Julian Assange afirma, intr-un extras dintr-un interviu care va fi difuzat in exclusivitate sambata de televiziunea Kremlinului, RT, ca Fundatia Clinton a primit finantari din aceleasi surse ca si organizatia islamista Stat Islamic si ca Donald Trump nu va fi lasat sa castige alegerile din Statele Unite, scrie site-ul conservator infowars.com.

Assange spune ca Hillary Clinton e la fel de rea ca TrumpFoto: Captura YouTube

Acesta a facut referire la un email din 2014 publicat luna trecuta de WikiLeaks si in care Hillary Clinton ii cerea lui John Podesta, pe atunci consilier al lui Barack Obama, sa "puna presiune" pe Qatar si pe Arabia Saudita, "care ofera clandestin sprijin financiar si logistic pentru ISIL (Stat Islamic) si alte grupari radicale sunite".

Cred ca este cel mai semnificativ mail din intreaga colectie, a spus Assange.

"Toti analistii seriosi stiu, chiar si guvernul SUA a fost de acord ca lideri sauditi au sprijinit si finantat ISIS, dar versiunea oficiala era ca exista printi rebeli care isi folosesc banii obtinuti din petrol cum doresc, dar guvernul nu este de acord. Dar acel mai afirma ca guvernele Arabiei Saudite si Qatarului au finantat ISIS", a sustinut fondatorul WikiLeaks.

Assange a acordat acest interviu din Ambasada Ecuadorului din Londra, unde s-a refugiat din 2012.

El a sustinut ca in perioada in care Hillary Clinton era secretar de stat SUA au semnat cel mai mare contract de armament cu Arabia Saudita, in valoare de 80 de miliarde de dolari, iar in mandatul acesteia exporturile de armament ale Americii s-au dublat.

Assange a mai spus ca nu crede ca Trump va castiga alegerile din SUA.

"Analiza mea este ca Trump nu va fi lasat sa castige. De ce spun asta? Pentru ca are fiecare sistem impotriva sa. Trump nu are nici macar un singur establishment de partea sa, poate cu exceptia Evanghelicilor, daca poti numi asta un establishment. Bancile, informatiile, companiile de armament, banii straini etc. toti sunt uniti in spatele lui Hillary Clinton. Ca si presa. Patronii de presa si ziaristii insisi", a comentat el.