Consilierii PNL și PSD de la Sectorul 1 au alocat aproape 3 milioane lei pentru asfaltarea drumului care taie în două Pădurea Băneasa, pentru Cartierul Greenfield, potrivit unor amendamente făcute la proiectul de buget al Sectorului 1 pe 2023 și adoptate.

Pădurea BăneasaFoto: HotNews/Catiusa Ivanov

Grupul PSD a propus un amendament prin care s-au alocat „150 mii lei pentru plata taxei de utilizare a drumului forestier și a taxei de scoatere din fondul forestier” a drumului. Amendamentul a trecut cu votul PNL și PSD.

Grupul PNL a propus un amendament, și el aprobat de cele două grupări, prin care se alocă suma de 2.625.000 lei pentru:

  • Studiu de fezabilitate modernizare Drumul Vadu Moldovei – suma de 125.000 lei
  • Modernizarea Drumului Vadu Moldovei – suma de 2.500.000 lei

Reamintim că drumul prin pădure este drum forestier, o decizie definitivă a instanței consfințind asta, iar acesta a fost închis la începutul anului de Romsilva. În administrația Firea, Consiliul General a dat o hotărâre prin care drumul să fie scos din fondul forestier și să fie asfaltat, însă în urma opoziției în spațiul public, proiectul a fost abandonat, dar mașinile totuși circulau pe acolo, pe drumul forestier.

După închiderea drumului, o parte din locuitorii cartierului au cerut Primăriei redeschiderea drumului, invocând cozile interminabile pe care le parcurg zilnic. Primarul Clotilde Armand, dar și primarul general, Nicușor Dan, au declarat la vremea respectivă că sunt de acord cu deschiderea temporară a drumului, până când investitorul va face un nou drum din Șoseaua de centură, așa cum și-a asumat încă de la început.

Cartierul Greenfield, în primele faze, este un exemplu de manual cum un investitor privat construiește un ansamblu de blocuri în câmp, fără utilitățile necesare, fără căi de acces pe măsura nevoilor, deși atunci când au fost aprobate blocurile și-a asumat că le face, apoi vinde apartamentele. Acționariatul companiei se tot schimbă, cartierul tot crește, infrastructura rămâne aceeași, o stradă cu o bandă pe sens, pe unde trebuie să iasă zilnic mii de mașini. Cei care au cumpărat acolo se revoltă, fiindcă petrec zilnic zeci de minute să iasă și să intre în cartier, că nimănui nu îi place asta, și cer autorităților să repare oalele sparte.

Clotilde Armand va decide dacă se asfaltează sau nu

Am vorbit cu Sebastian Burduja și Florin Manole, liderii PNL și PSD Sector 1, de ce au propus aceste amendamente și au deschis calea către asfaltarea drumului care taie Pădurea Băneasa în două.

Florin Manole (PSD) spune că ei au propus doar scoaterea drumului din fondul forestier și folosirea temporară de către locuitorii din Greenfiel, apoi revenirea la starea inițială.

Acum problema a fost pasată în curtea primarului Clotilde Armand care trebuie să decidă dacă va asfalta sau nu drumul.

„Nu am prevăzut bani pentru construcția drumului, doar pentru scoaterea din fondul forestier, pentru a fi utilizat temporar, așa cum a dorit tot spectrul politic, dar nu a făcut nimeni asta”, a declarat Florin Manole.

„Am propus acești bani pentru rezolvarea cartierului GreenField și înțelegerea noastră din această speță este că problema este strict la nivelul primăriei Sectorului 1, necesitând această finanțare pentru a putea debloca situația din Greenfield. Dacă dezvoltatorul de acolo a încălcat legea, trebuie ca instituțiile statului să-și facă treaba, nu? Nu putem să ținem ostatici mii de oameni într-o situație de blocaj administrativ”, a declarat Burduja, contactat de HotNews.ro.