Viceprimarul Sectorului 3 Lucian Judele (USR) afirmă că Revelionul se va desfăşura în Hala Laminor fără autorizaţie de securitate la incendiu și cere autorităților să intervină „de urgență” pentru a siguranța participanţilor la acest eveniment. Societatea care administrează Hala Laminor a fost amendată luna trecută pentru lipsa avizului.

Palmieri in Hala LaminorFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

„Este profund îngrijorător că acest eveniment se desfăşoară fără autorizaţie de securitate la incendiu şi în absenţa sistemelor esenţiale de semnalizare şi alarmare în caz de incendiu. Suntem în faţa unui risc major, iar siguranţa tuturor celor implicaţi ar trebui sa fie prioritate”, a declarat Lucian Judele, conform unui comunicat USR Bucureşti, notează Agerpres.

Viceprimarul menţionează că o astfel de situaţie reprezintă „o încălcare flagrantă” a normelor de siguranţă şi aminteşte de tragediile din Clubul Colectiv sau cea petrecută acum două zile, la Ferma Dacilor.

„Fac un apel către autorităţi pentru a interveni de urgenţă şi a lua măsuri imediate în vederea asigurării securităţii participanţilor la acest eveniment. Este crucial să acţionăm rapid şi eficient pentru a evita repetarea unor tragedii regretabile”, a adăugat Lucian Judele.

Totodată, USR Sector 3 consideră că asigurarea condiţiilor de siguranţă şi protecţie pentru toţi cetăţenii este o responsabilitate prioritară.

„Solicităm intervenţia imediată a ISU pentru implementarea măsurilor urgente de securitate şi verificarea conformităţii legale a evenimentului de la Hala Laminor. Siguranţa oamenilor este o prioritate crucială şi trebuie garantată fără compromisuri”, se mai arată în comunicat.

„Laminor Revelion Wonderland” pe 31 decembrie, anunță Primăria Sectorului 3

Pe 14 decembrie, Primăria Sectorului 3 a comunicat pe site-ul instituției că va organiza o petrecere pe 31 decembrie, în hală Laminor, unde a fost organizat și târgul de Crăciun.

„La trecerea în noul an, bucureștenilor li se pregătește încă un eveniment dintre cele care poartă marca „Laminor Wonderland”. Pe 31 decembrie, de la ora 20.00, sunt invitați să se distreze pe cinste în noaptea dintre ani la cea mai frumoasă petrecere indoor a comunității Sectorului 3, „Laminor Revelion Wonderland”. Petrecerea dintre ani va fi găzduită de generoasa hală Laminor, recent propulsată de târgul de sărbători organizat aici, în topul celor mai vizitate locuri din țară”, se arată în anunț.

Pentru Revelionul de la Hala Laminor o persoană trebuie să plătească 200 de lei și este gratuit pentru copii mai mici de 7 ani.

Vor cânta Voltaj și Yolo Band. „Meniul este conceput de un chef recunoscut la nivel național și testat de organizatorii evenimentului, așa cum se cade pentru o gazdă atentă la preferințele oaspeților. Aranjamentul spațiului festiv cuprinde mese rotunde de câte zece persoane”, mai spune Primăria Sector 3, condusă de Robert Negoiță (PSD).

Compania care administrează Hala Lamino, amendată

Algorithm Construcții S3, societate din subordinea Consiliului Local Sector 3, care administrează Hala Laminor, a fost amendată cu 60.000 de lei luna trecută pentru că incinta nu are autorizație de securitate la incendiu și nici instalații de alarmare sau stingere a focului funcționale, relata Europa Liberă pe 6 decembrie.

Neregulile de la Hala Laminor din București (sectorul 3) au fost descoperite de pompierii de la ISU București, la un control, pe 29 noiembrie.

„Evenimentele sunt organizate de către societăți comerciale diferite, care încheie contracte cu Primăria Sectorului 3, întrucât evenimentele temporare în spații închise nu se pot autoriza ca evenimente în sine, ci trebuie autorizată întreaga construcție, organizatorul evenimentului este sancționat pentru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu”, a explicat ISU București-Ilfov pentru Europa Liberă la începutul lunii decembrie.

Întrebată înainte de Crăciun dacă și-a luat avizul de la ISU, Algorithm Construcții S3 a dat un răspuns pentru Europa Liberă, dar fără să facă această precizare.

„În vederea prevenirii și reducerii riscurilor de producere a incendiilor sau a altor tipuri de incidente, pe perioada Târgului de Craciun Laminor Winter Wonderland, societatea Algorithm Construcții a luat mai multe măsuri de siguranță dintre care enumerăm:

Hala Laminor dispune la interior:

  • Sprinkler
  • Hidranți
  • Detecție incendiu
  • Sistem ventilație
  • Culoare de fugã
  • Uși cu mânere antipanică pentru evacuare de urgențã
  • Stingător în fiecare căsuță din cadrul târgului.

Suplimentar menționăm că în momentul de față, pe toată durata de desfăsurare a târgului de Crăciun avem:

  • mai multe echipaje de pompieri
  • asistentã medicală care staționează în incinta Halei Laminor
  • echipe de la jandarmerie
  • echipaje poliție localã
  • pazã privatã
  • monitorizare fizicã si video 24h din 24h”.

HotNEws.ro a solicitat un punct de vedere la ISU București privind situația de la Hala Laminor.