Candidatul USL la presedintia Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu (PNL), conduce in preferintele alegatorilor, dupa centralizarea rezultatelor a circa 50% din sectiile de votare. Presedintele Biroului Electoral Judetean Cluj, judecatorul Monica Trofin, a declarat, luni, ca Horea Uioreanu detine pana acum 39,17% din voturi, urmat de candidatul PDL, Alin Tise (36,93%) si de candidatul UDMR Mate Andras, cu 12,40%. De asemenea, USL a obtinut pentru CJ 41,96%, urmat de PDL (30,87%) si de UDMR (13,74%).

In privinta mandatelor de consilieri locali, in cele 51 de circumscriptii electorale din totalul de 81, USL detine 32,09%, PDL are 27,16%, iar UDMR 13,22%.

La primari, USL a obtinut pana acum 25 de mandate (49,01%), PDL are 18 mandate (35,29%), iar UDMR, 5 mandate (9,80%).

Monica Trofin a precizat ca datele se refera la 317 sectii de votare din totalul de 611 existente in judet si ca pana acum n-au fost centralizate datele din orasele si comunele clujene.

Prezenta la vot in judetul Cluj potrivit acestor date partiale a fost de 55,80%.