Șoferii care nu plătesc suprataxa de 200 de lei pentru neplata parcării, ar putea fi amendați cu până la 5.000 lei, potrivit unui proiect de hotărâre care se află pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General de joi. Suprataxa de 200 de lei pentru neplata parcării este dată de Compania Municipală de Parking, iar cei care nu plăteau erau acționați în instanță.

Parcare cu plată BucureștiFoto: Hotnews / Catiușa Ivanov

„Neachitarea contravalorii penalităților stabilite cu titlu de daune interese prin notă de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparținând domeniului public sau privat al Municipiului București, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 -2.500 lei pentru persoanele fizice și între 3.000 – 5000 lei pentru persoanele juridice”, se arată în proiectul de hotărâre.

Sancțiunea contravențională se aplică proprietarului sau detinatorului legal al vehiculului, cu excepția cazului în care utilizatorul vehiculului se prezintă la sediul Poliției Locale a Municipiului București sau polițiile Locale de Sector, în vederea identificării, mai prevede proiectul.

Constatarea contravențiilor se va face de către Poliția Locală.

Cuantumul amenzilor este prevăzut de O.G. nr. 2/2001, a explicat viceprimarul Stelian Bujduveanu pentru HotNews.ro, noutatea fiind că Polițiile locale le vor aplica.

De asemenea, proiectul de hotărâre prevede ca următoarele fapte să constituie contravenție și să fie sancționate de Poliția locală:

  • ocuparea spațiilor verzi și a trotuarelor (cu excepția situațiilor în care sunt amenajate parcaje semnalizate cu indicatoare pentru parcare parțială sau totală pe trotuar) aflate în zona parcajelor publice sau alăturate acestora și ocuparea altor locuri nesemnalizate pentru parcare, pentru care sunt stabilite interdicții prin lege sau prin hotărâri ale Consiliului local;
  • oprirea/staționarea/parcarea în parcajele publice amenajate, dacă posesorul autovehiculului nu achita anticipat contravaloarea serviciului de parcare sau nu respectă regulamentul cu privire la utilizarea parcajelor publice vor fi sancționate conform prevederilor O.G. nr. 2/2001 actualizată;
  • ocuparea locurilor aparțînând domeniului public aflate în dreptul cailor de acces care deservesc proprietațile din zona parcajelor publice sau alăturate parcajelor publice, unde se împiedica accesul mijloacelor de intervenție în cazul unor incendii sau calamitali sau în cazul unor urgențe;
  • ocuparea locurilor nesemnalizate pentru parcare din zona intersecțiilor, aflate în zona parcajelor publice sau alăturate parcajelor publice, unde pot fi provocate accidente din cauza faptului că participanții la trafic au vizibilitate redusă;
  • ocuparea locurilor din zona intrării în parcare sau ieșirii din parcare unde pot fi provocate accidente din cauza faptului că participanții la trafic au vizibilitate redusă;
  • parcarea neregulamentară fără respectarea marcajelor și indicatoarelor;
  • ocuparea locurilor unde oprirea/staționarea/parcarea sunt interzise prin indicatoare și/sau marcaje, aflate în fața instituțiilor publice de interes general nominalizate prin hotărârea autorității administrației publice locale, aflate în zona parcajelor publice sau alăturate acestora;
  • ocuparea locurilor pe marcajele de traversare pentru pietoni ori la mai puțin de 5 m înainte și după acestea din zona parcajelor publice sau alăturate acestora;
  • ocuparea locurilor în care acționează indicatoarele “Oprirea interzisă”, “Staționarea interzisă”, “Accesul interzis”, insoțite de panouri adiționale cu simbolul ridicare/blocare și marcajul cu semnificația de interzicere a opririi/staționarii/parcării;
  • ocuparea locurilor aflate în zona parcajelor publice sau alăturate acestora unde oprirea/staționarea/parcarea sunt interzise conform Legii nr. 49/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobată și a H.G. nr. 85/2003 pentru aprobarea normelor de aplicare a O.G. nr. 195/2002 și a prezentului regulament.

Aceste prevederi practic completează regulamentul local de parcare cu prevederile din Codul Rutier. Amenzile aplicate vor fi cele prevăzute de Codul Rutier.