Sorin Oprescu, actualul edil si candidatul sustinut de USL la functia de primar general al Capitalei, a obtinut 55,83% din voturile exprimate la alegerile de duminica, pe locul doi situandu-se candidatul PDL Silviu Prigoana, cu 16,47%, urmat de candidatul independent Nicusor Dan, cu 9,20%, potrivit rezultatelor partiale oficiale anuntate luni seara de Biroul Electoral Central, dupa centralizarea voturilor pana la ora 20.00.

  • Conform datelor furnizate de BEC, pana luni la ora 20.00 au fost centralizate voturile din 237 de sectii din totalul celor 1.223 din Bucuresti, respectiv 19,37% din voturi.

In ceea ce priveste Consiliul General al Municipiului Bucuresti, rezultatele partiale arata ca cele mai multe mandate de consilieri municipali le-a obtinut USL cu 55,36%, urmat de PDL - 16,55% si PP-DD - 10,38%.

Prezenta la vot in Bucuresti a fost de 43,14%, potrivit rezultatelor partiale.

Urmatoarea informare a BEC va avea loc marti, la ora 10.00.