Presedintele USR, Nicusor Dan, considera ca prezenta unor ministri tehnocrati in viitorul Guvern reprezinta un lucru "absolut legitim", avand in vedere ca in prezent partidele politice, prin politica de cadre pe care au dus-o, nu si-au asigurat oamenii cei mai competenti din Romania pe anumite domenii, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dacian Ciolos a afirmat, tot marti, ca, in eventualitatea in care va continua ca prim ministru dupa alegeri, si-ar dori ca in noul Guvern sa existe si ministri care nu sunt membri de partid, inclusiv o parte dintre actualii membri ai Cabinetului: "Vor fi si ministri care nu sunt membri de partid, eu imi doresc acest lucru. Chiar si din echipa actuala sunt cativa ministri care nu sunt membri de partid, cu care mi-as dori sa continui si sper sa pot sa o fac. Este dorinta mea clara si ferma."

La randul sau, liderul USR spune ca "S-a ridicat chestiunea unor tehnocrati, a unor oameni care sa continue pe pozitia de ministri chiar daca nu sunt membri de partid. Consider ca este absolut legitim, pentru ca nu suntem in situatia ideala in care partidele politice sa cuprinda in randul lor pe oamenii cei mai competenti din Romania pe anumite domenii. Nu suntem in situatia asta pentru ca partidele au avut politica lor de cadre, ca sa spun asa, si oamenii seriosi, in linii mari, nu s-au inscris in politica, statistic vorbind. Si atunci e absurd sa pretinzi ca cele mai competente persoane sunt in aceste partide care sustin aceasta varianta de prim-ministru. Consideram ca programul de guvernare este un act esential, desi pana acum a fost tratat cu indiferenta, dupa ce a fost aprobat de Parlament impreuna cu investirea Guvernului. Consideram ca trebuie sa muncim mult pe definirea programului de guvernare, sa fie un document serios, asumat. Vom asuma Guvernul pe care il sustinem in Parlament daca vom fi in aceasta varianta fericita."

Nicusor Dan a adaugat ca USR si-a manifestat "de mai multa vreme sustinerea pentru Dacian Ciolos din mai multe motive": "In primul rand ca apreciere pentru modul de guvernare, unde am vazut onestitate, un inceput de debirocratizare, unde am vazut un inceput de depolitizare in sistemul de educatie de exemplu. Am considerat ca in situatia in care se afla Romania, aici, cu experienta aliantelor politice, cu premier politic, un prim-ministru care sa nu depinda de structuri de partid si de grupuri de influenta din partid, un prim-ministru care sa nu fie membru de partid este solutia cea mai buna. Continuam sa spunem asta."