Măsurată de recente sondaje de opinie, nemulțumirea politică a tinerilor este subiect de conversație aprinsă în societatea românească. Cum am ajuns aici, am încercat să găsim câteva răspunsuri într-un dialog cu sociologul Marian Preda, rectorul Universității București.

Marian Preda, rectorul Universității din BucureștiFoto: AGERPRES

• În prima parte a interviului pentru cititorii Hotnews.ro, Marian Preda a avertizat că „tinerii nu știu lucruri elementare, că nu găseai nimic în magazine…”. Nostalgia pentru ceaușism are multe rădăcini.
• „Și noi nu suntem cu nimic responsabili?”, este punctul de unde începe dialogul de astăzi.

Hotnews.ro: În nostalgia pentru comunism, care pătrunde și la tineri, nu e vina noastră, a celor din generațiile noastre și a noastră ca profesori?

Marian Preda: Vă spun că mă uit cu responsabilitate la asta. Am vorbit, de exemplu, cu colegii, să începem să producem noi manuale.

În următorii ani, universitatea va face proiecte interne prin care să le dăm noi resursele minime necesare, care să facă manuale adecvate în câteva domenii. De asemenea, vom face noi, un muzeu al Universității, care va fi centrat pe contribuția profesorilor și studenților din universitate la protestele publice. Balconul Universității? Vor putea merge și cu sistem VR să vadă cum arăta Piața Universității în 1990.

• Profesorul susține că ”ne vedem de viața noastră zilnică neînțelegând mai nimic despre lume. Cam așa sunt și politicienii noștri. E normal, dar trebuie să le spunem noi, tinerilor și să le reamintim și maturilor că există tot timpul pericolul revenirii la crize, la autoritarisme”.

„Poate ne-am uitat în altă parte când a fost vorba de alții”

Totuși, dacă ne uităm în jurul nostru, vedem că lumea nu crede, tinerii nu cred că se poate întâmpla ceva rău? De ce?

Și noi, cei din mediul academic și în celălalt, din domeniul educației și din preuniversitar, și dvs. cei din presă, plătim un tribut ignorării principiilor deontologice. Mulți dintre noi considerăm că ne-am făcut treaba, că nu am făcut compromisuri cu meseriile noastre. Dar poate ne-am uitat în altă parte când a fost vorba de alții. Poate n-am reacționat destul când a fost vorba de alții.

Cei care au interesul să revină, să schimbe contextele, au avut grijă să compromită prin exemple sau câteodată, chiar prin majorități. Să compromită presa, să compromită societatea civilă, să compromită universitățile, să compromită vectorii de imagine, câteodată să-i compromită cu argumente corecte, pentru că unii dintre noi am făcut greșeli altădată, să-i compromită prin manipulări, minciuni grosolane.

Uitați-vă la tragedia Simonei Halep, care a făcut o greșeală, că n-a verificat, dar tot ce se vede acum, toate dovezile de acum, arată că a fost o victimă în mare măsură a greșelilor altor. Și a fost un an și jumătate etichetată de foarte multă lume ca fiind o persoană care a greșit profund.

Da, o persoană care a acceptat un compromis major în meserie... s-a întâmplat și cu jurnaliști, și cu profesori, și cu vectori de opinie. E firesc să greșești. Greșelile acestea au fost puse în prim-plan de noi ceilalți, n-am reacționat întotdeauna la timp. Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii de bine să nu facă nimic. Și așa este. Au fost momente în care n-am făcut mai nimic.

„Oamenii aceștia au dobândit resurse, fiind corupți, ei corup”

În România, nici un politician nu a fost compromis definitiv. De ce?

N-avem prea multe exemple de demisii de onoare. V-amintiți de Mona Muscă, la un moment dat, și-a dat demisia pentru niște chestiuni minore în contextul general. În rest, toți ceilalți nu. De ce se reinventează politicienii? De ce nu avem demisii de onoare? Pentru că toleranța socială la greșeală și la compromis a devenit foarte mare.

De ce?

Nu există un singur vector, un singur motiv, o singură cauză pentru așa ceva. Cel mai grav este faptul că noi nu percepem efectul pe termen mediu și lung al acestor compromisuri, reinventări. Pare că nu ne influențează deloc pe noi.

