Locuitorii municipiului Ploieşti se confruntă din nou cu probleme legate de gestionarea deşeurilor, în unele zone din oraş gunoiul menajer nefiind ridicat de aproape două săptămâni. Situaţia este generată de faptul că firmele de salubritate care au contract pentru ridicarea deşeurilor au datorii mari către societatea Vitalia, care administrează rampa de gunoi şi care solicită insistent, de mai mult timp, plata debitelor şi încheierea de noi contracte.

Groapa de gunoiFoto: West Coast Surfer-Mood Board / Shutterstock Editorial / Profimedia

În mai multe zone din Ploieşti gunoiul menajer nu a fost ridicat de aproape două săptămâni, pentru că autogunoierele nu au unde să descarce deşeurile menajere, relatează News.ro. Situaţia este generată de neînţelegeri între operatorul de salubritate UWS (Fosta Rosal), care are contract pentru ridicarea gunoiului în peste 80 de localităţi ale judeţului Prahova, şi societatea Vitalia, care administrează rampa de gunoi de la Boldeşti Scăeni.

Neînţelegerile dintre cele două firme sunt legate de datoriile mari pe care UWS (United Waste Solutions) le are către Vitalia. De altfel, compania care administrează rampa de gunoi spune că a atras în repetate rânduri atenţia asupra faptului că, în condiţiile în care nu primeşte banii pe care UWS îi datorează, va interzice accesul autogunoierelor în rampa de la Boldeşti Scăeni.

„După cum am avertizat în luarea de poziţie din 6 ianuarie cu privire la riscul unui nou blocaj al colectării deşeurilor în judeţul Prahova din cauza a doi operatori rău platnici - UWS şi SWO, iată că, din păcate, prahovenii rămân sub ameninţarea perpetuării crizei colectării deşeurilor. Într-o adresă transmisă astăzi, 15 februarie, reprezentanţilor United Waste Solutions (UWS) şi ai ADI Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova, Vitalia, compania care operează rampa ecologică de deşeuri nepericuloase Boldeşti-Scăeni, solicită încheierea unui contract de prestare a serviciului de depozitare a deşeurilor la rampa ecologică Boldeşti Scăeni, în limitele clauzelor esenţiale ale contractului cadru”, transmite printr-un comunicat Vitalia.

La cât s-ar ridica datoriile firmelor de salubritate

Compania enumeră trei motive care justifică nevoia de a încheia acest contract, şi anume: „istoricul de rău platnic al UWS, reconfirmat după ce UWS şi-a încălcat din nou promisiunile de plată, angajate chiar de administratorul societăţii în cadrul unei întâlniri desfăşurate pe 9 februarie în prezenţa autorităţilor publice”, faptul că plăţile către Vitalia, începând din noiembrie până în prezent, au fost efectuate prin terţi, nu din conturile UWS, dat fiind că acestea sunt în continuare poprite şi faptul că UWS „face obiectul a numeroase executări silite ca urmare a neplăţii în termen legal a obligaţiilor contractuale”.

„Astfel, există un risc ca UWS să nu mai poată face plăţi în viitor către Vitalia sau către ceilalţi operatori din SMID Prahova, ceea ce va bloca practic întregul flux financiar la nivelul activităţii locale de profil. Vitalia condiţionează semnarea contractului şi cu depunerea unei scrisori de garanţie bancară pe care de altfel a solicitat-o de la începutul lunii decembrie în prezenţa reprezentatului ADI Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova. UWS, prin administratorul său, Bogdan Niculescu, a promis la acel moment că va putea veni în termen de două luni cu respectiva scrisoare de garanţie, fapt care nu s-a întâmplat”, se arată în comunicarea Vitalia.

Potrivit oficialilor acestei firme, datoriile companiilor UWS, SWO, Blue Planet către Vitalia au ajuns în prezent la 8,3 milioane de lei.

„Reamintim că istoricul de rău platnici se întinde pe perioada a peste zece ani, iar din sumele datorate, peste 60% reprezintă taxe către bugetul de stat - TVA şi contribuţie pentru economia circulară. Potrivit contractului cadru semnat de Vitalia cu ADI Deşeuri Prahova, în baza articolului 11.4, compania are opţiunea legală de a sista serviciul, dacă nu îşi încasează sumele facturate, dar neplătite de operatorii menţionaţi. O altă problemă care derivă din tot acest blocaj este aceea că, dacă se va ajunge la situaţia în care Vitalia intră în incapacitate de operare, vor avea de suferit toţi operatorii locali, inclusiv cei care au fost şi sunt buni platnici”, se mai arată în documentul citat.