In campania electorala, Elena Udrea este candidatul la presedintie care are, de departe, expunerea cea mai luminoasa la postul Realitatea TV. În prime-time, cel putin, sunt greu de gasit momentele în care, fie în ceea ce spun moderatorii, fie în interventiile invitatilor, putem identifica aprecieri negative cu privire la candidatul PMP la functia suprema în stat.

Un studiu de caz: interval orar 18.40-19.30, 29 octombrie. Emisiunea în care Elena Udrea are, constant si insistent, o expunere extrem de laudativa – gratie atît aprecierilor moderatoarei, Lavinia Sandru, cît si directiilor pe care aceasta le imprima discutiilor – începe cu putina intirziere fiindca Realitatea TV transmite în direct conferinta de presa a Elenei Udrea, in care candidata PMP face „damage control”, dupa aparitia mai multor materiale de presa si a unor stenograme ale autoritatilor in care fostul sau sot face eventuale trimiteri la persoana candiatei PMP.

La debutul talk-show-ului moderat de Lavinia Sandru, fosta colega de partid cindva cu Elena Udrea, se fac, dinspre moderatoare, aprecieri pline de compasiunea cu privire la atacurile murdare la care e supusa „femeia care e pe podium, pe locul al treila în sondaje”, acea femeie care „are marea sansa de a le face razbunate pe femeile din politica autohtona”. Dupa episodul de tele-compasiune, i se paseaza imediat legatura reprezentantului PMP (partidul care sustine candidatura Elenei Udrea la prezidenatiale), Radu Cristescu. Cel care spune, imediat, ca „serviciile vor sa il faca presedinte pe Klaus Johannis”. Fara dovezi, fara sa aduca argumente suplimentare acestei asertiuni si fara ca moderatoarea sa insiste sa le prezinte. Dar suficient încît Lavinia Sandru sa reia o întrebare pe care o formuleaza, practic, aproape în fiecare seara în care are emisiunea în prime-time la Realitatea Tv: „cui ii e frica de Elena Udrea?”.

Dupa ce formuleaza aceasta întrebare care pare sa o apese foarte tare, Lavinia Sandru o invita sa ia cuvintul pe Andreea Paul-Vass, în chestiunea Johannis. Deputata PDL-ACL-PNL abia apuca sa spuna ca, pina la proba contrarie, Johannis se judeca într-o speta în care, în prima instanta, a primit decizia

de...compatibilitate. Violent, agresiv, cu accente isterice, peste afirmatiile Andreei Paul intervine deputatul social-democrat Rizea, cel care vorbeste, exaltat si tipat, despre meditatii si despre mindria de a fi roman. Moderatoarea nu intervine – il lasa pe Rizea sa îsi faca numarul, în ciuda protestelor reprezentantei lui Iohannis. Pentru a nu fi acuzata ca e partinitoare, Lavinia Sandru intentioneaza sa ofere legatura unui alt invitat – nu îsi duce intentia pîna la capata, caci anunta imediat, zîmbind „publicitate”.

Emisiunea se reia – tot cu Johannis drept tinta suprema. Dupa aproximativ 10 minute în care Johannis e atacat din mai multe pozitii, Lavinia Sandru pare indignata: „e dezgustator ca unui candidat care e pe locul al treilea i se cere sa se retraga”. E vorba de Elena Udrea, nu despre Johannis. Emisiunea se incheie cu aprecierea dubla – si din partea moderatoarei si a invitatului PMP – ca Elena Udrea este, de departe, cel mai atacat candidat. si ca, ne spune Lavinia Sandru, joi seara, la emisiunea moderata de ea, va fi invitata...Elena Udrea.

Nota: Articolele publicate in aceasta sectiune sunt parte a unui proiect de monitorizare a comportamentului televiziunilor in campania electorale. Proiectul este sustinut de Fundatia Konrad Adenauer.