Un politician corupt rămâne în prim plan - efortul pe care îl facem noi pentru a schimba acest lucru e mult prea mare. Și câteodată este cum să te duci de unul singur la nivel național și să protestezi în piață? Un om politic este compus în plus din resursele sale.

Oamenii aceștia au dobândit resurse, fiind corupți, ei corup. Au reușit să-și cumpere conștiințe care să-i apere, care să facă contra-manifestații, care scriu articole pozitive.

Și s-a răspândit încet-încet la nivel social impresia asta că poți să fii pedepsit, dar dacă ai acumulat destul, merită, domnule, pedeapsă. Gigi Becali, Dragnea și alții și alții. O mulțime de oameni politici au făcut pușcărie și s-au întors la averile lor. Și nu s-a întâmplat nimic fundamental.

Dar nu s-a întâmplat nimic fundamental cu noi care continuăm să-i punem la televizor, să ne uităm la ei și să facem audiență pentru ei. Suntem parte, o picătură din oceanul acela de audiență. Îi cultivăm pe aceștia în continuare, pe unii asta îi face să-i voteze. Și nu e doar în România. Uitați-vă în Statele Unite că îl votează în continuare pe Trump după toate compromisurile pe care le-a făcut, după toate prostiile.

„Trăim într-o lume de plastilină. Se poate modela și opinia și controlul pe informație”

O Românie de plastilină?

Da, o lume de plastilină. Se poate modela și controlul pe informație. Pentru că s-a democratizat și comunicarea, acum toată lumea iese pe Facebook. Tiktokarii lucrează.

În România, abuzurile s-au întâmplat și se întâmplă. Se întâmplă în zonele nevăzute, se întâmplă abuzuri peste abuzuri zi după zi și în comunitățile mici, în afara Bucureștiului. Oamenii s-au obișnuit să facă compromisuri cu puterea locală.

Să știți că știu cazuri de tineri care au venit din străinătate, facultăți făcute cu investiții, ale familiei, ale lor de efort, de timp în străinătate și au venit în România. Li s-a spus nu vrei un post? Uite, lucrează în campanie cu noi, îți dau un post și au spus OK. Așa au devenit oarecum vasali la partid.

Și atunci oamenii nu mai merg după convingerile lor, după istoria familiei. Merg în funcție de contextele locale și fac un compromis cu ceilalți pentru viața de zi cu zi. Pentru că pare că nimeni nu sancționează aceste compromisuri. Pare că nu se întâmplă nimic. Nici în presă, nici în viața particulară a cuiva. Nici în universități, nici în licee, nici în școli generale nu se întâmplă nimic grav. Riști un pic, mergi cu compromisul mai departe.

„Avem elite de foarte proastă calitate, avem o selecție negativă”

Iată că aici nu mai e vorba de moștenirea de la Ceaușescu. Suntem după 30 și ceva de ani. E și o opțiune a noastră în 2024...

Știți că sunt studiile acelea celebre de psihologie în care li se spunea mărește-i tensiunea electrică unui pacient, că e răspunderea mea, a cercetătorului. Oamenii acceptă autoritatea. Și atunci e responsabilitatea elitelor să nu lase lucrurile astea să se întâmple.

Noi, la nivel administrativ și politic, avem elite de foarte proastă calitate, avem o selecție negativă care să știți că își are rădăcinile tot în sistemul comunist.

În ce sens? Sigur că deja e departe Ceaușescu. Dar metehnele celor care au făcut instituțiile politice, care au construit partidele sunt tot acolo. Se vorbește la noi despre disciplină de partid și despre faptul că în orice partid, dacă ești împotriva conducerii partidului, de fapt a majorității din partid, ești exclus. Și se vede, au exclus nu știu câți lideri de partid. Orice disidență este tăiată din fașă, ca în perioada lui Ceaușescu.

Și atunci încă nu avem o cultură solidă a democrației, a dialogului, a spiritului critic. Asta trebuie construită și ne ajută într-o anumită măsură Europa și Statele Unite. Problema este că această lume civilizată este acum sub asediu din cauza schimbărilor de mediu, de relații sociale. E o lume a plastilinei, a majorităților agregate ad-hoc.

Și mai este cazul să votăm? Să participăm civic în aceste condiții?

