Primarul general Nicușor Dan i-a retras, miercuri, atribuțiile viceprimarului liberal Stelian Bujduveanu, a confirmat pentru HotNews.ro edilul. Decizia vine după ce PNL i-a retras sprijinul politic lui Nicușor Dan, iar bugetul Capitalei a fost respins de 3 ori la rând, municipalitatea fiind în imposibilitate de a plăti salariile și facturile.

Nicușor DanFoto: Inquam Photos / Saul Pop

Acesta avea în subordine cele mai bănoase si vizibile direcții/societăți din Primăria Caitalei - STB-ul, Direcția urmărire investiții, Serviciul Învățământ Turism Cultură și Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară importante.

Viceprimarul nu a fost demis, acesta fiind atributul Consiliului General.

  • „Noi am avut o majoritate în care am avut 3 partide, din care cele două partide mari, PNL și USR, au avut câte un viceprimar. Era logic, era o colaborare între primar și majoritatea din Consiliul General, ca atribuții executive să fie date unor reprezentanți ai coaliției care sprijină primarul. După care am avut o perioadă de tranziție cu 3 grupuri politice diferite care nu au colaborat și acum avem o nouă majoritate PNL-PSD, care e în opoziție cu primarul și atunci este ilogic ca viceprimarul să fie și într-o parte și în alta. Pe de o parte, să fie într-o coaliție de consilieri împotriva primarului și pe de altă parte să fie în aparatul de lucru al primarului”, a declarat Nicușor Dan pentru HotNews.ro.

Dispoziția a fost dată miercuri, iar atribuțiile care reveneau viceprimarului au fost luate de primarul general. Totuși Bujduveanu mai coordonează două servicii.

„I-au rămas două atribuții restrânse, Spațiul Locativ și Cabinetele medicale, fiindcă se ocupa de ele și pentru continuitate i le-am lăsat”, a explicat Nicușor Dan.

În ceea ce privește aprobarea bugetului, primarul general a declarat că este o ședință convocată pentru 22 martie, iar noua majoritate pregătește un amendament, astfel încât să aprobe bugetul.

„Sunt optimist că va trece. Amendamentul este cel comunicat public, să ducă bani în plus la subvenții, la persoane cu dizabilități. Nu prea au de unde să taie, se pot tăia bani de la acele cheltuieli care trebuie făcute mai târziu în an, de exemplu, de la despăgubiri civile, cum e cazul Constanda. Noi aveam prevăzuți bani pentru tot anul și atunci ei vor tăia de la ultimele luni și când vor veni bani europeni, o să-i punem la loc”, a explicat Nicușor Dan.

Potrivit dispoziției de Primar general 568 din 08.03.2022, lui Stelian Bujduveanu i s-au delagat următoarele atribuții.

„Începând cu data de 08.03.2022 şi pe durata exercitării mandatului de Primar General al municipiului Bucureşti al domnului Nicuşor Dan, se delegă domnului BUJDUVEANU STELIAN atribuțiile Primarului General, inclusiv aprobarea organizării examenelor/concursurilor de ocupare a posturilor vacante/temporar vacante şi de promovare a personalului, privind următoarele structuri organizatorice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General şi instituţii şi servicii publice de interes local al municipiului Bucureşti: Cabinet Viceprimar; Direcția Patrimoniu; Direcţia Transporturi cu excepția Serviciului Autorizări Auto; Administrația Fondului Imobiliar; Administraţia Străzilor”, se arată în dispoziție.

Prin aceeași dispoziție, Bujduveanu a primit coordonarea următoarelor direcții, administraţii şi activități:

  • Direcţia Urmărire Investiții din cadrul Direcţiei Generale Investiții
  • Serviciul Învăţământ Turism din cadrul Direcţiei Cultură, Învățământ, Turism în ceea ce priveşte partea de turism
  • Administrația Cimitirelor şi Crematoriilor Umane
  • Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti
  • Asociația Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti Ilfov
  • Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deratizare, Dezinsectie, Dezinfecție Bucureşti
  • Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica Bucureşti Ilfov Societatea de Transport Bucureşti.

De ce PNL și PSD nu au votat până acum bugetul

Pe 11 martie, bugetul Primăriei Capitalei pentru anul 2024 a picat pentru a treia oară la vot în Consiliul General al Municipiului București, după ce PSD și PNL au anunțat că nu susțin forma propusă de primarul general, Nicușor Dan.

PSD și PNL și-au menținut amendamentele făcute la ședința precedentă, însă fără să indice care să fie sursa banilor ceruți. PNL a propus un amendament pentru majorarea subvențiilor la termoficare și transport public, ce implică aproximativ un miliard de lei, iar PSD a propus un amendament care implică 1,5 miliarde lei pentru subvenția la termie, restanțele la ajutoarele pentru persoanele cu handicap, locuințe sociale și banca de alimente.

