Alegeri SUA: OSCE critică ''acuzaţiile nefondate'' ale preşedintelui Trump privind alegerile

de DP     HotNews.ro
Joi, 5 noiembrie 2020, 6:13 Actualitate | Alegeri SUA 2020


Alegeri SUA
Foto: Getty Images / Digi 24
Observatorii internaţionali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au criticat aspru miercuri ''acuzaţiile nefondate'' ale preşedintelui Donald Trump privind fraude în alegerile prezidenţiale din SUA, subliniind că acestea ''slăbesc încrederea publicului în instituţiile democratice'', relatează AFP, preluată de Agerpres. ''Nimeni - niciun politician, niciun ales - nu ar trebui să limiteze dreptul de vot al populaţiei", a declarat parlamentarul german Michael Georg Link, coordonatorul observatorilor OSCE în Europa, responsabili cu monitorizarea acestui scrutin. "După o campanie atât de tensionată, asigurarea faptului că fiecare vot este numărat este o obligaţie fundamentală pentru toate departamentele guvernului", a adăugat el într-un comunicat.

Misiunea OSCE a concluzionat că ''alegerile din 3 noiembrie au fost eficient şi bine gestionate, în pofida numeroaselor provocări cauzate de pandemia de COVID-19''. ''Campania electorală a fost caracterizată de diviziuni profunde care uneori au împiedicat dezbaterile politice şi au inclus acuzaţii nefondate de fraudă'', a adăugat sursa citată.

În timp ce rezultatele scădeau în noaptea de marţi spre miercuri, Donald Trump şi-a revendicat prematur ''marea victorie'' în alegerile prezidenţiale din SUA, acuzându-i pe democraţi că au încercat să-i fure victoria depunând voturi după închiderea scrutinului.

"Aceste declaraţii ale unui preşedinte care candidează pentru realegere subminează încrederea publicului în instituţiile statului şi au fost văzute de mulţi ca un risc crescut de violenţă politică după alegeri", a adăugat organizaţia într-un raport preliminar.

Cu cei 57 de membri ai săi, între care Statele Unite, Rusia, Turcia şi toate ţările Europei, OSCE este unul dintre rarele forumuri de dialog între Occident şi fostele ţări sovietice. Pe lângă misiunile sale de monitorizare electorală, OSCE a avut o misiune în conflictul din Ucraina.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3696 vizualizari

  • -11 (29 voturi)    
    OSCE ignora voit legislatia electorala din USA (Joi, 5 noiembrie 2020, 7:32)

    animatron [utilizator]

    Un singur exemplu, in Georgia, unde legea electorala prevede ca la ora 19.00 in ziau alegerilor se stopeaza orice votare sau primire de buletin de vot prin posta.

    Ori in mai multe "counties" a fost ignorata prevederea legala si s-a continuat, pt ca se spera ca vor veni voturi prin posta favorabile stangii si lui Biden.

    Democratii fac asta in toate statele cheie, chiar daca stiu ca e controversat pt ca apoi vor putea afirma ca "orice vot trebuie respectat" chiar daca nu e chiar legal.

    Legile electorale din statele membre ale USA nu pot fi modificate decat de parlamentele statelor si numai in perioade care nu sunt electorale.

    La fel si in Romania unde nu poti modifica legile electorale chiar inainte de alegeri sau in timpul campaniei electorale (ceea ce recomanda si Comisia de la Venetia).

    De aceea echipa de campanie a republicanilor anunta ca va sesiza tribunalele locale mai intati apoi pe cele federale sau chiar Curtea Suprema, exista puternice argumente juridice pt a stopa contabilizarea votarii efectiuate dupa inchiderea sectiilor la ora legala si a urnelor.

    Am scris de saptamani ca drumul spre victorie a lui Trump trece prin:

    -mobilizarea puternica a alegatorilor de dreapta (obiectiv indeplinit)

    -castigarea unora din statele cheie (obiectiv indeplinit)

    -verificarea fiecarui buletin sosit "prin posta" pt a evita orice frauda a stangii
    Multe vor fi invalidate pt erori materiale, alegatori morti, adrese gresite, etc. si va conta tinand cont de diferentele de sub 1% din unele state.