Să știți că sunt un mare adept al democrației. Noi nu putem să votăm cum facem motorul unei navete spațiale și cum facem un pod din plastic sau beton. Aici trebuie să vină specialistul. Asta nu se votează. Trebuie însă să votăm la alegerea unor reprezentanți ai noștri care, de exemplu, să-i supervizeze pe ăia care fac poduri, să-i alegem cum trebuie.

Știți ce mai lipsește? Bunul simț al celor care sunt neștiutori și cu toții suntem neștiutori pe o mulțime de domenii. Aici vin inclusiv oamenii politici și spun cum ar trebui să se facă lucrurile. Fără bun simț, merg în Parlament oameni care nu se pricep la decizii majore.

”Avem dreptul ăsta, să vorbim cu toții deodată. Da, nu mai avem timp să ascultăm”

Unii peste alții vorbim, domnule profesor, despre asta este vorba.

Avem dreptul ăsta, să vorbim cu toții deodată. Asta înseamnă spațiu virtual. Cu toții deodată comunicăm? Da, nu mai avem timp să ascultăm. E și greu să-i citim pe ceilalți.

Gândiți-vă că dintr-o dată sunt sute sau mii de reacții la o emisiune de-a dvs. Nu o să aveți timp să le citiți pe toate. E normal. În schimb, se dau like-uri și like-urile, înseamnă vot și toate evaluările acestea pe care le facem acolo înseamnă mecanisme de evaluare și majorități.

Și lumea se uită dacă îți dau like-uri, e bine că sunt like-uri. Nu te gândești oare? În spate unui like e o persoană. La lipsa de reacții nu se mai gândește nimeni. E ca o minciună frumoasă în dragoste. Și mai e ceva. Ne gândim că nu suntem singuri. Nu, nu suntem singuri în opiniile noastre. În realitate suntem atât de singuri. Fir-ar să fie? Internetul ăsta în care suntem conectați cu toată lumea, ne face de fapt să fim singuri.

„Controlul trebuie să existe pentru momentele în care oamenii uită de omenie. Ori controlul nu există”

Conexiuni virtuale, like-uri, majorități. Sunt lucruri pe care le explicăm însă cu greu. Cum au putut avea loc casele de bătrâni care au fost jefuite și bătrâni abandonați și sluțiți? Dumneavoastră ați elaborat un studiu întreg privind situația socială în România.

Raportul este din 2009, privește riscurile sociale și demografice. A fost rezultatul a 24 de autori. Niciun autor nu era membru al vreunui partid politic. Toți eram specialiști pe domeniu. Nici 10% din propunerile de acolo nu s-au pus în practică. Nu s-a rezolvat mai nimic.

Să vorbim de acele azile ale groazei. S-a întâmplat în 2024 ce s-a întâmplat în perioada comunistă. Iată un alt lucru pe care îl ignoră lumea. În 1990 erau descoperite de televiziuni copiii aceia abandonați și spitalele cu persoane cu dizabilități. Doar piele și os, legați de paturi, se vedeau în anii 90. Repet, nu peste tot.

Primul lucru în momentul în care s-a văzut un caz, ne-am dat seama câtă mizerie este sub covor. Sunt lucruri grave, care nu sunt văzute. E război, sunt alegeri acum e foarte important ca România să rămână stabilă. Ne interesează stabilitatea politică și militară și economică a României pe termen mediu și lung, ignorăm celelalte probleme.

Ne interesează pandemia, vorbim numai despre ea, nu ne mai uităm dincolo. Vin oamenii ăștia care vor să facă business în zona socială. Și ce fac? Taie mâncarea, îi ignoră ca să facă economii, să ia banii. Mai dau și șpagă pe unde mai dau, pe la unii care trebuie să-i controleze.

În sistemul public de la noi nu există control și neexistând control adevărat, există doar inspecții care sunt trimise de formă sau pe răzbunare.

Unde-i omenia românească?

E vorba de atitudinea fiecăruia, după conștiința fiecăruia. Când nu există control, rămâne omul. Și sunt fel de fel de oameni. Controlul trebuie să existe pentru momentele în care oamenii uită de omenie și de aceea trebuie să existe control și sancțiuni. Eu vă spun că foarte multe legi la noi sunt în continuare făcute fără sancțiuni.