Nicușor Dan a explicat atunci că diferența de 1 miliard de lei la subvenții, cerută de PNL, va fi alocată la rectificări, deoarece subvențiile trebuie plătite eșalonat, în fiecare lună, iar banii prevăzuți în proiectul de buget ajung până în septembrie. În plus, primarul general a propus un amendament prin care să aloce încă 260 de milioane de lei către subvenția la termie, față de un miliard alocat inițial în proiectul de buget. PNL, însă, nu a fost mulțumit. „Dacă am aloca acum toată suma, am bloca anumite investiții”, a explicat Nicușor Dan.

„Noi o să avem în cursul acestui an 1,8 miliarde de lei mai mult decât puteam să trecem în buget în acest moment. Ar fi păcat să blocăm banii pentru subvenții, pe care le vom plăti în octombrie, în loc să dăm bani la investiții ca să putem începe lucrările. Putem aloca banii la rectificare, așa am făcut în fiecare an până acum, acest mod de lucru a fost confirmat de Curtea de Conturi, de Prefect, nu este nimic în neregulă. Domnule Badiu, ați solicitat sprijin de la aparat de specialitate și l-ați primit. Pe 5 martie, departamentul de urbanism a stat toată ziua cu d-voastră, iar a doua zi funcționarii au stat de la 6 dimineața să găsiți bani de unde să tăiați, dar nu ați găsit”, a explicat Nicușor Dan la ședința Consiliului General de pe 11 martie.

PNL l-a acuzat pe Nicușor Dan că se victimizează

Consilierii PNL și-au menținut acuzațiile că primarul Nicușor Dan nu este dispus să taie din alte linii bugetare ca să asigure toți banii necesari pentru subvențiile la termoficare și transport public.

„E treaba primarului să se construiască o majoritate în jurul unui proiect. Suntem în situația în care se mută problema. Noi v-am comunicat care este poziția noastră. Confirm că am avut o discuție de un sfert de oră. Noi am reiterat argumentele pe care le-am făcut și publice în cadrul ședințelor de Consiliu trecute, privitoare la buget și așteptam să veniți cu un răspuns. Ori răspunsul a venit cu o convocare seacă, făcută la ora 10.00 pentru ora 14.00 pentru un proiect de buget la care nu știm conținutul amendamentului d-voastră, ne-a fost comunicat în jur de ora 13.00”, a susținut Andrei Badiu, liderul de grup al consilierilor PNL la ședința de pe 11 martie.

Acesta a acuzat că demersurile făcute de primarul general pentru adoptarea bugetului sunt neserioase.

„Cred că este un demers neserios, dacă nu cumva se dorește o victimizare și găsirea unei scuze fiindcă nu reușim să ne punem la masă, să conturați această majoritate. PNL v-a retras sprijinul, sprijinul nostru nu mai este necondiționat, dar asta nu înseamnă că nu vom participa la întâlnirile privind adoptarea bugetului, dar bugetul acesta trebuie să aibă ca fundamentare și câteva din principiile cerute de noi. Noi nu putem merge într-o zonă în care, ok, nu găsim miliardul, dar veniți cu niște argumente pertinente în care să ne spuneți, ok, nu ați găsit un miliard să-l evidențiați în datorie așa cum ar trebui, ați găsit 700 milioane -900 milioane. Nu am lăsat niciodată impresia că suntem absurzi, dar să ne serviți de fiecare dată același proiect de hotărâre în speranța că noi îl vom vota, cred că nu este normal”, a declarat Badiu.

Părerea acestuia a fost împărtășită și de grupul PSD.

„Sunt nevoit să subscriu la părerea domnului Badiu. Demersul d-voastră de a ne invita cu o zi înainte la discuții, am primit invitație de joi pentru vineri, mi se pare neserios, de un formalism evident. În mod cert, grupul consilierilor PSD înțelege urgența elaborării și aprobării bugetului, pentru că până la urmă cei văduviți în drepturile lor sunt angajații primăriei, sigur, și celelalte proiecte, dar în primul rând ne uităm în ochii oamenilor cu care ne întâlnim pe holurile Primăriei. Ceea ce faceți d-voastră este să transferați majoritatea către Consiliul General”, a susținut Valeriu Șuhan, consilier PSD, la ședința de pe 11 martie.

USR și PMP, care susțin bugetul lui Nicușor Dan, au acuzat PSD și PNL de ipocrizie

Grupurile USR și PMP, care susțin forma de buget propusă de primarul Nicușor Dan, au acuzat PNL și PSD de ipocrizie și că blochează intenționat bugetul orașului.

  • „Observ încă o dată că PNL și PSD merg pe aceași linie, pe linia frățească a noului partid stat. Cred că a fost destul timp până acum să vină cu niște amendamente serioase. Au puterea politică în acest Consiliu, au majoritate, pot să vină cu amendamente pe care să le treacă fără nicio problemă, cu sau fără voia domnului primar general, politic vorbind dânșii au majoritatea confortabilă să facă un buget așa cum și-l doresc, fie că doresc să ducă banii către pomeni electorale așa cum au făcut-o până acum, fie că doresc să rezolve problemele societății, sau dacă vor să-și ducă banii către societăți acolo unde PNL-ul are majoritate în Consiliile de Administrație.
  • Ipocrizia asta care este tot mai des prezentată este praf în ochi. Ori dorim să deblocăm Bucureștiul, ori domnii de la PNL și PSD trebuie să-și asume blocajul, fiindcă blocajul este generat de dânșii. Discuția nu este pe cifre ci pe blocaj. Domniile lor au intrat deja în campanie electorală și blochează bugetul din motive politicianiste și de campanie, nicidecum din motive raționale și etice”, a declarat Sebe Răzvan, consilier PMP, la ședința Consiliului General de pe 11 martie.

