Iesenii vor avea de ales din opt candicati care si-au anuntat deja prezenta listele electorale de la alegerile locale din 5 iunie, trei dintre acestia fiind independenti. Cu cele mai mari sanse sunt creditati candidatii celor mai mari doua partide, primarul interimar Mihai Chirica de la Partidul Social Democrat si directorul Aeroportului Iasi Marius Bodea de la Partidul National Liberal, un oarecare avantaj fiindu-i oferit social - democratului, datorita celor 14 ani petrecuti in Primarie. Totusi, la nivel politic, dupa precedentul de la alegerile prezidentiale cand iesenii au votat pentru prima oara in ultimii 20 de ani majoritar anti PSD, calculele partidelor pentru alegerile de peste doua luni ar putea sa nu coincida cu preferintele iesenilor.

Desi startul campaniei electorale ar trebui sa se dea pe data de 6 mai, majoritatea candidatilor ieseni intreprind deja actiuni specifice lunii de dinaintea alegerilor locale: au teme de campanie, sloganuri, viziteaza cetatenii cu echipe de consultanti in spate etc.

Primăria Muncipiului Iaşi este condusă de edili social democraţi din 2002, când primarul Constantin Simirad, în funcţie încă din 1992, a trecut la PSD. In 2003, inainte sa fie numit ambasador in Cuba de presedintele Ion Iliescu si inlocuit de actualul edil, suspendat din functie, Gheorghe Nichita, Simirad il aducea ca inspector in primarie pe Mihai Chirica (44 de ani), actualul candidat PSD.

Mihai Chirica

Mihai Chirica

Foto: Facebook

Tanar inginer in cadrul companiei de constructii Conest, cunoscuta ca "firma prietena" a Primariei Iasi, Chirica a reusit ca in mai putin de jumatate de an sa devina director tehnic, functie pe care a ocupat-o pana in 2012. Fostul angajator al lui Chirica este implicat in majoritatea marilor proiecte de investitii derulate de Primaria Iasi, Conest castigand, singura sau in asociere, aproape jumatate din proiectele europene ale institutiei publice.

Mereu la dreapta primarului Gheorghe Nichita, "baronasul" Chirica a acumulat notorietate in Primarie si in partid, iar la alegerile locale din 2012 a fost in capul listei de consilieri, calitate ce i-a conferit si functia de viceprimar al Uniunii Social Liberale, din partea PSD. Mai mult, in contextul proiectului de regionalizare a tarii, cand Nichita se visa guvernator al regiunii de Nord-Est, Chirica era dat ca sigur "mostenitor" al scaunului de primar.

Visul lui s-a adeverit mai repede decat s-ar fi asteptat, doar ca in urma unui scenariu total diferit. Dupa escapadele amoroase ale primarului Nichita si dosarul privind luarea de mita, Chirica a devenit primar interimar din 2015 si, cel putin in spatiul public, dusman al "invatatorului" sau, in loc de colaborator.

In mediul politic iesean se vehiculeaza faptul ca PSD s-a scindat in doua tabere dupa arestarea presedintelui Gheorghe Nichita, una condusa de Mihai Chirica, actual presedinte PSD Iasi si vicepresedinte la nivel national, si una controlata de presedintele CJ Victorel Lupu si liderul consilierilor judeteni PSD Cristian Stanciu, fiul deputatului Anghel Stanciu. Din acest motiv, pe listele pentru desemnarea presedintelui Consiliului Judetean ar putea fi favorit fostul secretar de stat in Ministerul Economiei Maricel Popa, patron al grupului de firme Tehnoton, pe cand Chirica ar vrea sa il propuna pe consilierul local Catalin Bulgariu.

Marius Bodea

Marius Bodea

Foto: Facebook

De partea cealalta, Partidul National Liberal l-a desemnat drept candidat pe directorul Aeroportului Iasi, Marius Bodea (40 de ani), fost prefect, director al Parcului Tehnopolis si sef la Protectia Consumatorului. Bodea conduce Aeroportul din 2012, cand presedinte al Consiliului Judetean, institutie care are in subordine regia aeroportuara, a devenit colegul de partid Cristian Adomnitei.

Din aceasta calitate, Bodea a condus proiectul de modernizare a aerogarii iesene, construind o pista noua si un terminal, iar din acest an Aeroportul se autosustine financiar datorita cresterii numarului curselor si a fluxului de pasageri. Tot din 2012, Bodea este membru in CA - ul Autoritatii Aeronautice Civile din Romania, iar in mediul privat a mai lucrat in sistemul bancar, vanzari si in consultanta.

In mediul politic, candidatul PNL la Primaria Iasi este cunoscut ca fiind pupilul politicianului liberal Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, care in prezent executa o pedeapsa de cinci ani de inchisoare cu executare in urma dosarului "Transformatorul". Motivul acestei "apropieri" este dat de faptul ca Bodea a detinut functiile publice in perioadele in care liberalii erau la putere. Bodea a fost considerata cea mai buna optiune pentru liberali dupa ce fostul presedinte al organizatiei, Cristian Adomnitei, a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, sub control judiciar, pentru fals intelectual si favorizarea faptuitorului.