Dacă ar lua cineva din presă, apropo de monitorizare, dacă ar lua cineva din presă anchetele vechi, cazurile vechi, da, și să vedem ce s-a întâmplat cu vinovații? Îl suspendă, îi taie 10% din salariu și dacă te uiți peste o jumătate de an sau un an, persoana e mutată pe altă funcție, dar tot acolo e.

Astea sunt rețelele partidelor, structurile și grupurile de interes. Trebuie să reacționăm, să existe control social, să existe control din partea presei, să existe un control din partea autorităților.

Acum „revoluțiile” au fost evitate de cele două crize: Pandemia și războiul

Istoria ne-a învățat că la un moment dat se schimbă ceva. Avem capacitatea să se întâmple acel ceva?

Există două modalități de schimbare reforma și revoluție. Dacă faci schimbare pas cu pas, lucrurile sunt în regulă. La multe primării lucrurile stau mult mai bine decât prin anii 1990. Oamenii și-au dat seama: face, nu face, sunt numai promisiuni?

Dacă primarii care chiar au legitimitate în acele comunități își vor agrega în timp legitimitatea lor la nivel național, va fi bine și va fi o schimbare naturală, pe bază de reformă.

De asemenea, dat fiind că suntem în Uniunea Europeană, de acolo mai vin reguli, mai vin chestii din astea pe care ei trebuie să le accepte. Iar e un element de schimbare gradual. Dacă nu țin lucrurile sub capac, vor veni revoluțiile. Ce înseamnă revoluțiile? Dispar partidele care sunt la guvernare la un moment da.

Acum, “revoluțiile” au fost evitate de cele două crize. Pericolul extern crește, e nevoie de coeziune. Domnule, hai să stăm de partea ăstora pentru că uite este pandemia asta nenorocită sau iată, războiul din Rusia.

„În lume se dorește o resetare a sistemului politic”

E clar că în România și în general, în lume se dorește o resetare a sistemului politic. Societatea s-a schimbat, dar mecanismele și instituțiile politice nu s-au schimbat. De aia, de aceea avem lider de tip rebut. După părerea mea, Donald Trump e un astfel de lider. Biden, un astfel de lider. Tot sistemul politic american nu reușește să producă niște oameni de 50-60 de ani care să aibă și forța necesară, competența necesară să conducă. Bun, uitați-vă și în Europa și în altă parte, și la noi la fel.

Da, la nivel social, dacă luăm de exemplu, managementul din business e mult mai puternic decât cel politic. Sau unii primari de la nivel local n-ajung la nivel național, deși au făcut o treabă excelentă la nivel local și atunci sunt niște blocaje care la un moment dat vor crea foarte multă presiune de jos în sus.

Uitați-vă că aproape toate partidele și-au schimbat denumirea, și-au schimbat liderii, și-au schimbat alianțele de la un ciclu la altul pentru că n-au reușit să facă un minim în perioadele respective.

„Sunt români pe piramida nevoilor la nevoi fiziologice. Pentru ei funcționează de minune discursul populist”

În ultima perioadă au apărut așa și aceste partide ale “poporului”. De ce au aceste partide atâta aderență la electorat și mai ales la electoratul tânăr?

O să vă spun, în primul rând, unele dintre temele lor, dintre criticile lor sunt corecte. Atenție, unele sunt corecte, pentru că sunt greșeli, erori sociale, prostii, compromisuri pe care le face Puterea și pe care ei le taxează. Restul face parte din setul lor de prostii. De exemplu. Atacăm Europa, dar vrem să mergem în Parlamentul European și să luăm salariile și pensiile de parlamentari europeni. Atacăm Europa, dar nu ne uităm la ce se întâmplă în Iugoslavia, care nu e membră a Uniunii Europene și care nu beneficiază de resurse. Deci, astfel de amestec prinde la tineri.

Ne învârtim în bula noastră de aici, din București, unde sunt 38% din populație cu studii superioare. Avem județe cu 7% populație care are studii superioare.

În toată România, între 18 și 65 de ani sunt doar 16% care au studii superioare.

Și e valabil și pentru tineri. Că și la tineri, 70% nu au studii superioare. Ba chiar mai mult de jumătate nu au nici liceul cu bacalaureat. Toți oamenii aceștia își văd de problemele lor de zi cu zi. Nu-i mai interesează chestiunile naționale, sunt pe piramida nevoilor la nevoi fiziologice. Adică atunci când nu ai ce să mănânci, nu te mai interesează absolut deloc chestiunile care țin de stimă de sine, de respect de ceilalți.

