Franta se pregateste pentru turul decisiv al alegerilor prezidentiale care ar putea aduce la Palatul Elysee primul lider socialist din ultimii 17 ani, desi ultimul sondaj de opinie de vineri seara arata ca distanta intre Nicolas Sarkozy si Francois Hollande, aflat in postura de favorit, s-a redus la patru procente. "Duminica totul este posibil", titreaza Liberation pe prima pagina.

Francois Hollande vs. Nicolas Sarkozy (dezbaterea televizata)Foto: Agerpres (colaj HotNews)

Votul a inceput sambata pentru francezii din teritoriile de peste mari care locuiesc pe continentul american, cu primele birouri deschise la 10:00 GMT la Saint-Pierre si Miquelon, in largul Canadei.

Aproximativ 2,2 milioane de francezi traiesc in afara teritoriului national si un pic mai mult de jumatate (1,15 milioane) sunt inscrisi pe listele electorale ale consulatelor Frantei.

In total, 46 milioane de alegatori sunt chemati la urne pentru a decide duminica cine va fi urmatorul presedinte al Frantei.

Cei doi candidati au fost "redusi la tacere electorala" incepand de vineri seara, cand a fost publicat si ultimul sondaj, si pana dumincia ora locala 20:00 (18:00 GMT), cand se inchid birourile, scrie AFP.

In primul tur de scrutin, pe 22 aprilie, Hollande a iesit invingator cu 28,63% din sufragii, in fata lui Sakozy - 27,18%, aflandu-se astfel in postura de favorit inaintea scrutinului decisiv.

Insa cu 52% din intentiile de vot pentru el si 48% pentru actualul presedinte, potrivit ultimului sondaj de opinie Ifop-Fiducial publicat vineri seara, ecartul dintre cei doi s-a redus la cel mai mic nivel de la inceputul campaniei pana acum.

"Duminica, totul este posibil" a titrat sambata cotidianul de stanga Liberation, in timp ce Le Figaro, simpatizant al dreptei, aminteste cititorilor ca au de realizat "o alegere istorica".

Cei doi candidati isi petrec ziua de sambata cu cei apropiati: Francois Hollande (58 ani) a mers la piata in orasul sau natal alaturi de partenera sa, Valerie Trierweiler, iar Nicolas Sarkozy (56 ani) alaturi de sotia sa Carla Bruni si fiica lor.

Cu ocazia ultimelor intalniri, finalistii au facut apel la mobilizare la vot - Hollande sustinand ca victoria nu este gata obtinuta, iar Sarkozy ca infrangerea poate fi evitata.

"Veti vedea o mare surpriza duminica", a declarat vineri presedintele in functie. "Vreau sa va conving de un lucru, fiecare vot va conta: duminica, nu va imaginati, dar totul va atarna de un fir de ata", le-a spus Sarkozy alegatorilor in localitatea Sables d'Olonne.

Mobilizarea celor care au absentat la primul tur - 20,53% si atragerea electoratului lui Marine le Pen (Frontul National, extrema dreapta), care a realizat un procent istoric in primul tur (17,9) si al celui lui Francois Bayrou (9,1) reprezinta cheia scrutinului de duminica.

Citeste si: