Micile televiziuni americane profită de schimbarea de atitudine a Fox News și devin un refugiu pentru americanii pro-Trump

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 18 noiembrie 2020, 16:42 Actualitate | Alegeri SUA 2020


Donald Trump
Foto: Profimedia Images / AFP / Brendan SMIALOWSKI
Zeci de mii de partizani ai lui Donald Trump renunță la televiziunea conservatoare Fox News și își găsesc un refugiu în micile televiziuni OAN și Newsmax, care refuză în continuare să-l considere pe Joe Biden învingător în alegerile prezidențiale americane, scrie AFP.

"Democrații au pregătit o lovitură de stat împotriva președintelui Statelor Unite", a asigurat luni prezentatoarea OAN Christina Bobb. "Iar Biden a pierdut! (...) Trump va avea un nou mandat".

La zece zile după proclamarea victoriei lui Joe Biden de către toate marile mass media americane, One America News Network (OAN) refuză să capituleze.

"Nu l-am declarat pe Biden învingător pentru că noi considerăm că este un scrutin foarte strâns", spune Chris Ruddy, creatorul și directorul general al Newsmax, cealaltă televiziune americană în plină ascensiune.

Discursul este foarte apreciat de partizanii lui Donald Trump dezamăgiți de Fox News, care a greșit, spun ei, afirmând că președintele a pierdut, dar și pentru că nu l-a susținut destul.

Președintele OAN, Charles Herring, spune că televiziunea sa se numără, de mai multe săptămâni, printre primele zece canale prin cablu din America.

Newsmax a trecut pragul de un milion de telespectatori pentru prima oară în istoria sa, săptămâna trecută.

În același timp, Fox News a fost bătută în mai multe rânduri de rivala sa CNN de la seara alegerilor, o raritate, chiar dacă audiența sa rămâne solidă.

"Foști telespectatori Fox News ne-au scris pentru a-și exprima frustrarea văzând că Fox News virează la stânga", afirmă Charles Herring.

Chiar Donald Trump și-a îndemnat partizanii să se uite la OAN și Newsmax, apreciind că "cea mai mare diferență" între alegerile din 2016 și 2020 a fost poziționarea Fox News.

Din ce în ce mai multe personalități republicane de prim rang acceptă invitații la cele două televiziuni, până la președinte, care le-a acordat deja interviuri.

Trump TV, în curând?

Profesor de științe politice la universitatea Temple, Kevin Arceneaux face însă o diferență între Newsmax și OAN.

Newsmax este mai apropiat de Fox News în plan editorial, în opinia sa. "Par să își asume unele libertăți în raport cu adevărul, dar au un sens jurnalistic".

Chris Ruddy spune că, după certificarea rezultatelor și epuizarea recursurilor în justiție ale echipei Trump, dacă Joe Biden este declarat învingător "credem că Trump va trebui să-și recunoască înfrângerea".

În schimb, "nu sunt sigur că aș clasa OAN în rândul televiziunilor de știri", arată Kevin Arceneaux, chiar dacă televiziunea se prezintă așa. O vede, mai degrabă, ca "un loc pentru teoriile complotiste de extremă dreapta, o cutie de rezonanță".

OAN "a creat o realitate total alternativă pentru conservatorii care nu reușesc să conceapă că Trump a pierdut", explică Chris Pocock, fost producător la televiziune.

Kevin Arceneaux notează însă că problema nu ține atât de conținutul emisiunilor televiziunilor, cât de faptul că parlamentari republicani aderă la această televiziune, ceea ce oferă legitimitate pentru OAN.

În aceste condiții, există riscul, potrivit sursei citate, de a vedea cele două mari partide americane "având discuții complet diferite pe baza unor fapte divergente. Este foarte dificil să-ți imaginezi o democrație sănătoasă într-un astfel de context".

"Cheia este de a ști dacă cele două televiziuni vor putea să se instaleze" în peisajul audiovizual, arată Jeffrey McCall, profesor de comunicare la universitatea DePauw. "Acest lucru rămâne de văzut".

Newsmax și OAN vor trebui să investească, avertizează Jeffrey McCall, în fața Fox, bugete de mai multe sute de milioane de dolari.

Potrivit presei americane, Chris Ruddy a fost recent abordat de societatea de investiții Hicks Equity Partners, apropiată de partidul republican, în vederea unei posibile achiziții.

"Nu a existat o abordare formală", a precizat creatorul Newsmax, el însuși apropiat de președintele american.

În fundal, se creionează dorința lui Donald Trump, evocată de mai multe ori, de a avea propria sa televiziune.

"Aș fi încântat să-i propun președintelui propria sa emisiune", comentează Chris Ruddy, "dar nu aș vrea ca televiziunea să poarte numele său sau să se bazeze pe el".

