Fundația Scheherazade, cu sediul în București, a asigurat în luna august încă două transporturi umanitare cu destinația Ucraina. Donațiile au fost făcute prin intermediul Fundației ALIGHT din Statele Unite ale Americii. Fundația a primit donații constând în carne, respectiv carcasă ovine tranșată, congelată, 1400 kg, în valoare totală de 47199,60 RON. Acestea vor fi donate în parteneriat cu Muftiatul Cultului Musulman din România către Muftiatul Cultului Musulman din Ucraina.

Fundația Scheherazade continuă transporturile umanitare pentru UcrainaFoto: Fundația Scheherazade

De asemenea, donații constând în alimente neperisabile de la compania Alka și apă Aqua Carpatica vor fi trimise către Caritas Ucraina. Acestea reprezintă circa 10 tone de produse, cu o valoare totală de 38.013,30 RON.

Transportul din București până la Vama Siret al tuturor produselor donate precum și al voluntarilor pentru Caritas Ucraina este asigurat de societatea Blue River București. Toate produsele donate vor fi încărcate cu ajutorul High International Construct într-o semiremorcă pentru transport general marfă, Schwarzmüller România.

Valoarea totală a produselor donate este de 85,212.60 RON.

Ambasada Republicii Pakistan la Kiev continuă să asigure și să coordoneze asistență umanitară pentru cetățenii din Ucraina. Dr. Noel Khokhar, Ambasadorul Republicii Pakistan la Kiev, în colaborare cu Fundația Scheherazade, a facilitat donația de produse alimentare pe 30 și 31 august la Cernăuți.

Agenția de comunicare strategică BDR Associates continuă să comunice voluntar toate informațiile legate de donațiile inițiate de către Fundația Scheherazade, contribuind la informarea publică a tuturor, companii sau organizații neguvernamentale , asociații sau persoane individuale, care doresc să se alăture și să susțină concret, acțiunile umanitare destinate Ucrainei, întrucât fiecare sprijin este binevenit și apreciat.

Poate fi vorba despre sprijin material direct, sau sprijin financiar direct în următoarele conturi: Fundația Scheherazade, BRD BANK, RON: RO91BRDE445SV83423184450, EUR: RO79BRDE445SV83423424450, USD: RO87BRDE445SV83423264450, Swift code: BRDEROBU, se va specifica: Transport Umanitar Ucraina, Str. Erou Iancu Nicolae 12-26, Vila 16, Voluntari, Ilfov, cod postal 077190, http://www.fundatiascheherazade.ro/

„Mulțumirile noastre se adresează autorităților române precum Poliției de Frontieră și ISU ( Inspectoratul pentru Situații de Urgență) de la vama Siret care ne-au sprijinit constant în acțiunile noastre umanitare", a declarat Wajiha Haris, președinta Fundației Scheherazade.

Ajutor pentru Ucraina