PSD a castigat detasat alegerile din Craiova si din Dolj, dar a pierdut multe primarii la nivel de judet, acolo unde PNL a recuperat masiv. Pe fondul unei atitudini mai mult pasive a principalului contracandidat de la PNL, Pavel Badea, si a unei prezente slabe la vot, Olguta Vasilescu s-a clasat pe primul loc si a castigat inca un mandat de primar cu un procent mult mai mare decat in 2012: 60,92% fata de 45,6%. In realitate, fata de 2012, Vasilescu a obtinut o mie de voturi in plus.

Olguta Vasilescu (img mic)Foto: Gazeta de Sud

Raportat la numarul de alegatori inscrisi pe liste, primarul Craiovei a fost ales de doar 22,7% din totalul de votanti. PSD si-a asigurat o majoritate confortabila si la Consiliul Local Craiova si la Consiliul Judetean. La cel din urma PSD va avea un singur concurent: PNL. Restul partidelor nu au atins pragul electoral.

Craiova va fi condusa in urmatorul mandat de un primar si un consiliu local dominat autoritar de PSD. Olguta Vasilescu a obtinut de circa 4,5 ori mai multe voturi(58.478) adica 60,92% decat urmatorul clasat, candidatul PNL, Pavel Badea(12.649), adica 13,18%. Pe locul trei s-a clasat candidatul ALDE, Mircea Nastase, cu 7.538 de voturi - 7,85%, Florentin Gust(PSRO) - 6.048 de voturi - 6,3%, Dan Cherciu(Alianta pentru Craiova) - 5.132 de voturi - 5,35%, Horatiu Buzatu(PML) - 3.012 voturi - 3,14%, Arthur Andritoi(PND) - 1.679 de voturi - 1,75%, Constantin Mireanu(independent) - 762 de voturi - 0,79% si Ionel Pana(independent) - 691 de voturi - 0,72%.

Desi procentul obtinut de Olguta Vasilescu este mult mai mare decat la alegerile din 2012(45,6%), in termeni reali, candidatul PSD a obtinut in plus doar o mie si ceva de voturi fata de acum patru ani( 57.383 de voturi). Fata de 2012 cand au fost validate 123.000 de voturi, acum numarul voturilor valabil exprimate a fost de doar 95.990. O analiza simpla arata ca primarul Craiovei pe urmatorii patru ani a fost ales de 22,7% dintre craiovenii cu drept de vot inscrisi pe listele electorale permanente(257.497).

Olguta Vasilescu nu va avea nici o problema in a-si promova proiectele in Consiliul Local Craiova. Alianta PSD - UNPR a obtinut 53.329 de voturi(56,15%) si va avea nu mai putin de 19 locuri din totalul de 27 de consilieri locali. Pe locul doi s-a clasat PNL care a obtinut 17.722 de voturi(18,66%), liberalii primind sase locuri de consilier local si ALDE care a obtinut 6.950 de voturi(7,32%), partidul lui Tariceanu primind doua locuri in consiliu. Acestea sunt singurele trei partide care vor forma Consiliul Local. Restul nu au atins pragul electoral. In ordine descrescatoare, clasamentul se prezinta in felul urmator: PSRO - 4.310 voturi - 4,54%, Alianta pentru Craiova - 4.018 voturi - 4,23%, PML - 3.214 voturi - 3,38%,

PND - 1.772 voturi - 1,87% si Ionel Pana - 1.513 voturi - 1,59%.

Datele arata ca majoritatea candidatilor la primarie de pe primele locuri au obtinut mai multe voturi decat partidul la Consiliul Local, cu o exceptie notabila: a lui Pavel Badea. De exemplu, Olguta Vasilescu a obtinut cu peste 5.000 de voturi mai mult decat PSD, Mircea Nastase - 600 de voturi peste ALDE, Florentin Gust - 1.700 de voturi peste PSRO si Dan Cherciu - 1.100 de voturi peste Alianta pentru Craiova. Sub numarul de voturi al partidului se situeaza Pavel Badea(PNL), Horatiu Buzatu(PML) si Arthur Andritoi. De departe, ceea ce surprinde este diferenta foarte mare intre numarul de voturi obtinut de PNL la Consiliul Local Craiova (17.722) si cel obtinut de Pavel Badea in cursa pentru primarie(12.649). Ceilalti doi candidati au obtinut cu cateva sute de voturi sub partid.

