fost doar o saptamana, dar mi-am facut prieteni pe care i-am reintalnit dupa aceea, chiar la facultate in State.
Rep: Ce ai simtit in momentul in care ai aflat ca ai luat medalie de aur si cel mai mare punctaj din lotul national al Romaniei? Banuiai asta de la inceput?
Virgil Petrea: Nu, in niciun caz. A fost o bucurie enorma, dar nu pot sa spun ca a fost o distanta prea mare de ceilalti participanti si oricum deja la internationala nu ne mai concuram intre noi. Acolo concuram pentru Romania toti. Pentru mine, unul, nu a contat faptul ca am avut cel mai bun punctaj. A fost o surpriza, intr-adevar, dar nu a contat prea mult.
Rep: Care erau tarile de care te temeai cel mai mult?
Virgil Petrea: Stiam ca sunt tari cu traditie: SUA, China, Rusia. Dar e loc pentru fiecare. Era loc si pentru noi.
Rep: Ai avut vreo problema care ti-a creat dificultati sau la care ai facut greseli banale?
Virgil Petrea: Da. La aceasta editie a fost o problema pe care am rezolvat-o cam toti. Cred ca 5 din 6 concurenti romani au rezolvat problema. Era sa gasesti o functie care satisface anumite conditii. Toti am gasit acea functie, dar n-am verificat-o pana la urma si am pierdut 1 punct din 7 pe problema respectiva pentru o chestie triviala si pe unii chiar i-a costat un pas in plus la medalie. Dar se intampla.
Rep: Care este temerea unui elev inainte de o astfel de olimpiada?
Virgil Petrea: Probabil sa aiba o zi proasta, pentru ca te antrenezi ani de zile si totul depinde de, in cazul asta, 6 probleme. Poti sa ai o zi mai proasta si toata munca sa fie pierduta. Toata munca pentru medalii, sigur, ca pana la urma nu doar medaliile sunt importante.
Rep: Ai urmat matematica la MIT, dar inainte ai fost la Facultatea de Matematica din Bucuresti. Ce s-a intamplat, de ce te-ai razgandit?
Virgil Petrea:Stiam ca pentru a ajunge la o universitate de top din SUA ar fi bine sa am o medalie la internationala. Aplicatiile pentru universitati incepeau in toamna si practic a trebuit sa astept un an, ajungand la olimpiada abia la sfarsitul clasei a XII-a, pentru a avea o medalie la internationala ca sa pot sa am sanse mai mari pentru a intra la o universitate de top. Atunci, la inceputul anilor 2000, a avea o medalie la olimpiadele internationale era unul dintre cele mai importante criterii pentru a intra intr-o astfel de universitate. Intre timp, lucrurile s-au mai schimbat. Stiu ca exista licee care sunt vazute foarte bine la universitatile din SUA si care trimit anual 5-10 studenti, dintre care nu toti, sigur, ajung la olimpiadele internationale. Lucrurile s-au mai diversificat, poti sa-ti faci un CV bun si fara sa ajungi la o astfel de olimpiada.
Rep: Care sunt liceele bine vazute in SUA?
Virgil Petrea: Stiu de Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu” din Bucuresti, probabil si Liceul International de Informatica din Bucuresti, un liceu din Craiova e bine vazut, sunt mai multe.
Rep: Care sunt diferentele fundamentale intre ce ai experimentat la Facultatea de Matematica din Romania si la MIT?
Virgil Petrea: Cred, in primul rand, ca diferenta cea mai mare o face interesul studentilor. La Universitatea Bucuresti unde am fost la Matematica, interesul era foarte scazut. Multi cred ca nu stiau de ce se afla acolo, poate doar pentru a obtine o diploma. In schimb, dincolo, toti erau foarte interesati sa studieze cat mai mult, sa acapareze cat mai multa informatie.
Rep: Cum era structurat programul de pregatire a studentilor la MIT?
