Joe Biden și-a asigurat prima victorie în alegerile prezidențiale, obținând toate cele 5 voturi din micul sat din New Hampshire, care, în mod tradițional, este primul care anunță rezultatele scrutinului, scrie BBC News.

Joe Biden si Donald Trump, confruntare electoralaFoto: JIM WATSON/AFP/ Profimedia

Voturile din Dixville Notch situat la granița cu Canada au fost anunțate după miezul nopții, respectând astfel o tradiție de peste 60 de ani.

Între timp, în Millsfield, situat la 20 de km mai la sud, președintele Trump a câștigat 16 voturi, față de cele 5 exprimate în favoarea lui Biden.

Observatorii acordă adesea atenție votului din cele două mici comunități din New Hampshire. Totuși, notează BBC News, ele ar putea fi irelevante în contextul în care Dixville Notch nu votează mereu în acord cu trendul la nivel național.

Astfel, în 2016, mica localitate a ales-o pe democrata Hillary Clinton, care a pierdut în favoarea lui Trump la colegiul electorilor.