PSD a pierdut multe primarii din Dolj

PSD domina si Consiliul Judetean Dolj acolo unde se pregateste sa obtina 25 de fotolii de consilier din 37 posibile. Restul vor reveni PNL, singurul partid care va mai avea consilieri judeteni. Potrivit unui comunicat al PSD, partidul ar fi obtinut 53% din voturile exprimate pentru Consiliul Judetean Dolj si ar fi castigat 72 dintre primariile din judet.

Cu toate acestea, rezultatele la nivel de judet nu-i pot multumi pe pesedisti care anticipau o victorie zdrobitoare la primarii. De exemplu, PNL a reusit sa castige nu mai putin de 30 de primarii fata de 14 cate avea inainte de alegerile de duminica, de rasunet fiind victoria din orasul Dabuleni, fief PSD. Liberalii au primari in urmatoarele localitati: Bailesti, Afumati, Amarastii de Jos, Apele Vii, Bralostita, Castranova, Catane, Celaru, Cotofenii din Dos, Daneti, Desa, Dranic, Galicea Mare, Gighera, Gogosu, Izvoare, Intorsura, Macesu de Sus, Mischii, Predesti, Radovan (la diferenta de cinci voturi - n.r.), Rojiste, Sadova, Salcuta, Seaca de Camp, Silistea Crucii, Teasc si Teslui. UNPR a castigat si el cateva primarii, PSRO are primar in comuna Rast, iar PNtCD in comuna Diosti. Demna de remarcat este victoria lui Ilie Dodocioiu de la UNPR la Malu Mare, in dauna eternului Alexandru Dicu de la PSD. PSD si-a castigat la scor celelalte comune din jurul Craiovei, Podari, Isalnita si Carcea, Bucovat.

Cine vor fi consilierii locali ai Craiovei

(BOLD)PSD - UNPR : Mihail Genoiu, Dan Dasoveanu, Gheorghe Nedelescu, Bianca Predescu, Radu Marinescu, Stelian Baragan, Marin Traian Radu, Romeo Titus Radu, Dorel Voicu, Traian Alexandru Corneliu Betiu, Dumitru Otovescu, Lucian Dindirica, Silviu Ionut Dumitrache, Marius Mihai, Marin Nicoli, Romulus Victor Nicolicea, Sorin Cristian Matei, Veronica Manuela Godinel, Catalin Aurelian Rosculete. (BOLD) PNL: Pavel Badea, Flavius Sirop, Adriana Ungureanu, Marian Vasile, Marinel Florescu, Dan Diaconu

(BOLD) ALDE: Mircea Nastase, Dumitru Manescu.

Cum s-au impartit cele 95.990 de voturi valabil exprimate pentru Primaria Craiova

1. Olguta Vasilescu - 58.478 - 60,92%

2. Badea Pavel - 12.649 - 13,18%

3. Mircea Nastase - 7.538 - 7,85%

4. Florentin Gust - 6048 - 6,3%

5. Dan Cherciu - 5.132 - 5,35%

6. Horatiu Buzatu - 3.012 - 3,14%

7. Andritoi Arthur - 1.679 - 1,75%

8. Constantin Mireanu - 762 - 0,79%

9. Ionel Pana - 691 - 0,72%

Cum s-au impartit cele 94.969 de voturi valabil exprimate pentru Consiliul Local Craiova catre partidele care vor avea consilieri locali

1. PSD + UNPR - 53.329 - 56,15% - 19 locuri

2. PNL - 17.722 - 18,66% - 6 locuri

3. ALDE - 6.950 - 7,32% - 2 locuri