Nicuşor Dan a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie în care apare în tribune, la un meci, ținând în mâini un tricou cu mesajul: „Ştim toți”. Primarul Capitalei îi dă astfel replica lui Cristian Popescu Piedone, care la depunerea candidaturii a venit cu un tricou inscripționat „Şi eu sunt interlop”.

Cristian Popescu Piedone la depunerea candidaturii la Biroul Electoral al Municipiului BucureștiFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vineri, la depunerea candidaturii pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, Cristian Popescu Piedone a venit cu un tricou pe care scria „Și eu sunt interlop”, trimitere la o declarație a lui Nicușor Dan, care a spus că actualul primar al Sectorului 5 ar putea ieși primar general „susținut de interlopi”.

Sâmbătă, Nicușor Dan i-a dat replica pe Facebook, tot printr-un mesaj inscripționat pe un tricou.

Popescu Piedone a mers vineri, la depunerea candidaturii, cu două tricouri - unul inscripționat „Și eu sunt interlop”, celălalt cu mesajul „Je suis Peppa Pig”, în replică la afirmația lui Nicușor Dan după care candidatul PUSL ar putea deveni primar general „susținut de interlopi”, precum și la comparația făcută de Cătălin Cîrstoiu între el și un personaj de desene animate.

„Să vedem pe câți bucureșteni i-a făcut porci și pe câți bucureșteni i-a făcut Nicușor Dan interlopi. Cetățenii Bucureștiului sunt „interlopii” care mă vor vota și porcii care mă vor vota, raportat la ceea ce au spus contracandidații mei”, a comentat Piedone.