A fost restricționat traficul aerian deasupra casei lui Joe Biden din Wilmington, Delaware, și au fost trimise serviciile secrete, anticipându-se o posibilă victorie a acestuia în alegerile prezidențiale, relatează CNN.

Joe BidenFoto: Biden Victory Fund / Zuma Press / Profimedia

Administrația Federală a Aviației (FAA) a anunțat restricții temporare de zbor miercuri, ziua de după alegerile generale. Anunțul FAA arată că restricțiile care vizează o zonă de 1,6 kilometri pătrați sunt active până miercurea viitoare.

De asemenea, au fost emise restricții inclusiv în apropiere de Chase Center, unde este amplasată zona pentru un posibil discurs de victorie al lui Biden.

Totodată, mai mulți agenți ai serviciilor secrete au fost trimiși în Wilmington, Delaware, anticipându-se o potențială victorie a lui Biden.

Agenții au fost trimiși în Delaware de joi, au spus două surse pentru CNN.

”Se anticipa”, au spus acestea.