Consilierii USR au spus că neaprobarea bugetului afectează funcționarea Primăriei.

„Așa cum am susținut și data trecută, bugetul conține bani pentru investiții, noi ne dorim ca aceste lucruri să se întâmple. Evident că în momentul de față ne aflăm într-un blocaj care afectează nu doar investițiile ci și salariile și funcționarea Primăriei. Cu siguranță în momentul în care domnul primar general ne va invita la o discuție, noi vom veni”, a declarat Valentin Necula, consilier general USR.

Andrei Badiu, liderul de grup al consilierilor PNL, a replicat însă că se pot tăia bani de unde s-a suprabugetat, și unde execuția financiară de anul trecut a fost foarte slabă. Acesta spune că și la investiții se pot aloca bani la rectificări, așa cum s-au alocat în alți ani: „Colegii de la USR trebuie să accepte diminuări în zona unor domenii gestionate de dânșii. Dacă mie îmi spune cineva că va cheltui anul acesta 480 milioane lei în spitale, înseamnă că minte. Este o minciună sfruntată”.

Bugetul Primăriei Capitalei a mai căzut la vot în ședințele CGMB de pe 1 și 6 martie.

Despre bugetul propus de Nicușor Dan

Primăria Capitalei, cu tot cu subordonate, estimează că va avea în 2024 un buget de 10,6 miliarde lei, strict bugetul local fiind de 7,8 miliarde lei, cu tot cu fondurile europene - 1 miliard lei, potrivit proiectului pus în dezbatere publică. Subvențiile pentru STB și termoficare totalizează circa două miliarde lei. Cheltuielile de personal se ridică la 164 milioane lei, iar despăgubirile câștigate în instanță - 270 milioane lei. Cheltuielile de investiții strict ale municipalității, fără subordonate, sunt 1,5 miliarde lei.

Ce bani vrea Nicușor Dan să aloce pentru investiții din bugetul Primăriei Capitalei

Cele 1,5 miliarde lei sunt alocate în linii mari astfel:

  • Modernizarea rețelei de termoficare - 524 milioane lei
  • Modernizare transport în comun - 500 milioane lei (195 milioane lei pentru achiziția a 100 de troleibuze, 250 milioane lei pentru achiziția tramvaielor de la ASTRA, 51 milioane lei restanță Otokar)
  • Finalizarea stației de epurare Glina și reabilitarea colectoarelor principale - 129 milioane lei;
  • Modernizare linii de tramvai - 35 milioane lei;
  • Continuarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea- 30 milioane lei;
  • Restanță Pasaj Doamna Ghica 35 milioane;
  • Construire Podul Calicilor - 5.7 milioane lei;
  • Pietonal Cheiul Dâmboviței Unirii-Izvor - 10 milioane lei;
  • Piste de biciclete în centrul orașului - 10 milioane lei;
  • Extindere managementul traficului - 5 milioane lei;
  • 300 de stații modulare - 15 milioane lei;
  • Consolidare imobil bd. Regina Elisabeta 29-31 - 33 milioane lei;
  • Renovare integrată Corp A și B Maternitatea Bucur - 45 milioane lei (42 milioane din PNRR)
  • Patinoar Flamaropol - 10 milioane lei;
  • Revizuire PUG - 25 milioane lei;
  • Piste biciclete - circa 40 milioane lei.

Ce bani primesc subordonatele, varianta Nicușor Dan:

  • Administrația Spitalelor (ASSMB) - 833 milioane lei;
  • Administrația Străzilor - 250 milioane lei;
  • Administrația Lacuri Parcuri și Agrement - 144 milioane lei (banii merg pentru reparații alei parcuri, 24 milioane lei locuri de joacă, 1.300 bănci - 2.6 milioane lei; 800 coșuri gunoi - circa 1 milion lei; sisteme irigații Parcurile Carol, Herăstrău, Cișmigiu, Herăstrău, Izvor);
  • Clubul Sportiv Municipal - 45 milioane lei;
  • Direcția generală de Asistență Socială - 700 milioane lei;
  • Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (instituția care gestionează câinii fără stăpân) - 26 milioane lei;
  • Administrația Cimitirelor - 68 milioane lei; Poliția Locală - 75 milioane lei;
  • CREART - 27 milioane lei;
  • ARCUB - 32 milioane lei;
  • PROEDUS - 44 milioane lei;
  • Circul Globus - 19,7 milioane lei;
  • Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu risc seismic - 117 milioane lei.