Un candidat la functia de consilier local intr-o comuna din judetul Botosani a fost eliminat din competitia electorala pe motiv ca figura pe listele a doua formatiuni politice, PMP si ALDE, informeaza Agerpres.

Marcel Prepelita si-a depus candidatura pentru un post de consilier local in comuna Lozna, insa barbatul a aparut atat pe listele Partidului Miscarea Populara, cat si pe cele ale Partidului Alianta Liberalilor si Democratilor.

Biroul Electoral de Circumscriptie al comunei Lozna nu a sesizat dubla candidatura, admitand, prin hotarari, listele celor doua partide.

Unul dintre contracandidati a observat acest lucru si a atacat hotararile Biroului Electoral de Circumscriptie la Judecatoria Dorohoi.

Potrivit portal.just.ro, magistratii din Dorohoi au admis contestatia si au decis inlaturarea candidaturilor lui Marcel Prepelita atat de pe lista PMP, cat si de pe lista ALDE.