Și încă avem 30% din populația României care sub pragul de sărăcie. Tinerii, apropo de ce spuneați, copiii și tinerii au rate de sărăcie mult mai mari decât persoanele vârstnice. Pentru că între cei în vârstă, o majoritate au o pensie bună-rea, pe când mulți dintre tineri sau dintre copiii din familiile numeroase trăiesc rău.

Ajutoarele sociale sau un salariu, chiar două salarii minime pe economie sunt împărțite la atât de mulți încât nu contează. Se uită la criticile populiste ale Puterii. Orice critică le place și o consideră adevărată. Și de multe ori, repet, sunt adevărate. Se potrivesc cu viața lor, cu faptul că sistemul nu le asigură nimic, că primarul e corupt și îi văd la televizor pe toți ăștia care au de toate, unii care le au incorect și atunci sigur că preferă să meargă acolo pro.

Întrebarea nu e de ce merg ei la AUR, la Șoșoacă și la celelalte partide de genul acesta. Întrebarea este de ce nu există un partid care să vorbească despre asta și despre alte lucruri în mod normal și să li se adreseze lor cu soluții corecte pentru ei. Pentru că noile partide au eșuat cu toate în dispute interne, în criticism fără soluții. Să construiască un guvern din umbră. Noi, dacă venim, avem acești oameni.

„Eu aștept un partid pe care să-l votez din tot sufletul”

Marea armată în România e formată din cei care nu sunt mulțumiți de nimeni. Au obosit oamenii buni, domnule profesor?

Unii sunt în străinătate, unii nu se implică. Eu, personal, nu vreau să mă implic în politică. De ce n-am vrut niciodată să mă implic? Pentru că sunt conștient că pot să fac mult mai mult în zona mea, în universitate, schimb instituția aia cât pot eu de mult în mandatele mele și încerc să-mi fac treaba. Dar sunt unii care vor să facă politică. Ok, să se implice. Eu aștept un partid pe care să-l votez din tot sufletul.

„Te pui pe cruce dacă vrei să servești binele public”

Votați?

Sigur că voi vota întotdeauna. Voi vota răul cel mai mic, întotdeauna foarte rar ai ceva, o soluție satisfăcătoare. Eu aștept mai mult de la primari să-și facă treaba și au susținerea comunităților. Ei să se să se asocieze și să facă alte partide. Bun, sau oamenii de afaceri sau reprezentanții marilor profesii, da, să se asocieze, să-și facă partide, să reziste, să plece cu resurse de răbdare și cu ceva bani și cu de toate. Să reziste la presiuni și la ăștia care vor să-i paraziteze până când ajung să fie destul de sus, să facă corect ce au de făcut.

Ați descris sistemul și ați vorbit de lumea asta de plastilină.

Eu sunt optimist pe termen lung și mergem mai departe. De unde vine încrederea? Eu văd că se schimbă zona pe care o controlez eu. Universitatea din București se schimbă în bine, face pași înainte. Da, cred că vom reuși să producem generații ceva mai bune decât cele anterioare. E nevoie de o perioadă de eforturi de austeritate auto-impusă, da, și de rezistență ca să ajungi în frunte. Te pui pe cruce dacă vrei să servești binele public. Dar repet, să ne schimbăm pe noi, să schimbăm în familia noastră, să schimbăm în partea din instituție în care avem control în instituția în ansamblu. Și cei care reușesc să ajungă mai mult să controleze resurse mai mari, să dea drumul și cu partide.

Eu personal îi încurajez, mai ales pe cei de vârstă mijlocie, maturi profesional, să încerce și cu partide și ne uităm mai departe. Da, și încet, încet se schimbă lucrurile și aici. Sunt optimist, pentru că, slavă Domnului ca nivel de trai, România e ok, încă are o populație săracă, destul de mare, dar până și acolo sărăcia e mai puțin gravă decât acum 10 ani, decât acum 20 de ani.

