Candidata democrata la presedintie Hillary Clinton este cu 6% peste adversarul sau republican, Donald Trump, in preferintele electoratului american, potrivit celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos, ale carui rezultate au fost facute publice vineri. Avantajul fostei sefe a diplomatiei SUA a crescut de la 4% in urma cu o saptamana, dar este mai mic decat cel de 8% inregistrat in sondajul similar dat publicitatii pe 11 octombrie, informeaza Agerpres.

In randul femeilor care afirma ca probabil vor merge la vot, avansul candidatei democrate este de 10%, fata de 4% cu o saptamana in urma. Rezultatul reflecta pierderea sprijinului femeilor pentru Trump, apreciaza agentia Reuters, desi in 11 octombrie Clinton conducea in randul electoratului feminin cu 15%.

Sondajul, efectuat in perioada 21-27 octombrie pe un esantion de 1627 de americani din toate cele 50 de state, arata ca 42% din potentialii alegatori sunt de partea lui Clinton, fata de numai 36% pentru Trump. Marja de eroare este de 3%.

Cifrele au fost insa obtinute inaintea anuntului de vineri al Biroului Federal de Investigatii (FBI) privind redeschiderea anchetei asupra e-mailurilor lui Hillary Clinton trimise de pe un computer personal in perioada cand era secretar de stat. Subiectul, care a urmarit-o pe candidata democrata pe tot parcursul campaniei, a fost exploatat imediat de Donald Trump.

Organizatia RealClearPolitics, care urmareste majoritatea sondajelor de opinie importante din Statele Unite, a calculat o medie de 5% avans pentru Clinton, sub cele 7 procente din 11 octombrie.