Judetul Bacau revine la culoare rosie. In municipiul Bacau, dupa 12 ani de administratie liberala, deputatul PSD, Cosmin Necula (35 de ani) - absolvent al Colegiului National de Aparare si al Academiei Nationale de Informatii “Mihai Viteazu” a Serviciului Roman de Informatii - castiga, fara emotii, in fata senatorului liberal Dragos Luchian (48 de ani). Acesta din urma, “intr un gest de onoare” si-a dat demisia din fruntea organizatiei municipale PNL. La Onesti, al doilea oras ca importanta in jud Bacau, a castigat Nicolae Gnatiuc (PSD)

HotNews.roFoto: Hotnews

Multe incertitudini au persistat in mun Bacau, inaintea votului din 5 iunie. In lipsa unui sondaj credibil, patru aspiranti la fotoliul de primar isi disputau – cu sanse reale – functia principala din administratia orasului: senatorul Dragos Luchian (PNL), deputatul Cosmin Necula (PSD), fostul luptator in Legiunea Franceza, Cristi Manolache (PSRo) si primarul suspendat Romeo Stavarache, condamnat intre timp de tribunal si “colectionar”, inca, de dosare grele in justitie, devenit insa “independent”.

  • Cosmin Necula (PSD): 35,38%
  • Cristinel Manolache (PSRO): 16,44%
  • Dragos Luchian (PNL): 16,16%
  • Romeo Stavarache (independent): 10,51%
  • Cristian Ghinghes (independent): 7,31%
  • Constantin Scripat (MP): 5,25%
  • Dragos Stefan (ALDE): 4,07%
  • Emil Melinte (independent): 2,82%
  • Claudiu Dorneanu (M10): 2,06%

Pentru Consiliul Local, distributia este urmatoarea

1. PSD – 35,35% (18.786 voturi) - 9 consilieri

2. PNL – 20,87% (11.093 voturi) - 5 consilieri

3. PSRo – 14,76% (7.846 voturi) - 4 consilieri

4. Cristian Ghingheş – 13,63% (7.247 voturi) - consilier

5. ALDE – 6,10% (3.242 voturi) - 2 consilieri

6. PMP – 5,78% (3.074 voturi) - 2 consilieri

7. M10 – 3,48% (1.851 voturi) - nu intra

Cum a castigat si cine este Cosmin Necula?

Fara a fi foarte cunoscut in Bacau, Cosmin Necula a profitat de gravele probleme de justitie ale lui Stavarache si de incapacitatea liberalilor de a se delimita hotarat de fostul primar (in urma cu un an, Alina Gorghiu il lauda, in fata ziaristilor, pe fostul primar desi acesta fusese arestat sapte luni! La Bucuresti se spera sa se mearga, iar, pe mana lui fostului primar bacauan).

Necula a avut sustinerea unui partid mult mai bine organizat si a fost, mereu, intr o comunicare directa cu alegatorii bacauani.

Inainte de a fi ales deputat in 2012, Cosmin Necula a fost sef de cabinet al deputatilor Gabriel Vlase Nicolae Banicioiui. In trecut, a condus Corpul de Control al Institutiei Prefectului.

Activitatea sa de deputat, intre 2012-2016, a fost destul de saraca in interventii si initiative legislative. Este absolvent al Universitatii private “Mihail Kogalniceanu” insa licenta si-a sustinut-o la Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza”. De altfel, ca deputat a absolvit Colegiul National de Aparare si Academia Nationala de Informatii “Mihai Viteazu” a Serviciului Roman de Informatii. De remarcat, ca in singurul examen profesional, din noiembrie 2010, pentru intrare in Baroul Bacau, Cosmin Necula a fost respins, cu media 5,18 (asta nu l-a impiedicat sa faca parte din Comisia Juridica a Camerei Deputatilor).

PSD Bacau a taiat felia cea mare de tort

Social-democratii bacauani au confirmat progresul si in voturile obtinute in judet (de altfel, inca din 1990, jud Bacau a fost intotdeauna in siajul FSN, PDSR, PSD). Duminica, 5 iunie, PSD ul a castigat in cele 634 de sectii de vot, 42%, fata de cele 25% obtinute de liberali.

Majoritatea comunelor au fost castigate de catre social-democrati, de asemenea al doilea oras din judetul Bacau, Onesti, a fost recucerit de PSD-istul Nicolae Gnatiuc.

Dupa centralizare si redistribuire, mandatele din Consiliul Judetean sunt repartizate in felul urmator: PSD, 17 locuri, PNL, 11 locuri, ALDE, 5 locuri, PSRo, 3 locuri, independentul Sorin Şova, un loc (alianta PSD+ALDE si-a asigurat majoritatea).

In mod normal, viitorul presedinte al C.J. Bacau va fi Sorin Braşoveanu, directorul Directiei pentru Protectia Copilului.

De remarcat ca seful organizatiei judetene PSD Bacau, Dragos Benea, care a avut trei mandate in fruntea CJ Bacau, a refuzat sa mai candideze pentru vreo functie publica in administratia bacauana.