Virgil Petrea: Existau in jur de 16 cursuri obligatorii de-a lungul facultatii, iar restul ti le alegeai tu. MIT-ul in perioada respectiva voia sa scape putin de imaginea de universitate tehnica si sa puna putin accent si pe cursuri umane, si atunci era obligatoriu sa iei, daca nu ma insel, 8 cursuri de-a lungul facultatii de umane. In rest, erau foarte solicitante, era foarte mult de invatat, foarte multe teme, proiecte.
Rep: Relatia profesor-student era diferita acolo fata de cea din Romania?
Virgil Petrea: Nu. Cred ca disponibilitatea profesorilor si aici si acolo este destul de mare, deci din partea profesorilor este o deschidere. Dar cred ca mai mult profitau studentii de ea acolo, decat aici.
Rep: De ce o cariera in finante mai apoi, si nu matematica pura in continuare?
Virgil Petrea: Cred ca mi-am dat seama cu timpul ca e o lume putin singuratica lumea asta a matematicii de nivel inalt si asta m-a facut sa am o gandire un pic mai practica si sa fac ceva mai direct aplicabil.
Rep: Ce ai facut dupa terminarea MIT-ului?
Virgil Petrea: Dupa ce am terminat studiile in 2007, m-am intors in Romania. In acea perioada exista un val de entuziasm intre studentii din strainatate, romani, de a se intoarce in tara. Ce vedeam noi din afara era ca lucrurile mergeau mai bine din multe puncte de vedere si am prieteni olimpici si ei care s-au intors cam in aceeasi perioada, nu numai de la Matematica, si de la Fizica, de la Chimie. Unii dintre ei au ramas in Romania, altii au plecat iarasi, cum este cazul meu. Dupa 4 ani am decis sa imi continui studiile, sa fac un MBA in Franta, la INSEAD. Am plecat in Franta, un program de un an, dupa care am ajuns in Olanda unde lucrez la o firma de asigurari.
Rep: Esti multumit de ceea ce faci?
Virgil Petrea: Pentru moment, imi place. Imi dau seama ca am posibilitati sa cresc, cred ca la un moment dat am sa plec din Olanda, dar nu stiu cat de devreme, pot sa mai stau cativa ani. Ma tenteaza si Londra, ma tenteaza si Elvetia, sa vedem. Exista o mare mobilitate totusi la nivelul european la momentul actual.
Rep: Mai iei in calcul o reintoarcere in Romania?
Virgil Petrea: Momentan, nu. Dar nu se stie niciodata.
Rep: Pentru cariera ta de pana acum, a contat medalia de aur de la OIM sau a fost doar un alt succes?
Virgil Petrea: A contat. Cred ca oamenii te iau putin mai in serios cand stiu ca ai avut un astfel de rezultat. Pe de alta parte, e si tendinta asta sa fii pus sub un glob de sticla: ei sunt olimpicii, ei nu sunt neaparat infipti in realitatea in care traiesc ceilalti oameni si trebuie sa fie putin protejati de… Asa am avut eu senzatia cateodata.
Rep: Si te deranjeaza?
Virgil Petrea: Da, sigur ca ma deranjeaza. Cel putin acum 10-15 ani era vazuta OIM ca o cale de a iesi din Romania, sa scapi de aici cumva. Era un fel de mentalitate de ghetou asa, ai prins trenul asta si, gata, dispari de aici, esti in alta lume. Tu nu te lovesti de aceleasi probleme de care ne lovim noi, pentru ca ai prins trenul asta, si atunci nu stii greutatile pe care le intampinam noi. Ceea ce nu e neaparat adevarat. Dar acum cred ca totusi lucrurile stau altfel, cum spuneam. Sunt alte cai de a descoperi lumea, de a ajunge unde iti doresti, nu numai olimpiada.
Rep: A existat un profesor de matematica a carui apropiere sa fi contat in evolutia ta?
