Dacian Ciolos a afirmat, marti, la o dezbatere organizata de Grupul pentru Dialog Social si Revista 22, ca si-ar dori ca, in eventualitatea in care va continua ca prim ministru dupa alegeri, in noul Guvern sa existe si ministri care nu sunt membri de partid, inclusiv o parte dintre actualii membri ai Cabinetului: "Vor fi si ministri care nu sunt membri de partid, eu imi doresc acest lucru. Chiar si din echipa actuala sunt cativa ministri care nu sunt membri de partid, cu care mi-as dori sa continui si sper sa pot sa o fac. Este dorinta mea clara si ferma."

Dacian CiolosFoto: Guvernul Romaniei

Dacian Ciolos a subliniat si ca nu ar accepta oameni cu probleme de integritate si asupra carora planeaza "suspiciuni rezobanile" in noul Guvern.

Intrebat care va fi relatia sa cu cele doua partide care il sustin pentru functia de prim ministru - PNL si USR - in cazul in care acestea vor castiga alegerile si il vor desemna premier, Dacian Ciolos spune ca "Cred ca un Guvern care reiese dintr-o majoritate parlamentara e un Guvern politic. Imi pun si eu problema asta, legat de legitimitatea politica a primului ministru in relatia cu partidele care vor sustine Guvernul si vor da ministri. Atata timp cat va fi un program de guvernare asumat de Guvern, cat vor fi membri ai Guvernului care sunt membri de partid, nu cred ca ar fi o conditie obligatorie sau necesara ca primul ministru sa fie membru de partid. Chiar daca nu am fost membru de partid, am avut ocazia sa lucrez cu cei din fostul PDL si cei din fostul PNL, iar cu cei din USR am o coeziune de idei."

Dacian Ciolos participa, marti dupa-amiaza, la dezbaterea "Proiectul de tara, intre politica si tehnocratie", organizata de Grupul pentru Dialog Social si Revista 22 si moderata de Gabriel Liiceanu.

Printre invitatii la dezbatere se afla si ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, ministrul Muncii, Dragos Pislaru si presedintele USR, Nicusor Dan.