Giovanni Aleotti, ciclistul italian al echipei BORA - hansgrohe, a câştigat pentru al doilea an consecutv Turul Sibiului, după ce s-a impus în etapa a doua şi în contratimpul de marţi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aleotti este singurul ciclist care a câştigat de două ori Turul Sibiului în cele 11 ediţii, scrie Agerpres.

„Sunt foarte bucuros să câştig din nou Turul Sibiului, după o primă parte a sezonului care nu a fost deloc uşoară. A fost o cursă bună pentru echipă, pe care am câştigat-o de trei ori la rând. Suntem foarte bucuroşi pentru victoria din Turul Sibiului. Îmi place mult această cursă, oraşul, căţărările”, a declarat Aleotti după victoria finală.

BORA - hansgrohe a câştigat şi ediţia din 2020, prin austriacul Gregor Muehlberger.

Cursa s-a încheiat cu semi-etapa 3B, Sibiu - Poiana Sibiului - Sibiu (98,4 km), în care victoria a revenit italianului Stefano Gandin (Team Corratec), înregistrat cu timpul de 2 h 13 min 28 sec. Gandin l-a învins la sprint pe cehul Michael Kukrle (Elkov-Kasper), al treilea fiind germanul Lukas Meiler (Team Vorarlberg), la 3 secunde. Pe patru a fost un alt german, Timon Loderer (Hrinkow Advarics), iar pe cinci a sosit Cristian Răileanu, component al naţionalei României, tot la 3 secunde de Gandin.

În clasamentul general, Aleotti a fost urmat de doi belgieni, Harm Vanhoucke (Lotto Soudal), la 25 de secunde, şi Cian Uijtdebroeks (BORA - hansgrohe), la 30 de secunde, etc.

Emil Dima (Giotti Victoria Savini Due) este cel mai bine clasat român, pe locul 19, câştigătorul tricoului roşu încheind la + 03 min 56 sec de învingător.

În ierarhia pe puncte, primul a fost Aleotti, Lukas Meiler s-a impus în clasamentul căţărătorilor, precum şi în cel al sprinterilor. Cian Uijtdebroeks a fost cel mai bun tânăr ciclist (Under-23), în timp ce la echipe pe primul loc s-a clasat Israel-Premier Tech.