Virgil Petrea: Au existat mai multi. Si aici ma refer in special la perioada liceului. Am avut la liceu doi profesori de matematica foarte buni: Cornel Noana si Daniel Popoiu. Ei m-au impins catre olimpiade, ei ne-au deschis acest drum. La un moment dat si-au dat seama ca trebuie sa continui cu altcineva pe acest drum si m-au indrumat la profesorul Constantin Tanasescu, tot in Focsani, care m-a dus la nivelul de olimpiada internationala.
Rep: Cat lucrai pe zi pentru a te pregati pentru olimpiada?
Virgil Petrea: Cam in tot liceul am lucrat 4-6 ore pe zi. Pauze nu prea faceam, nu existau, chiar si in vacanta. Pierdeai ritmul daca luai o pauza, dar o faceam cu o mare placere si eram foarte entuziast sa rezolv probleme. Tot timpul, chiar si cand ma culcam, ma culcam gandidu-ma la o problema. Si dimineata, cateodata aparea o solutie.
Rep: Te-ai simtit in vreun moment constrans sa faci matematica?
Virgil Petrea: Nu, nu. O faceam cu o mare placere si chiar in perioada respectiva, in liceu, ma gandeam ca asta va fi cariera mea, ca voi deveni profesor de matematica. Lucrurile s-au schimbat la facultate, dar nu a existat niciodata un moment in care sa simt ca cineva imi impune sa fac matematica.
Rep: Daca ai fi profesor, ce i-ai raspunde acum unui elev care te-ar intreba: de ce sa invat eu matematica?
Virgil Petrea: Fiecare are chemarea lui. Daca nu vrei sa faci matematica si ai incercat si nu ti-a placut, atunci poate nu e asta chemarea ta. Dar daca iti place, cred ca iti aduce multe satisfactii.
Rep: Ce satisfactii?
Virgil Petrea: Ai o implinire cand descoperi lucruri noi, cand iti dai seama dupa un anumit timp ca ai ajuns la un alt fel de nivel de intelegere a matematicii, a problemelor. Astea sunt satisfactiile pe termen scurt.
Rep: Care a fost momentul tau de implinire maxima?
Virgil Petrea:A fost un moment in clasa a VIII-a, cand ma gandisem la o problema, am inventat-o eu - adica m-am gandit la ea, fara sa o citesc undeva. Mi-am pus o anumita problema si mi-am dat seama ca e foarte dificila, cel putin pentru mine la varsta aceea, si a durat luni de zile sa ma gandesc la ea. Tot timpul era acolo, pe fundal. Si dupa cateva luni am inceput sa intrezaresc solutia, am pus-o pe hartie, eram foarte entuziasmat si dupa alte cateva luni am gasit o carte in care era fix aceasta problema, si fix cu solutia pe care o gasisem eu. A fost un moment de mare bucurie.
Pe vremea aceea, accesul la internet era foarte limitat si atunci existau anumite carti clasice, in general faceam probleme. Sigur, problemele de internationala atingeau alte subiecte decat cele de nationala si atunci lucrai in paralel, faceai si pentru nationala, si pentru internationala, ca si ala era un pas important.
Rep: Matematica este si astazi pasiunea ta?
Virgil Petrea: Matematica ramane oarecum la nivelul de amintire, pentru ca nu o mai practic activ. Sigur, din cand in cand mai incerc sa mai rezolv cate o problema, dar nu pot sa spun ca mai sunt la curent cu ce se intampla si colegii mei care au continuat pe calea asta au ajuns la cu totul alt nivel. Nu se compara ce fac ei acum, cu ce faceam noi in liceu la olimpiade. E alt fel de matematica, mult mai grea, pe termen lung. Dar revenind la pasiunile mele, nu stiu, sunt niste pasiuni comune pe care le are mai tot omul: calatoriile, cinematografia.
Rep: Te gandesti uneori ca ai fi putut sa continui in matematica pura?
Virgil Petrea: Nu neaparat. De la un moment dat n-am mai simtit chemarea sa continui. Si atunci nu pot sa spun ca regret ca nu am continuat pe calea asta. Pur si simplu asa s-a intamplat, asa a fost.
Citeste si:
0
0