    Se vor renumara si verifica peste tot acolo unde exista diferenta in jurul a 1%, pt ca in general, cam la fiecare alegere, circa 1% din buletine nu sunt valide.
    S-a intamplat deja in 2000, in Florida, la alegerile Bush-Gore.

    Vor trebui acceptate deciziile de justitie, asa cum se intampla si in Romania unde nu esti primar, sef de judet, deputat, senator, presedinte, pana cand un tribunal nu pronunta decizia definitiva.
    • +7 (17 voturi)    
      Tu stii mai bine decat OSCE ? (Joi, 5 noiembrie 2020, 9:36)

      helvig [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Acolo sunt experti, tu esti doar un trumpist infocat care dezinformeaza la fel ca Trump. Ai inceput si tu sa arunci cu acuzatii nefondate de frauda. Invata sa pierzi cu demnitate.
  • -10 (28 voturi)    
    Nimeni nu are incredere in institutii (Joi, 5 noiembrie 2020, 8:24)

    cripop88 [utilizator]

    Nu Trump slabeste increderea, coruptia lor slabeste increderea.
  • -7 (13 voturi)    
    OSCE (Organizatie din Europa) are treaba cu SUA? (Joi, 5 noiembrie 2020, 9:11)

    Lok [utilizator]

    Stirea asta este cel putin bizara. Declaratia lor este peste jurisdictie, avand in vedere ca nu au avut observatori. Si pun pariu ca declaratia este doar pentru Europa, exclusiv in presa europeana. Cam abject.
    • +7 (7 voturi)    
      OSCE (Joi, 5 noiembrie 2020, 9:56)

      aramos [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Its 57 participating countries are located in Europe, northern and central Asia, and North America. The participating states cover much of the land area of the Northern Hemisphere. It was created during the Cold War era as an East–West forum.

      SUA face parte din OSCE.
      • +1 (1 vot)    
        Mno sa fiu corectat. (Joi, 5 noiembrie 2020, 11:11)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui aramos

        Vad ca ai dreptate. Ma bad.
    • -7 (7 voturi)    
      nope (Joi, 5 noiembrie 2020, 10:17)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      nimic nu e bizar sau ciudat.asta se leaga si cu ce zis madam fastac ministreasa din germania.
      trumpeta a reusit sa darame o clasa politica eterna cu tabieturile si intelegerile lor.fanfaron cum e,nu a prevazut razbunarea conducatorilor supremi si a maimutelor lor.
      ce face iuropa acum (ma rog,clasa plitica)se numeste muscarea mainii care a hranit-o si aparat-o
      idiotii cred ca daca scapa de trump scapa si de problemele lor.gresit,departamentul murican nu doarme si scrie la caiet.
      iiiinsa,cu bideu in frunte vom avea victorii multe
      asta stie orice copil
  • -6 (8 voturi)    
    frauda (Joi, 5 noiembrie 2020, 9:51)

    TrickyWicky [utilizator]

    Se vede din spatiu. A fost premeditata si anuntata din timp
    • +4 (6 voturi)    
      Sore losers (Joi, 5 noiembrie 2020, 11:48)

      rivaldi [utilizator] i-a raspuns lui TrickyWicky

      Whining and whining.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Ar trebui să-mi fie rușine că vreau să călătoresc în pandemie? Despre „travel shaming” și „călătoriile ne-esențiale”

Schimbările RCA la decontarea directă ar putea fi inutile și costisitoare: Cât costă acum acest serviciu și ce pericol este în proiectul de OUG inițiat de autorități

Elicoptere grele pentru IGSU: Lockheed Martin propune 12 elicoptere Black Hawk construite în Polonia și cu mentenanța la Romaero pentru 273 milioane de euro / Ce alte oferte au fost depuse

Cum a început „nebunia Ivermectinei” în România și ce știm până acum despre acest medicament. Medic: Nu trebuie să plecăm de la ideea că e miraculos înainte să i se demonstreze clar eficiența

De ce nu are România credite bancare pentru studenți? Cum funcționează un asemenea mecanism în alte state

Ce conține o doză de vaccin Pfizer, în afară de ARN mesager: Grăsimi, sare și zahăr / La ce folosesc ”ingredientele”

Claudiu Năsui i-a solicitat premierului Cîțu numirea unei persoane acuzată de colaborare cu Securitatea în funcția de secretar general / De ce orice numire de secretar de stat nu poate respecta acum legea- Documente

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață

UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by