Va vedea lumina într-o zi Trump TV? Citizen Media, o mică societate din Illinois a înregistrat deja, în orice caz, denumirea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5382 vizualizari

  • +9 (17 voturi)    
    Va mai amintiți de DDTV ? (Miercuri, 18 noiembrie 2020, 17:01)

    A78 [utilizator]

    Și noi am avut OTV și DDTV , bine ca am scăpat de ele . Mai rămâne sa scăpăm și de România TV și de Antena 3 , cancerul televiziunilor din timpurile astea .
  • -9 (27 voturi)    
    Nu poti avea 100% presa de stanga, ar fi China (Miercuri, 18 noiembrie 2020, 17:23)

    animatron [utilizator]

    Peste 90% din mass-media "mainstream" (88 de mari ziare si canale tv nationale) au facut permanent campanie contra guvernului republican si a presedintelui Trump, timp de 5 ani.

    S-au publicat sute de sondaje si "analize" dovedit eronate/falsificate, au fost plimbate la tv diverse "VIP"-uri de carton si "celebritati" de la Hollywood pt a-si exprima cu incrancenare dispretul fata de Trump, ideile conservatoare si fata de electorii de dreapta.

    S-a explicat ca Trump va aduce apocalipsa asupra USA, va declansa razboaie nucleare, va distruge economia si se va pupa saptamanal cu Putin la Kremlin.

    De aceea, in "bula de informatie" a stangii, Biden stergea pe jos cu Trump inca de pe 3 noiembrie, iar Partidul Democrat urma sa conduca "un val albastru" care sa zdrobeasca "trumpismul".

    Revenirea la realitate a fost un soc pt multi adepti ai progresismului si noului marxism globalist.

    In loc de pana la 57 locuri preconizate in Senat, stanga a obtinut 48, invinsa de republicani (50), acestia avand bune sanse sa pastreze controlul.
    Senatul aproba ministrii, numirile presedintelui, legile votate la Camera, etc.

    In loc sa obtina circa 250 deputati cum le ziceau sondajele, democratii au dat inapoi la 220-225, vor avea o majoritate redusa la 10-15 mandate fata de 35.

    Dupa 5 ani de "Trump e rasist", au votat cu presedintele mai multi negri (de la 8% la 12%) si hispanici (de la 25% la 32%) decat in 2016.

    Dupa 4 ani de "Trump e un accident" si "votul a fost manipulat de Putin", presedintele a obtinut 11 milioane de voturi in plus fata de 2016.

    Cu dispret, elita aroganta explica ca doar "taranoii" (rednecks) si analfabetii voteaza cu Trump.

    A fost votat de 43% dintre electorii cu studii superioare !
    Si o confirmai NY Times (stanga) !

    Trump a fost votat de oameni reali, vot "in persoana", 100% sigur si verificabil pe loc.
    73 de milioane au drept la respect si exprimarea ideilor lor.

    Biden a fost votat de oameni si zeci de milioane de plicuri numarate de Dominion si Smartmatic.
  • -6 (20 voturi)    
    Asa ar putea ocoli cenzura Twitter/Facebook (Miercuri, 18 noiembrie 2020, 17:37)

    animatron [utilizator]

    Retelele sociale s-au demarcat foarte repede pt gradul de libertate si informare pe care-l permiteau utilizatorilor, in raport cu canalele tv unde totul venea deja pe "pachet" filtrat de redactori partizani.

    A fost o surpriza cand s-a observat ca presedintele Trump are pe Twitter un nr de urmaritori (circa 90 de milioane acum) care depasea cu mult audienta totala a canalelor nationale pe care era injurat non-stop.

    Asa ca au inceput presiuni uriase asupra retelelor pt reducerea libertatii de exprimare si informare, in sensul cenzurarii mesajelor postate de Trump sau marcarii lor cu avertismente.

    Chiar daca Trump ar deveni un "fost presedinte" al USA, Twitter a anuntat deja ca-i va retrage orice "privilegiu" de persoana publica importanta si poate chiar ii va suspenda/inchide contul dupa 20 ianuarie 2020.

    Stanga se considera in mod "natural" indreptatita sa decida ce au dreptul oamenii sa vorbeasca in public sau sa exprime in scris.

    Oricine nu se supune acestui nou totalitarism e agresat in spatiul mediatic/informational si e supus la "social bashing" si "cancel culture", forme de discriminare a libertatii de exprimare.

    Un canal de stiri independent de presa "mainstream" si de retelele sociale i-ar permite lui Trump sa isi exprime oricand, fara cenzura, propriile opinii si argumente.

    O astfel de televiziune ar avea un potential de audienta cifrat in zeci de milioane de privitori ale caror opinii sunt in general complet cenzurate pe alte canale.

    Cu investitii potrivite si profesionisti, "televiziunea lui Trump" ar inlocui rapid Fox News pe primul loc in scorurile de audienta.

    Partidul republican si ideile de dreapta ar avea mai mult spatiu mediatic, mai multa libertate, ar ajunge mai usor la electorat.
  • +2 (12 voturi)    
    Despre OAN Network (Miercuri, 18 noiembrie 2020, 20:28)

    Eu the first [utilizator]

    A dat in judecata MSNBC cand un stirist de la MSNBC a spus in direct ca OAN Network finanteaza/e finantat pentru propaganda pro-Rusia. Primul judecator la care-a ajuns cazul a decis ca n-are sens sa continue, si ca afirmatiile celor de la MSNBC sunt justificate - in mai anul asta. Imediat dupa decizie. OAN Network a declarat c-o sa faca apel. Pana acuma n-a facut. Oare de ce?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by