Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a refuzat marţi să recunoască victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din SUA şi a promis o "tranziţie lină" spre un "al doilea" mandat al republicanului Donald Trump, relatează AFP.

Mike PompeoFoto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia

Întrebat despre măsurile luate de Departamentul de Stat, un minister-cheie în materie de securitate naţională, pentru a ajuta tranziţia spre echipele preşedintelui ales, el a răspuns: "Va exista o tranziţie lină spre o a doua administraţie Trump".

"Vom număra toate voturile", a adăugat el într-o conferinţă de presă, dând asigurări că liderii din întreaga lume sunt conştienţi că este vorba de "un proces juridic" care "va lua timp".

"Lumea trebuie să fie pe deplin încrezătoare în legătură cu faptul că tranziţia necesară pentru ca Departamentul de Stat să fie operaţional astăzi şi operaţional cu preşedintele care va fi în funcţie la 20 ianuarie după-masa va fi o tranziţie reuşită", a continuat secretarul de stat, potrivit Agerpres.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, l-a felicitat, marţi, pe Joseph Biden pentru victoria în scrutinul prezidenţial din Statele Unite şi a pledat pentru consolidarea parteneriatului bilateral.

Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, i-a spus marți șefului statului francez Emmanuel Macron că dorește „revitalizarea relațiilor bilaterale și transatlantice, în special prin NATO și Uniunea Europeană”, care au fost adesea atacate de Donald Trump, potrivit AFP.

În timpul primei convorbiri telefonice, cei doi au discutat despre viitoarea cooperare în lupta împotriva pandemiei și „amenințarea schimbărilor climatice”, precum și despre „securitate și dezvoltare în Africa”, potrivit unui comunicat publicat de echipa de tranziție a democratului.

Și preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a felicitat marţi pe Joseph Biden pentru victoria în scrutinul prezidenţial din Statele Unite şi a pledat pentru intensificarea relaţiilor dintre Ankara şi Washington, potrivit cotidianului Le Figaro.