Andrei Postolache

Andrei Postolache

Foto: Facebook

Surpriza de pe lista candidatilor la alegerile locale din vara este independentul Andrei Postolache (35 de ani), primul angajat al companiei IT Endava din zona Moldovei, pe care a condus-o din 2008 pana in iulie 2015. Alaturi de alti ieseni care nu au avut legaturi cu mediul politic, Postolache a fondat partidul "Pentru Iasi", sub sigla caruia intentiona sa candideze pentru functia de primar al Iasului.

Insa, Andrei Postolache este nevoit acum sa stranga semnaturi pentru a candida ca independent dupa ce au fost depuse doua contestatii impotriva infiintarii partidului. Chiar daca va castiga aceste procese, Postolache nu va putea respecta termenul limita pentru a se inscrie de pe lista unui partid. Liderii partidului "Pentru Iasi" l-au acuzat de aceasta "manevra politica" pe membrul PNL Dragomir Tomaseschi, avocat si fost prefect, deoarece autorul primei contestatii este un client pe care il reprezinta in instanta.

  • "Draga PNL, am intrat in lumea asta crezand ca esti putin, doar putin, mai bun decat PSD-ul. Pentru ca eu chiar credeam ca nu puteti fi toti fix la fel. Trebuie sa existe niste diferente. Da, aveti si voi coruptii vostri, dar parca mai putini decat ai lor. Aveti si voi incompetentii vostri, dar parca mai putin agresivi decat ai lor. Ei, draga PNL, de doua luni faci tot ce-ti sta in putinta ca sa-mi arati ca nu e asa", a scris Postolache intr-o scrisoare deschisa catre PNL dupa depunerea contestatiilor. Postolache se bucura de succes in randul tinerilor si al angajatilor din mediul IT, fiind singurul dintre candidati care nu a avut vreodata legaturi cu un partid politic.

Pe lista celor opt candidati se mai gasesc doi independenti, dar care au intrat in politica in 2012 pe listele Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD). De profesie avocat, Anca Preda (35 de ani) este in prezent consilier local independent, luand deseori pozitie in plenul Consiliului Local, impotriva proiectelor de hotarare propuse de majoritate.

Din 2010 activeaza in propriul cabinet de avocatura. De partea cealalta, deputatul independent Viorel Blajut (43 de ani) este un cunoscut afacerist local, ce detine un spital de paliatie, un centru de recuperare si cea mai mare firma din domeniul preventiei si stingerii incendiilor din Moldova, Iasisting. Blajut a devenit cunoscut la nivel national ca un milionar filantrop in vara anului 2012, cand a ingropat pe cheltuiala sa toate cadavrele neidentificate de la Institutul de Medicina Legala Iasi, in memoria tatalui sau.

Ulterior, Viorel Blajut a candidat si a fost ales deputat la deputat pe listele PP-DD pe un colegiu din municipiu, dar din iunie 2015 este independent. Prin prisma afacerilor pe care le desfasoara, Blajut are si contracte cu institutii de stat, multe dintre ele fiind semnate de dinainte ca omul de afaceri sa cocheteze cu mediul politic, datorita specificului de activitate.

Lista candidatilor este completata de alti doi parlamentari in functie si un fost consilier local. Partidul infiintat de fostul presedinte Traian Basescu, Miscarea Populara, il va avea ca reprezentant pe deputatul Petru Movila (48 de ani), aflat la al treilea mandat in Camera Deputatilor.

Movila este absolvent al Cursului de Nivel Inalt (Colegiul National de Aparare), iar in mediul privat a lucrat timp de zece ani ca inginer la grupul de firme Conex, apartinand sotilor Ioan si Tereza Prisecariu. In mediul politic, Movila a fost membru PDL pana in februarie 2014, cand a devenit presedinte al PMP Iasi.

Un alt parlamentar ales pe listele PDL in 2012 este medicul Camelia Bogdanici (57 de ani), care va candida, insa, pentru fotoliul de primar al Iasului din partea UNPR (Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei), partid din care face parte din februarie 2015. Formatiunea lui Calin Popescu Tariceanu, Alianta Liberalilor si Democratilor (ALDE) din Romania, il va avea drept candidat pe fostul consilier local liberal (2004 - 2012) Radu Botez (53 de ani), de profesie inginer si cu afaceri in domeniul imobiliar. Botez a intrat in politica in '90 ca membru al Uniunii Fortelor de Dreapta, alaturi de actualul senator ALDE Varujan Vosganian si fostul rector al UMF Iasi Vasile Astarastoaie.

NOTA: Amintim ca alegerile se desfasoara intr-un singur tur de scrutin, dar ca hotararea de guvern prin care s-a stabilit ziua de 5 iunie ca fiind data alegerilor a fost contestata cu scopul de a se ridica o exceptie de neconstitutionalitate. Primul termen de judecata intr-unul din procese este 11 aprilie. Ramane de vazut daca instanta va trimite exceptia la Curtea Constitutionala si daca judecatorii vor decide revenirea la doua tururi.

HotNews.ro publica o serie de articole despre candidatii la alegerile locale din mai multe orase, monitorizate in cadrul unui proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer.