Doua generatii diferite, doua personalitati la antipozi, doua viziuni opuse asupra Americii: totul ii desparte pe candidatii la postul de vicepresedinte al SUA, democratul Joe Biden si republicanul Paul Ryan, care se confrunta joi intr-o dezbatere in Kentucky, scrie AFP.

Aceasta dezbatere s-ar putea dovedi strategica in perspectiva scrutinului din 6 noiembrie: democratii spera sa recupereze dupa prima dezbatere ratata a lui Barack Obama in fata rivalului sau republican Mitt Romney.

Actualul vicepresedinte Joe Biden, 69 de ani, reales candidat la vicepresedintie de Barack Obama, va avea sarcina grea de a sesiza oportunitatile ratate de presedinte si sa atace pozitiile lui Mitt Romney si ale candidatului sau, Paul Ryan, 42 de ani.

Fie ca va fi vorba de securitatea sociala sau de salvarea industriei auto, lupta se anunta foarte interesanta.

De o parte, Joe Biden, originar din Pennsylvanie (est), veteran al politicii, de sase ori ales in Senatul SUA, apropiat de clasa medie si de muncitori, aparator al programelor sociale si al drepturilor homosexualilor.

Acest barbat fermecator si cu simtul umorului, cu care multi americani spun ca ar sta la o bere, ar fi un atu major pentru tabara democrata daca nu ar avea un mare defect: aplecarea sa spre gafe pe care apoi aliatii sai se grabesc sa le repare.

Spre exemplu, in august, cand afirmase ca declaratiile lui Mitt Romney despre banci vor "pune din nou in lanturi picioarele americanilor", intr-un discurs sustinut in fostul stat sclavagist Virginia (est). Sau la inceputul acestei luni, cand a spus despre clasa medie ca a fost "ingropata in acesti ultimi patru ani", respectiv exact mandatul lui Obama.

Contrastul cu rivalul sau republican, Paul Ryan, cu 27 de ani mai tanar, este enorm. Inca putin cunoscut marelui public, Paul Ryan este un produs pur al Washingtonului, ales ca reprezentant in Congres pentru prima oara la 28 de ani in statul sau natal Wisconsin (nord) si reales ulterior de sase ori.

Brunet, inalt, atletic, cu ochii albastri, catolic fervent si mare iubitor de sport, este cunoscut pentru apartenenta sa la conservatorismul fiscal si ca un fan al reducerii cheltuielilor publice si impozitelor pentru cei mai bogati.

Presedintele comisiei de buget a Camerei, este impotriva reformei sistemului sanatatii propusa de Obama, impotriva avortului, inclusiv in cazul unui viol, dar in favoarea dreptului de port-arma, fiind el insusi un pasionat de vanatoare.

Ca si in fata lui Sarah Palin in 2008, Joe Biden se va confrunta joi cu un personaj tanar, ambitios si carismatic, care suscita entuziasmul multor conservatori si care va incerca sa-l faca sa-si piarda rabdarea sau sa gafeze.

Dar in 2008 Joe Biden nu a cazut in capcana si a ramas politicos in fata unei Sarah Palin care l-a provocat de mai multe ori, evitand cu orice pret sa para ca da lectii. A iesit in avantaj atunci si unii comentatori cred ca republicanul John McCain a pierdut in principal cursa in fata lui Obama din cauza alegerii pe care a facut-o pentru postul de vicepresedinte.

Dupa aceasta unica dezbatere intre candidatii la postul de vicepresedinte, vor urma ultimele doua dezbateri prezidentiale, in 16 si 22 octombrie.