Principalul jurnal de stiri al televiziunii publice de sambata seara a informat publicul despre manifestatiile de protest antiguvernamental pe pozitia 13 din totalul de 18 stiri, cu o stire inainte de rubrica Meteo. Cu toate ca TVR are studiouri teritoriale cel putin in trei dintre orasele in care s­au organizat manifestatii – Cluj, Timisoara, Iasi, acestea acoperind si Oradea, Deva, Sibiu, Brasov etc. stirea a fost sumara, cu accent pe solidaritatea cu votantii din strainatate si fara a se mentiona protestul impotriva actualului premier si candidat, Victor Ponta. Cifrele vehiculate de TVR au fost 3000 de manifestanti in Cluj si 2000 in Timisoara, mai mici decat cele oferite de alte canale de informatii.

Dupa aceasta stire a fost plasata informatia despre miile de catalani care cer autonomie in Barcelona. Ierarhia stirilor a dat intaietate altor subiecte ca, printre altele, arestarea pentru proxenetism a lui Sile Camataru, reabilitatea podului Vadu Pasii, Brasov­capitala vinului, targul de bunatati, japonezii din Bucuresti, ucigasi platiti romani, control la stadionul din Cluj, precum si vizita candidatului Ponta la deschiderea unor noi puncte de frontiera pe granita de vest. La “Interviurile Jurnalului”, Claudiu Lucaci, directorul stirilor TVR, l­a avut ca invitat pe ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, care a scaldat­o in privinta proiectului legii aministiei si gratierii sustinute de majoritatea parlamentara USD. Informatia despre manifestatii a aparut si pe crowl in formularea “Val de proteste in Bucuresti si in tara”.

Nota: Articolele publicate in aceasta sectiune sunt parte a unui proiect de monitorizare a comportamentului televiziunilor in campania electorala. Proiectul este sustinut de Fundatia Konrad Adenauer.