„E clar că suntem în avantaj în suficiente state încât să ajungem la 270. Nu sunt aici să declar că am câștigat, dar cred că atunci când se va termina numărătoarea fiecărui vot, vom fi învingători”, a declarat Biden, în prima ieșire după răsturnarea de situație din statele cheie care l-au pus în poll-position pentru a învinge în lupta cu Donald Trump. „Ziua de ieri a demonstrat ca democrația este sufletul acestei națiuni. Chiar și pe pandemie, cel mai mare număr de americani din memoria recentă a votat”, a spus fostul vicepreședinte american.
„E clar că suntem în avantaj în suficiente state încât să ajungem la 270. Nu sunt aici să declar că am câștigat, dar cred că atunci când se va termina numărătoarea fiecărui vot, vom fi învingători”, a declarat Biden.
Biden a făcut apel la unitate și a promis că dacă va fi noul președinte va guverna pentru toți americanii, nu doar pentru democrați. „Voi munci pentru cei care nu m-au votat la fel de mult cum voi munci pentru cei care m-au votat”, a spus Biden.
„Nu vor fi state albastre sau state roșii când vom câștiga, ci doar Statele Unite ale Americii”, a mai spus Biden.
Bine ca nu e un gibon impredictibil precum Trump
La cate bube are Trump, democratii puteau nominaliza si o papusa gonflabila si castigau. Dar au nominalizat pe unul care nu doar ca pare un pic senil, dar asupra caruia planeaza si suspiciuni rezonabile de coruptie. Asta inseamna un singur lucru, vor o marioneta pe care sa o controleze "oamenii din spatele lui". O fi bine? Cine sunt acestia? Ma tem ca printre ei sunt si personaje mai sinistre decat Trump.
Pentru noi, nu poate fi bine nicicum atunci cand SUA alege intre un nebun si un senil corupt.
In Franta presedintele socialist (Hollande) n'a mai vrut al doilea mandat, iar candidatul socialist care l'a inlocuit (Benoît Hamon) a luat 6,4% de voturi!
Sondajele comandate de ziarele stangiste care l-au sustinut deschis pe Biden (88 de mari cotidiene nationale si regionale/statale) si canalele tv favorabile stangii (CNN, MSNBC, NBC, ABC) s-au dovedit a fi instrumente de manipulare si atat.
Predicitiile "analistilor" au fost dejucate complet de rezultatul mult peste "asteptari" obtinut de dreapta republicana, la Camera, la Senat si in cursa pt Casa Alba.
Contrar afirmatiilor de propaganda din acest moment, la Camera democratii au pierdut mai multe mandate, majoritatea lor va fi redusa, nu marita.
La Senat, sondajele afirmau ca 12 mandate de republicani urmau sa fie castigate de stanga PD, nici vorba de asa ceva, republicanii au castigat chiar si in Maiine (unde nici un sondaj nu le era favorabil) si vor pastra controlul Senatului.
Senatul e cel care aproba sau nu orice numire a presedintelui in sistemul judiciar si e camera decizionala pentru legile votate in Camera.
In clar, un presedinte care nu are controlul Senatului nu poate guverna decat cu aprobarea Opozitiei.
In timp ce un partid care are doar Camera poate face doar scandal si cam atat, se vede deja de 4 ani, nu exista legi importante care sa fi putut fi votate doar de Camera dominata de stanga PD.
Echipa care i-a scris discursul lui Biden (el face confuzie chiar si intre numele copiilor sai, e in pragul pierderii capacitatilor cognitive) stie ca viitorul presedinte are nevoie de Senat pt a guverna, de aceea se vorbeste de necesitatea "unitatii", nu doar pt ca e demagogia obsinuita, e vorba de pragmatism.
Stanga a facut o campanie continua de ura si diviziune timp de 5 ani, e ipocrit sa ceara acum "unitate" dupa ani de insulte si injurii la adresa "deplorabililor" si "rednecilor", atitudine care continua si acum in dispret pt jumatate din populatia americana.
Apropo, elegant cum bați la presupusa senilitate a lui Biden, cînd idolul matale stîlcește un cuvînt din cinci și are nevoie de două mîini ca să bea un pahar de apă.
nu sugerez absolut nimic (cel mai probabil biden chiar e senil), doar vreau sa subliniez standardul dublu!
Voi munci (impotriva) celor care nu m-au votat la fel de mult cum voi munci pentru cei care m-au votat.
Este extraordinar ca sunt state unde peste 90% din ultimele sute de mii de voturi sunt doar pentru Biden. Asa se castiga alegerile. Trebuie sa ai voturi pregatite ca sa poti acoperi orice diferenta. Esential este sa vii cu ele la sfarsitul votarii din doua motive: sa nu bagi in urna mai mult decat este cazul(pot apare probleme) si nu mai lasi timp de reactie adversarului.
ce mai trebuie sa dam acum sa luam si una albastra?
se mai poate duce la Washinton al dintai roman cu sapca aia scumpa pe cap?
adevarul e ca oricine ar iesi ar iesi pentru ca ca nu iasa alalalt (trump ar iesi ca sa nu iasa aparatorul SJWului, biden ar iesi ca sa nu iasa un corupt ca trump). este o alegere de kkt pt americani... din nou!