„Într-adevăr se putea mult mai mult și dezamăgirea noastră este față de aspirație”

Domnule profesor, la început, când discutam despre rețelele sociale, spuneați că trebuie să știi ce să faci cu libertatea pe care o ai. Pentru final, v-aș întreba, uitându-vă retrospectiv, la peste 30 de ani de când s-a schimbat regimul comunist, România a știut ce să facă cu libertatea? Au știut românii ce să facă cu libertatea?

Știți, când te trezești într-un deșert, așa ai atâta libertate, e infinită sau în mijlocul oceanului, știi, ești într-o barcă și ai la libertate acolo că nu-ți mai trebuie.

Nu cred că am avut o strategie foarte clară. Dar au apărut elemente de strategie ca să nu ne mai putem întoarce înapoi. Uitați-vă că România, ca și Polonia, sunt pilon de stabilitate.

Ne uităm la Ungaria, ne uităm la Slovacia, unde se întâmplă lucruri care nu sunt tocmai OK pentru un popor care a trecut prin perioada comunistă. Ok, avem un sfert de Schengen, vedem ce facem și cu restul. Libertate de circulație avem în Europa. N-am reușit la nivelul la care voiam noi, dar să știți că multe progrese sunt foarte mari.

Niciodată în România și spun istoricii economiei, nu s-a trăit atât de bine în medie, ca nivel de trai. Niciodată n-am fost în ultimii sau cel puțin de când se știe istoria, atât de aproape pe nivel mediu față de Uniunea Europeană, când ajungi la 70 și ceva la 100 din media Uniunii Europene.

București-Ilfov-ul sunt la 125-130% la paritatea puterii de cumpărare din nivelul Uniunii Europene, în medie. Știu, sunt creșteri artificiale, în interior sunt discrepanțe și nu e bine față de ce ne așteptam și de ce vedem noi că se putea.

Ca stil de viață o să vedeți că în medie nu e așa de rău. Doar că într-adevăr se putea mult mai mult și dezamăgirea noastră este față de aspirație. Ne-am făcut iluzii.

Asta e întotdeauna dezamăgirea, decalajul dintre dorințe și realitate. Om fi avut și un pic de ghinion. Și atunci haideți să vedem și partea plină și partea goală a paharului, să ne gândim la ce poate să urmeze. Din nou, suntem critici la nivel de elite ale noastre, pe bună dreptate.

Îți dai seama că în timp s-a degradat nivelul elitelor de la noi. Dar te uiți la american și îți dai seama că nu e prea bine nici acolo, în cea mai mare democrație a lumii și cea mai mare putere economică. Te uiți la Rusia și te uiți unde era Rusia ca putere și unde este acum. Și-atunci cred că trebuie să fim mai indulgenți cu noi înșine, la nivel general, dar să nu fim la nivel particular când e vorba de persoane, de partide, de principiu.

„Aia e lumea adevărată”

Trăim în tot mai multe lumi fake. Bule în medii de socializare, inteligența artificială le creează tot mai des.

Da, dar avem destule ferestre prin care putem să intrăm în lumea reală sau să ne uităm cel puțin în lumile reale adevărate, necosmetizate. Da, avem surse de informare corecte, avem acces la multe altele.

Preferăm zonele acestea de informații false, de superficialitate, de spoială, de minciună. Dar partea adevărată e acolo și avem acces la ea. Deci depinde de noi cum știm să ne alegem ușile.

E o plăcere să stai prin zone pline de o butaforie din asta plăcută. Dar e foarte important ca să stai mai mult în partea cealaltă, în lumea reală, adevărată și nu în vis.

Știți, în perioada comunistă coșmarul era preponderent. Acum avem iluzii din astea, când iei niște substanțe de nu știu care și visezi frumos un timp. Cam asta e și cu facebook și cu TikTok și cu toate celelalte, te distrezi un pic și pe urmă cobori în lumea reală. Din fericire, și în lumea reală sunt elemente bune.

Adică nu e doar fake faptul că avem acces la educație, că avem libertate, că avem niște venituri ceva mai bune, nu toți la nivelul la care ne-am dori, dar totuși mai bune decât în trecut. E totuși realitate, nu e fake. Și de aici dorința noastră de a pendula, așa ca un avantaj. Știți, mergi, te duci în lumea aia, dar te întorci în lumea reală în care ai niște dizabilități, nu poți să mergi prea bine, dar știi că aia e lumea adevărată.